revista presei

Replica Vedetelor

Singura publicatie din Romania care da vedetelor dreptul la replica

Replica Vedetelor Events

T_FISIER_DESTINATIE_IMPOSIBIL_DE_SCRIST_FISIER_DESTINATIE_IMPOSIBIL_DE_SCRIS

Cum să pregătești copilul de şcoală, dar și să economisești

scris de Andrada Parau 16 septembrie 2021

Știi povestea cu copilul care după prima zi de şcoală, când părintele îl întreabă în dimineața următoare dacă s-a pregătit pentru o nouă zi, îi răspunde contrariat: „Da’ am fost ieri! Trebuie să mă mai duc iar”? Dacă te-am făcut să zâmbești, ne bucurăm. Mai ales că rândurile următoare sunt ceva mai serioase, dar – zicem noi – de mare ajutor pentru tine. Fiindcă cu toții știm că pregătirea copilului pentru un (nou) an şcolar (să sperăm) offline înseamnă costuri deloc de neglijat... De la ghiozdan, la rechizite, cărți și până la haine – toate sunt necesare, dar și costisitoare. Cum te asiguri că reduci cheltuielile, pentru ca bugetul familiei să nu fie afectat din prima lună? Uite, există câteva trucuri pe care specialiștii din domeniu le recomandă:

Cum să pregătești copilul de şcoală, dar și să economisești

1.      Fă achizițiile pas cu pas

În prima zi de şcoală copiii își cunosc sau revăd colegii, profesorii și tocmai de aceea îmbrăcămintea contează mult pentru ei. Doar vorbim de prima impresie... Încearcă să empatizezi cu cel mic și fă-i pe plac. În prima zi, cumpără-i ținuta pe care și-o dorește, iar restul de haine de care ar mai avea nevoie achiziționează-le ulterior. Nu trebuie să faci toate cumpărăturile dintr-un foc.

 

2.      Ai grijă de hainele celui mic

E mai ieftin să protejezi îmbrăcămintea, decât să cumperi una nouă. Orice părinte știe că nu e ușor să păstrezi hainele copilului nepătate. Să evităm murdăria este imposibil, așa că indicat e să găsim detergentul de rufe potrivit. O variantă pe care ți-o recomandăm este noul ASEVI Max Freshness. Detergentul lichid (creat special pe mirosul consumatorului român și care ajunge pentru 30 spălări) elimină cele mai dificile pete, atât de pe haine albe, cât și colorate, protejând țesăturile și prelungindu-le viața. Astfel, te asiguri că nu vei cumpăra haine noi în fiecare săptămână! Iar dacă i le mai și catifelezi și parfumezi cu balsamul Sensations Luxury, sigur îl cucerești. Cui nu-i place să fie lăudat pentru parfumul pe care-l poartă?   

 

3.      Etichetează, etichetează, etichetează

Cei mici au tendința să fie neglijenți cu lucrurile lor și, de multe ori, le cam pierd / încurcă cu colegii/prietenii. Pentru a te asigura că penarul, cărțile sau alte rechizite se întorc acasă, o idee foarte bună și creativă este să etichetezi lucrurile. Găsești în toate papetăriile sau în supermarketuri etichete colorate și amuzante pentru obiectele copilului. Prețul lor este unul infim, mai ales atunci când te gândești câte lucruri vei salva de acum încolo, nu-i așa?

 

4.      Reciclează rechizitele

An de an cumperi caiete, cărți și tot felul de rechizite, care, cel mai adesea, sunt folosite doar pentru o anumită materie. Deseori, chiar dacă sunt încă în stare bună, ghiozdanele sunt schimbate în fiecare an, iar cel vechi ajunge să fie aruncat. Să apelezi la rude / prieteni pentru a te ajuta cu rechizite de la copiii lor mai mari să știi că are multe avantaje. Cei mici sunt învățați să dăruiască, mediul înconjurător este astfel protejat iar, desigur, bugetul tău intact. Super deal!

 

5.      Pacheţelul cu mâncare de acasă

Dacă îl înveți pe cel mic cu pachețel de acasă, vei prinde doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rand, sigur vei economisi bani, dar te vei asigura și că va mânca mai sănătos. Doar știi că atunci când primește bani la şcoală, copilul are tendința să îi cheltuie pe toți pe fast-food sau dulciuri. Învață-l cu variante gustoase de pachețel pentru şcoală: sandvișuri cu pui, curcan, ton, fructe tăiate într-un mod creativ, brioșe cu legume etc. Tu eşti expertul J

 

Pentru că începutul şcolii nu e un moment important doar pentru copil, ci și pentru părinți! Un studiu realizat pe 2,000 de participanți arată că un părinte mai muncește încă 10 ore în plus în fiecare săptămână doar pentru pregătirea copilului pentru şcoală. Așa că fă-ți viața mai ușoară învăţându-ți, în același timp, copilul să aibă obiceiuri sănătoase!

