revista presei

Replica Vedetelor

Singura publicatie din Romania care da vedetelor dreptul la replica

Replica Vedetelor Events

Sonimpex Topoloveni a reprezentat gastronomia românească la Sărbătorile Consulare de la Lyon

scris de Alina Soare 03 iulie 2017

Magiunul de prune Topoloveni a ridicat încă o dată cu succes stindardul gastronomiei românești la nivel internațional, în cadrul Sărbătorilor Consulare organizate la Lyon dedicate împlinirii a 10 ani de când țara noastră este membră a Uniunii Europene. Noi Sonimpex Topoloveni ne mândrim că am reușit să scoatem din anonimat, cu eforturi financiare foarte mari, localitatea Topoloveni prin tradiția gastronomică, tradițională, unică și autentică- Magiunul din prune Topoloveni. Acest prim aliment certificat de către Uniunea Europeană cu Indicația Geografică Protejată a atras și celelalte tradiții specifice localității, respectiv iile și dansul popular. Recunoașterea eforturilor noastre a fost marcată de autoritățile locale , reprezentate la cel mai înalt nivel de Domnul Primar Gheorghiță Boțârcă. Evenimentul de la Lyon a fost un real succes al tradiției românești și în mod deosebit al localității Topoloveni, toponim protejat de noi din 7 aprilie 2011 cu Indicația Geografică Protejată.

Sonimpex Topoloveni a reprezentat gastronomia românească la Sărbătorile Consulare de la Lyon

Sonimpex Topoloveni a fost invitată să reprezinte țara noastră la acest eveniment internațional cu gama completă de alimente funcționale Topoloveni și. Alături de noi a fost dna Anca Opriș, Consulul General al României la Lyon care ne-a ajutat să prezentăm dlui Georges Kepenekian Prim Vice-primar al Lyon și dnei Karine Dognin-Sauze primar adjunct responsabil cu relațiile internaționale, tradiția culinară românească reprezentată de minunatele alimente funcționale Topoloveni și Topoloveana realizate din ingrediente proaspete românești, 100% naturale, fără zahăr adăugat.

Ne bucură și ne onorează, ca de fiecare dată prezența noastră la standul României, alături de simbolurile noastre dragi- steagul țării legat la gulerul tuturor borcanelor noastre și arborat la standul României, ia tradițională pe care o purtăm de fiecare dată când ne reprezentăm țara în lume, dar și prezența ansamblurilor folclorice care i-au încântat pe vizitatori cu jocul și portul popular românesc. Participarea noastră la Sărbătorile Consulare de la Lyon a încununat o lună plină pentru noi, Sonimpex Topoloveni- am primit certificarea «Marca de Încredere» oferită de Info Cons pentru calitatea deosebită a produselor noastre, am sărbătorit 6 ani de la prima recunoaștere cu Superior Taste Award oferită de Institutul Internațional de Gust și Calitate din Bruxelles pentru  Magiunul din prune Topoloveni și am reînceput producția dulceții Topoloveana de caise”, a declarat dna Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni.

Cei șase ani care au trecut de la prima stea de aur Michelin oferită la Bruxelles ne bucură în mod deosebit pentru că am reușit să deschidem calea și altor producători autohtoni să își testeze produsele la masa chefilor de la cele mai renumite academii culinare  internaționale și să demonstreze că țara noastră are multe produse autentice, de calitate, care pot fi incluse oricând în meniuri de top oriunde în lume.

Produsele Sonimpex Topoloveni au primit Marca Încrederii ca urmare a întrunirii criteriilor de evaluare care le atestă calitatea dar și aprecierea consumatorilor. InfoCons a inițiat Programul în vederea eliberării Certificatului de Utilizare a Mărcii Programului Național de Protecția Consumatorilor – Marca Încrederii, în conformitate cu normele și standardele comunitare, Program ce se regăsește în majoritatea țărilor membre ale UE și nu numai prin Programe de evaluare, testare și promovare a produselor și serviciilor ce îndeplinesc normativele pentru a da încredere cetățeanului în calitatea lui de consumator. Această recunoaștere, primită în țară, din partea specialiștilor dar mai ales a consumatorilor noștri este încă o dovadă a calității produselor noastre și a seriozității cu care procesăm cât mai curat toate produsele noastre, doar din fructe și legume românești, din dorința a susține producătorii autohtoni și de a oferi produse cu gust autentic românesc.

