revista presei

Replica Vedetelor

Singura publicatie din Romania care da vedetelor dreptul la replica

Replica Vedetelor Events

De ce riscăm să ne pierdem prietenii?

scris de Alina Soare 13 martie 2017

Trăind într-o lume care se derulează rapid prin faţa ochilor noştri, ne este din ce în ce mai greu să îi ascultăm pe cei din jur, ci ne interesează mai mult să ne facem cunoscut punctul de vedere.

De ce riscăm să ne pierdem prietenii?

În cadrul unui experiment simplu, psihologul şi trainerul NLP Andra Tănăsescu a verificat dacă într-adevăr suntem mai mult activi sau pasivi când comunicăm şi a ajuns la concluzia că majoritatea persoanelor reţin foarte uşor ce tocmai au comunicat, dar le este foarte greu să mai reproducă şi ce a spus persoana din faţa lor. “Ascultarea cu adevărat a persoanelor din faţa noastră a devenit un lucru complicat, deoarece noi considerăm că acea comunicare unilaterală este suficientă ca să ne atingem obiectivele. Nici pe departe! Aşa cum noi nu ne complicăm să ne concetrăm pe ce spune cel din jur, aşa se întâmplă şi cu cealaltă persoană, dezvoltându-se un cerc vicios. Într-un final, niciunul dintre cei doi interlocutori nu s-au făcut înţeleşi, iar în timp se vor instala stări de frustrare, nervozitate, care vor escalada în certuri”, afirmă psihologul.

 

Ce înseamnă ASCULTAREA PASIVĂ?

         

Acest tip de ascultare este unul dintre cele mai întâlnite la ora actuală. Din cauză că suntem bombardaţi zilnic de o multitudine de mijloace de informare în masa – TV, radio, site-uri de ştiri, Facebook etc. - ne-am dezvoltat, fără să ne dăm seama, mecanisme de apărare, care filtrează informaţia. “Nu toate informaţiile primite sunt de interes pentru noi şi am învăţat să fim mai selectivi, iar în timp am devenit comozi; iar prin acest lucru mă refer inclusiv la faptul că nu mai scriem cuvintele întregi şi comunicăm prin tot felul de abrevieri. În mediul online, aceste abrevieri sau alte mecanisme de filtrare sunt foarte utile şi benefice, deoarece pot transmite mai multe lucruri într-un timp mai scurt, însă în mediul real, datele problemei se schimbă radical. Este o dovadă de lipsă de respect să îi răspundem scurt unui prieten, prin “aha”, “îhî”, „mdea” sau să dăm din cap aprobator, dar mintea noastră să fie în altă parte. Interlocutorul va sesiza imediat lipsa de interes şi se va crea o prăpastie între cele două persoane, care va duce până la neînţelegeri sau certuri. De multe ori nici nu ne dăm seama că nu îi ascultăm cu adevărat pe cei din jur, a devenit pur şi simplu un reflex. Ca să testăm rapid dacă suntem ascultaţi, îi putem ruga pe interlocutori să reproducă tot ce au înţeles din comunicarea noastră, aşa cum îşi testează uneori profesorii pe elevii neatenţi din ultima bancă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

          În opinia specialistului, acest tip de comunicare pasivă apare din trei motive:

Mecanismele de apărare pe care ni le formăm de-a lungul vieții, fiind ”forțați” să alegem din informațiile pe care le primim zi de zi, doar pe cele care ne sunt cu adevărat utile. Te aud, dar mă gândesc la problemele mele. Există și această situație în care auzim ce spune celălalt, mimăm o atenție activă când de fapt, ne gândim la propriile situații şi probleme, ne facem planuri pentru a doua zi și pierdem din informațiile pe care ni le transmite celălalt. Te ascult dar caut să îți dau cât mai repede un răspuns. Din grabă, dintr-o limitare de timp, mai mult sau mai puțin impusă, dintr-o ”competiție” mentală pe care ne-o creăm singuri, există aceasta reacție de tip informație-răspuns în care căutăm să oferim cât mai repede un răspuns, fără să așteptăm să primim toate informațiile mai întâi.

 

Ce trebuie să facem pentru a începe să-i ascultăm cu adevărat pe cei din jurul nostru?

 

     Psihologul Andra Tănăsescu este de părere că, pentru a remedia această problemă de relaţionare, întâi de toate trebuie să conştientizăm că avem una dintre cele trei probleme de mai sus. Nu putem să schimbăm un lucru pe care nu ştim că-l facem. Odată ce am devenit conştienţi de pattern-urile pe care ni le-am format în decursul timpului, putem alege pe care vrem să le schimbăm şi pe care considerăm că ni se potrivesc personalităţii noastre şi dorim să le păstrăm în continuare. Pentru asta, este nevoie să ştim două lucruri esenţiale:

1.     Dacă nu asculţi, îţi vei pierde în timp prietenii! “Alege să fii atent și să asculți, cu scopul de a înțelege ceea ce persoana cealaltă vrea să îți transmită. (în cazul în care îți dorești acest lucru). Gândeşte-te că, în timp, toate persoanele dragi se vor îndepărta de tine deoarece se simt neglijate. Alege în mod conștient să îi oferi atenție celui care ți se adresează și ascultă-l, pune-i întrebări, caută să obții cât mai multe informații și detalii ca să îți poți formula o idee cât mai clară a ceea ce îți comunică”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.