 

Preluarea oricarei informatii de pe acest site se poate face doar cu mentionarea cu link a sursei.

Trimite unui prieten

x

Comenteaza acest articol

  • Experimentați îngrijirea avansată a spațiului periodontalcu noua periuță de dinți electrică reîncărcabilă Panasonic EW-DC12

    Experimentați îngrijirea avansată a spațiului periodontalcu noua periuță de dinți electrică reîncărcabilă Panasonic EW-DC12

    scris de Cristina Cojucar

    17 august 2021 13:10

    Noua periuță de dinți electrică reîncărcabilă Panasonic EW-DC12, dotată cu 3 funcții unice pentru îngrijirea optimă a spațiului periodontal, este companionul vostru perfect pentru rutina zilnică de îngrijire a dinților.

    citeste tot

  • Nora Seroussi, întâlnire surpriză cu Papa Francis

    Nora Seroussi, întâlnire surpriză cu Papa Francis

    scris de Cristina Cojucar

    10 iulie 2021 11:28

    Bine-cunoscuta femeie de afaceri Nora Seroussi, care a avut mereu acces la lumea fascinantă a filmului, la cel mai înalt nivel, mărturiseşte că a avut emoţii extraordinare la o recentă premieră ce a avut loc în Italia.

    citeste tot

  • Servicii all inclusive pentru pasionații de amenajări interioare

    Servicii all inclusive pentru pasionații de amenajări interioare

    scris de Andrada Parau

    28 iunie 2021 12:39

    Mult mai mult decât un simplu showroom de mobilă, Casa Magică Design este locul în care oricine se poate simţi cu adevărat special. Autenticitatea și eleganţa sunt caracteristicile conceptului de inspirație occidentală, iar fiecare pasionat de amenajări interioare poate descoperi articole destinate visului său. Atât pe site-ul www.casamagica.ro, cât și în showroomuri sunt disponibile opțiuni ce poartă semnătura unor branduri celebre în design-ul internațional.

    citeste tot

  • Annes lanseaza "Rănile.." la ieșirea din pandemie

    Annes lanseaza "Rănile.." la ieșirea din pandemie

    scris de Cristina Cojucar

    24 iunie 2021 23:34

    Cum muzica este oglinda tuturor emoțiilor si frământarilor noastre artista a stocat propriile trăiri din această pandemie într-o nouă piesă "Rănile..."

    citeste tot

  • Ce dotări trebuie să includă o casă la cheie pe timp de pandemie?

    Ce dotări trebuie să includă o casă la cheie pe timp de pandemie?

    scris de Andrada Parau

    17 mai 2021 12:25

    Criza curentă generată de pandemia de COVID-19 îi determină pe mulți dintre români să se gândească de două ori înainte de a achiziționa o nouă locuință. Însă specialiștii spun că perioada este propice, deoarece există pe piață multe oportunități de finanțare ori reduceri de preț. De asemenea, trendul de #WFH (work from home) va continua și în acest an, dar și după ce lumea se va obișnui cu noua normalitate, iar apartamentul va căpăta o dublă utilizare: loc de relaxare și birou. Amenajările interioare joacă în acest caz un rol important pentru că spațiul nu trebuie încărcat excesiv cu mobilă și decorațiuni inutile.

    citeste tot

  • Acum te poți bucura de băuturile pe bază de lapte și cafea chiar dacă ai intoleranță la lactoză

    Acum te poți bucura de băuturile pe bază de lapte și cafea chiar dacă ai intoleranță la lactoză

    scris de Cristina Cojucar

    11 mai 2021 11:31

    HELL ENERGY își extinde gama de băuturi pe bază de lapte și cafea - Energy Coffee - cu două noi sortimente. Brandul de băuturi gata preparate pe bază de lapte și cafea, care a intrat pe piața din România în 2019 lansează două noi produse, respectiv Energy Coffee Coconut, dedicat celor cu sensibilitate sau intoleranță la lactoză și Energy Coffee Double Espresso, ideal pentru iubitorii gustului intens de cafea.

    citeste tot

  • Elis Pavaje, 30 de ani de la înființare Povestea celei mai mari companii de prefabricate din beton din România