Promovând produsele tradiționale românești care ne reamintesc de gusturile copilăriei am reînceput să producem dulceața Topoloveana din caise, fără zahăr adăugat, realizată din fructe proaspete românești, pe care le selectăm manual și le fierbem fără foc direct pentru a le păstra pulpa intactă și și toate calitățile nutritive. Dulceața va fi disponibilă de la începutul lunii iulie în magazinele proprii din București din Bd Carol I nr 57 și str C.A Rosetti nr 26, dar și în magazinul online www.magiun-sonimpex.ro

 

Sonimpex Topoloveni, cu Magiunurile Topoloveni de prune, măr, struguri sau dovleac și toată gama Topoloveana de zacuște, bulion de roșii și dulcețuri are onoarea să fie Furnizor al Casei Regale a României. Magiunul de prune Topoloveni este multiplu premiat ‘Superior Taste Award’ de către Institutul Internațional pentru Gust și Calitate Bruxelles, premiat Great Taste Marea Britanie. De-a lungul timpului, Magiunul de prune Topoloveni a obținut certificări multiple, cum ar fi Cod Operator NATO, certificat Kosher sau certificat HALAL. În domeniul calității nutriționale deosebite, s-a efectuat un studiu clinic la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice N.C.Paulescu, ale cărui concluzii arată că ‘Magiunul de prune Topoloveni poate face parte din dieta pacientului cu diabet zaharat, respectând indicațiile medicului curant’. Magiunul de prune Topoloveni este un produs 100% românesc, 100% natural, fără zahăr adăugat, fără E-uri, fără conservanți, fără gluten.

Dulceața Topoloveana este premiată pentru gust și calitate atât de către International Taste and Quality Institute — cu stele de aur, cât și de Monde Selection— cu medalii de argint și bronz. Toată gama de produse reprezintă alimente funcționale, fiind 100% naturale, fără zahăr adăugat.

 

Mai multe informații despre Magiunul de prune Topoloveni și produsele Topoloveana găsiți pe http://www.magiun-sonimpex.ro și pe pagina oficială de Facebook ‘Magiun de prune Topoloveni’

 

Preluarea oricarei informatii de pe acest site se poate face doar cu mentionarea cu link a sursei.

Trimite unui prieten

x

Comenteaza acest articol

  • DESPACITO, cea mai premiata piesa, la Billboard Music Awards 2018. Luis Fonsi a plecat, acasa, cu 5 premii!

    DESPACITO, cea mai premiata piesa, la Billboard Music Awards 2018. Luis Fonsi a plecat, acasa, cu 5 premii!

    scris de Criatina Cojucar

    22 mai 2018 08:36

    Cele mai importante premii, din industria muzicala mondiala, au fost decernate, aseara, la Las Vegas. Devenit "viralul tuturor timpurilor", DESPACITO a bifat inca un succes. Din 7 nominalizari, Luis Fonsi a plecat acasa cu 5 premii Billboard, pentru piesa "DESPACITO", care a isterizat intreg mapamondul, la urmatoarele categorii: - Cea mai bună melodie din Top 100, Cea mai bună melodie latino, Cea mai difuzată melodie (video), Billboard Music Award for Top Collaboration (remixul cu Justin Bieber) si Billboard Music Award for Top Selling Song (cea mai vanduta piesa). Festivalul "El Carrusel" va aduce "Despacito", pe 1 iulie, in cea de-a doua zi de festival, unde Luis Fonsi va sustine un recital, pe scena de la Romexpo, alaturi de trupa lui de instrumentisti, dar si dansatori. Show-ul artistului va avea aproximativ o ora de muzica LIVE, iar spectatorii vor auzi si canta, alaturi de acesta, frumoasele lui balade de dragoste, dar si hit-urile "Despacito" sau "Echame la culpa".

    citeste tot

  • Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

    Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

    scris de Criatina Cojucar

    22 mai 2018 08:18

    Mănânci când, cum și ce trebuie? Te hidratezi corespunzător? Faci mișcare? Dormi suficient? Cât de multe griji îți faci (din orice)? Dacă răspunsurile pe care ți le dai nu îți plac, atunci trebuie să iei măsuri...

    citeste tot

  • Copiii și antreprenoriatul – Cinci moduri în care îi putem pregăti pentru o societate în schimbare