    Elis Pavaje, 30 de ani de la înființare Povestea celei mai mari companii de prefabricate din beton din România

    scris de Cristina Cojucar

    11 mai 2021 10:11

    Elis Pavaje aniversează anul acesta 30 de ani de la înființare, fiind cea mai longevivă și în același timp, cea mai mare companie de producție din domeniul prefabricatelor din beton, din România. „Suntem foarte mândri că în cele trei decenii am reușit să păstrăm valorile cu care am pornit la drum: respectul pentru clienți, angajați și comunitate și atenția pentru menținerea calității. În 1991 eram la început de drum, acum încă nu suntem nici la jumătate, mai avem multe de dezvoltat, perfecționat, inovat. Avem încredere în ceea ce am construit împreună și ne dorim ca ambiția si determinarea celor care lucrează în această companie sa rămână un reper și în viitor” a menționat Emil Gota, directorul general al companiei.

    citeste tot

  • Un nou showroom Casa Magică Design și-a deschis porțile

    Un nou showroom Casa Magică Design și-a deschis porțile

    scris de Andrada Parau

    23 martie 2021 11:25

    Casa Magică Design, paradisul tuturor pasionaților de design interior și nu numai, a inaugurat pe 18 martie al treilea showroom din București, în zona Pipera (Bulevardul Pipera nr. 5). Cu un portofoliu de peste 200 de firme italiene cu tradiţie în mobilier şi design, spațiul expozițional de circa 450 mp este dispus pe trei etaje, iar oferta este variată, de la stilul clasic la cel modern, chiar avangardist. Mobilierul şi obiectele de iluminat pot fi alese pe criterii ce ţin cont de stilul construcţiei, volumul încăperilor, luminozitate, culori și nu în ultimul rând, de gustul fiecărui client.

    citeste tot

  • Au apărut capsulele de cafea biodegradabile. Ultima inovație în domeniul  cafelei, acum și în România

    Au apărut capsulele de cafea biodegradabile. Ultima inovație în domeniul cafelei, acum și în România

    scris de Cristina Cojucar

    09 martie 2021 08:21

    Românii sunt mari iubitori de cafea, acest lucru confirmat și de ultimele date făcute publicității de Statista.com. Potrivit sursei, în anul 2021, valoarea pieței de cafea din țara noastră a ajuns la 1,66 de miliarde de Euro, în creștere față de anii precedenți, estimându-se, în perioada 2021-2025, o creștere a pieței cu 2,89%.

    citeste tot

  • Nora Seroussi joacă rolul vieții ei într-un film tip reality show

    Nora Seroussi joacă rolul vieții ei într-un film tip reality show

    scris de Alina Soare

    19 noiembrie 2020 12:50

    Renumita femeie de afaceri Nora Seroussi, cea care a adus pe culmile succesului brandul românesc Seroussi, va fi protagonista unui film tip reality show. Cu experiență ei în lumea modei, gastronomiei și a cinematografiei, Nora s-a hotărât să împartă cu publicul din întreaga lume trăirile ei. Femeile, ca vectori de emancipare la Hollywood, au fost mereu încurajate, așa că ea a dorit sa fie în prima linie și să devină o prezență importantă atât în România, cât și în străinătate.

    citeste tot

vedeta lunii

  Delia critică ipocrizia românilor

  Delia critică ipocrizia românilor

Click aici pentru arhiva: Vedeta lunii

funny

Click aici pentru arhiva: Faza zilei

concurs

Replica Vedetelor Events si Asevi iti rasplatesc fidelitatea!

Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa

Click aici pentru arhiva: Concurs

aparitii in presa

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

afaceri de succes

Vara aceasta îți creezi propriile reguli în #MyCalvins

Vara aceasta îți creezi propriile reguli în #MyCalvins

În fiecare vară, primești multe sfaturi despre ce reguli vestimentare trebuie urmate ca tu să achiziționezi costumul de baie perfect. Nu știm dacă există acest tip de perfecțiune, dar sigur știm ce este cel mai important: ca tu să te simți confortabil în costumul de baie. Avem doar listă de „do’s”, și primul este acesta: urmează-ți identitatea stilistică și mai ales personalitatea indiferent de unde te vor purta pașii în vacanță. În #MyCalvins te așteaptă o vară super cool!

Click aici pentru arhiva: Afaceri de succes

magazin

magazin bijuterii

Magazin online popsockets ...

horoscop

horoscop

  • berbec

    CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec

  • taur

    CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur

  • gemeni

    CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni

  • rac

    CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac

  • leu

    CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu

  • fecioara

    CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara

  • balanta

    CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta

  • scorpion

    CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion

  • sagetator

    CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator

  • capricorn

    CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn

  • varsator

    CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator

  • pesti

    CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti

vacanta de vedeta

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

A venit primăvara și ne simțim din nou plini de energie și suntem dornici să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Deja îți faci planurile pentru zilele frumoase pe care le vei petrece pe plajă la vară? Ai fugi un pic și în această primăvară într-un city break în Europa?

Click aici pentru arhiva: Vacanta de vedeta