    Copiii și antreprenoriatul – Cinci moduri în care îi putem pregăti pentru o societate în schimbare

    scris de Alina Soare

    17 mai 2018 10:43

    Carmen Iorgulescu, coordonator Ken Academy, oferă cinci sfaturi care îi pot ajuta pe părinți să își pregătească micuții pentru o societate în continuă schimbare. Modelul tradițional de până acum - terminarea unei facultăți urmată de un job stabil și de avansarea treptată la locul de muncă - nu se mai aplică în zilele noastre, cu atât mai puțin în 2030, când copiii vor fi adulți. Ne confruntăm cu globalizarea și scăderea puterii economice, piețele de muncă sunt din ce în ce mai dinamice, tehnologizarea este în plină expansiune, apar crize economice, iar viitorul nu mai pare atât de sigur ca până acum.

    citeste tot

  • Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox sau experienta de concert ca o petrecere in stilul Great Gatsby

    Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox sau experienta de concert ca o petrecere in stilul Great Gatsby

    scris de Criatina Cojucar Toma

    11 mai 2018 11:31

    O saptamana pana la concert si numai patru categorii de bilete inca disponibile In cazul in care oricine crede ca a experimentat deja universul muzical in care hiturile pop din zilele noastre suna ca si cum ar fi fost inregistrate acum multi multi ani, pe canalul de Youtube Scott Bradlee` s Postmodern Jukebox sau la unul dintre concertele anterioare din Bucuresti, lucrurile nu stau chiar asa. Cu un colectiv mondial de peste o suta de artisti si cu piese noi adaugate in fiecare saptamana, sansele ca, la concertul care va avea loc pe 16 mai de la Sala Palatului, sa rasune piese auzite deja sunt aproape nule, anuntaorganizatorii concertului, Events (www.events.ro ).

    citeste tot

  • MALUMA concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, "El Carrusel"!

    MALUMA concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, "El Carrusel"!

    scris de Criatina Cojucar

    03 mai 2018 12:18

    Mult asteptatul artist de origine columbiana, Maluma, vine la Bucuresti, pe 30 iunie 2018, in prima zi a celui mai mare festival de muzica latino din Romania, "El Carrusel". Evenimentul va avea loc in perioada 30 iunie - 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B si What’s UP. Ora de incepere, pentru ambele zile, este

    citeste tot

  • Premieră în România! Transplant cu celule stem pentru regenerare nervoasa!

    Premieră în România! Transplant cu celule stem pentru regenerare nervoasa!

    scris de Alina Soare

    03 mai 2018 12:13

    La începutul lunii aprilie s-a efectuat în premiera in România un transplant cu celule stem pentru regenerarea sistemului nervos central. Beneficiara intervenției este o tânără de 13 ani cu tetraplagie spastică post encefalopatie ischemică, survenita post-operator în 2017 dupa o operatie complexa pentru corectarea unei malformații cardiace congenitale (Tetralogie Fallot).

    citeste tot

  • În ultimii 2 ani, vânzările Farmec pe segmentul produselor de protecție solară  au crescut cu circa 67%

    În ultimii 2 ani, vânzările Farmec pe segmentul produselor de protecție solară au crescut cu circa 67%

    scris de Criatina Cojucar

    23 aprilie 2018 12:34

    Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentul produselor de protecție solară de circa 67%, în intervalul 2016 – 2018. Pe această categorie, producătorul clujean este prezent cu două game: Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun.

    citeste tot

  • “Un nou început” marcat printr-un nou volum de poezii de Gheorghe Amza

    “Un nou început” marcat printr-un nou volum de poezii de Gheorghe Amza

    scris de Alina Soare

    10 aprilie 2018 13:41

    Fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, Gheorghe Amza a lansat săptămâna trecută, la librăria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: “Un nou început”. Aceasta este a treia carte după ce în 2016 a lansat “Zbor frânt” și în 2017 - “Libertate ucisă”.

    citeste tot

  • Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

    Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

    scris de Criatina Cojucar

    10 aprilie 2018 13:22

    Transalpina este cea mai spectaculoasă, mai frumoasă şi mai înaltă șosea din România, ajungând în Pasul Urdelor la o altitudine de 2145 m. Supranumită şi Drumul Regelui, Transalpina este şoseaua care ne poartă printre nori de aproape 2000 de ani, străbătând 5 judeţe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea și Gorj. Șoseaua traversează Munții Parâng de la Nord la Sud, este paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului, fiind situată de altfel între acestea, și leagă localitatea Sebeş din judeţul Alba de localitatea Novaci din judeţul Gorj. Transalpina găzduiește nenumărate obiective turistice de poveste, precum: Peștera și Mănăstirea Polovragi (situate la 15 km de Novaci, în Munții Căpățâna), Peștera Muierilor (prima peșteră electrificată din România), Rânca (cea mai populară staţiune turistică de la Transalpina, aflată la o altitudine de 1600m, la poalele Vârfului Păpuşa), Lacul Gâlcescu (cel mai mare lac glaciar din Munţii Parâng, la o altitudine de 1925 m), Iezerul Muntinului, Lacul Oasa (panorame spectaculoase) şi, nu îl ultimul rând, Valea Frumoasei. Fiind vizitată anual de către mii de turişti din România şi din străinătate, locurile de cazare şi restaurantele se regăsesc, totuşi, într-un număr destul de restrâns.

    citeste tot

  • IANA a lansat colecția primăvară-vară!

    IANA a lansat colecția primăvară-vară!

    scris de Criatina Cojucar Toma

    05 aprilie 2018 09:44

    La începutul acestui sezon, IIANA a lansat colecția neoetnic pentru sezonul primăvară-vară. Piesele vestimentare cu inspirație folclorică se adresează nu doar adulților, ci și copiilor. Sunt creații românești ce îmbină perfect tradiționalul cu modernul, sunt fabricate din materiale etnice exclusiviste care duc tradiția mai departe și sunt ușor de adaptat. Farmecul ţinutelor româneşti este pus în valoare de croielile lejere, materialele naturale şi preţioase.

    citeste tot

vedeta lunii

  Delia critică ipocrizia românilor

  Delia critică ipocrizia românilor

Click aici pentru arhiva: Vedeta lunii

funny

Click aici pentru arhiva: Faza zilei

concurs

Replica Vedetelor Events si Asevi iti rasplatesc fidelitatea!

Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa

Click aici pentru arhiva: Concurs

aparitii in presa

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

afaceri de succes

Lemon Coolers-gașca de copii cool cu afacere proprie și pagină de Facebook

Lemon Coolers-gașca de copii cool cu afacere proprie și pagină de Facebook

Lemon Coolers este un business pornit de cinci copii talentați, ce a luat naștere în urmă cu un an și jumătate în incubatorul de afaceri Ken Academy. Business-ul a evoluat rapid, iar acum copiii sunt prezenți la evenimente de vânzare, au pagină de Facebook și se ocupă singuri de producția limonadei de casă, îndulcită întotdeauna cu miere.

Click aici pentru arhiva: Afaceri de succes

magazin

magazin bijuterii

Magazin online popsockets ...

horoscop

horoscop

  • berbec

    CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec

  • taur

    CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur

  • gemeni

    CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni

  • rac

    CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac

  • leu

    CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu

  • fecioara

    CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara

  • balanta

    CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta

  • scorpion

    CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion

  • sagetator

    CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator

  • capricorn

    CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn

  • varsator

    CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator

  • pesti

    CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti

vacanta de vedeta

Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

Transalpina este cea mai spectaculoasă, mai frumoasă şi mai înaltă șosea din România, ajungând în Pasul Urdelor la o altitudine de 2145 m. Supranumită şi Drumul Regelui, Transalpina este şoseaua care ne poartă printre nori de aproape 2000 de ani, străbătând 5 judeţe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea și Gorj. Șoseaua traversează Munții Parâng de la Nord la Sud, este paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului, fiind situată de altfel între acestea, și leagă localitatea Sebeş din judeţul Alba de localitatea Novaci din judeţul Gorj. Transalpina găzduiește nenumărate obiective turistice de poveste, precum: Peștera și Mănăstirea Polovragi (situate la 15 km de Novaci, în Munții Căpățâna), Peștera Muierilor (prima peșteră electrificată din România), Rânca (cea mai populară staţiune turistică de la Transalpina, aflată la o altitudine de 1600m, la poalele Vârfului Păpuşa), Lacul Gâlcescu (cel mai mare lac glaciar din Munţii Parâng, la o altitudine de 1925 m), Iezerul Muntinului, Lacul Oasa (panorame spectaculoase) şi, nu îl ultimul rând, Valea Frumoasei. Fiind vizitată anual de către mii de turişti din România şi din străinătate, locurile de cazare şi restaurantele se regăsesc, totuşi, într-un număr destul de restrâns.

Click aici pentru arhiva: Vacanta de vedeta