2.     Sesizează reacția de a răspunde și alege să acționezi diferit. “Învaţă să-ţi observi reacțiile și vezi când apare impulsul de a da răspunsuri și soluții. Poţi folosi o oglindă pentru a exersa. Observă dacă se întâmplă atunci când ai suficiente informații sau pur și simplu sari direct la ”concluzie”. Întreabă-te, singur de această dată, dacă ai suficiente informaţii, dacă ştii destule lucruri pentru a da un răspuns am suficiente informații sau dacă este ceva ce ai mai putea întreba pentru a înțelege mai bine. Odată ce ai răspunsurile la aceste întrebări, poți decide mai ușor care este următoarea mutare pe care o poți face pentru a continua acea discuție. Ține minte, o ascultare activă, prezența, atenția la intenția și mesajul complet pe care ni le transmit ceilalți fac diferența între o comunicare nereușită și o comunicare reușită”, conchide psihologul şi trainerul Andra Tănăsescu.

Preluarea oricarei informatii de pe acest site se poate face doar cu mentionarea cu link a sursei.

Trimite unui prieten

x

Comenteaza acest articol

  • ,,Cod Roşu în Serviciile Secrete” pentru rezultate excepţionale în box office-ul românesc

    ,,Cod Roşu în Serviciile Secrete” pentru rezultate excepţionale în box office-ul românesc

    scris de Cristina Cojucar Toma

    03 septembrie 2019 15:32

    Cel mai nou film care îl are protagonist pe Gerard Butler, ,,Cod Roşu în Serviciile Secrete” conduce box office-ul românesc, cu încasări în valoare de 764.717 lei, după ce în primele sale zile petrecute pe marile ecrane a fost vizionat de 35.755 de spectatori.

    citeste tot

  • Folosești ulei de cocos la plajă?

    Folosești ulei de cocos la plajă?

    scris de Cristina Cojucar Toma

    23 august 2019 13:21

    Palmierul de cocos este cunoscut şi sub numele de kalpa vriksha, sintagmă care înseamnă copacul vieții, copac care dă tot ce este necesar pentru a trăi, întrucât aproape toate părțile lui pot fi folosite de om pentru hrană. Uleiul de cocos are utilizări atât de largi încât poate fi considerat un adevărat prieten, fiind util atât în alimentație, cât și în îngrijirea corporală.

    citeste tot

  • Turda implementează cel mai bun Plan de Mobilitate din Europa, care a devansat Milano și Manchester

    Turda implementează cel mai bun Plan de Mobilitate din Europa, care a devansat Milano și Manchester

    scris de Cristina Cojucar

    14 august 2019 13:35

    Municipiul Turda (județul Cluj) a fost nominalizat, alături de Manchester și Milano, printre finaliștii competiției pentru Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă 2018, la categoria SUMP Awards (Sustainable Urban Mobility Planning), iar organizatorii au desemnat localitatea românească drept câștigătoare.

    citeste tot

  • Legendarii Boney M sarbatoresc 45 de ani de activitate la Bucuresti, alaturi de Eruption!

    Legendarii Boney M sarbatoresc 45 de ani de activitate la Bucuresti, alaturi de Eruption!

    scris de Alina Soare

    07 august 2019 14:26

    Boney M revin in Romania pentru a marca 45 de ani de activitate printr-un concert extraordinar la Sala Palatului. Fanii ii vor putea vedea pe Boney M la Bucuresti in data de 8 martie 2020! Pe scena vor rasuna cele mai importante piese din discografia formatiei: „Daddy Cool”, „Rasputin”, „Rivers of Babylon”, „Brown girl in the ring” si „Sunny”. Concertul Boney M va fi deschis de Precious Wilson, vocea originala a grupului Eruption. Concertele sold out sustinute pana acum de Boney M in Romania sunt dovada clara a iubirii pe care romanii le-o poarta acestor artisti. Este de asteptat ca biletele pentru acest eveniment sa se termine foarte repede. Va sfatuim sa va grabiti si sa va achizitionati tichetele dorite!

    citeste tot

  • Revolut sărbătorește luna Pride și lansează, în ediție limitată, 30.000 de carduri în culorile curcubeului

    Revolut sărbătorește luna Pride și lansează, în ediție limitată, 30.000 de carduri în culorile curcubeului

    scris de Cristina Cojucar Toma

    09 iulie 2019 11:24

    Pentru a marca luna Pride, sărbătorită în această perioadă în Europa, Revolut va lansa luni, 1 Iulie 2019, 30.000 de carduri în culorile curcubeului, în ediție limitată. Noile carduri vor putea fi comandate gratuit de către oricare dintre cei peste cinci milioane de utilizatori europeni și vor fi disponibile în ordinea comenzilor înregistrate.

    citeste tot

  • Tot ce trebuie să știi despre cancerul de piele

    Tot ce trebuie să știi despre cancerul de piele

    scris de Cristina Cojucar Toma

    17 iunie 2019 23:57

    Cand vorbim despre cancerul de piele, trebuie sa ne gandim la faptul ca pielea este cel mai mare organ al corpului. Ea acționează ca o barieră pentru a proteja organismul împotriva rănirii, pentru a controla temperatura corpului și pentru a preveni pierderea fluidelor corporale. “Cancerul de piele apare în special la persoanele care au peste 50 de ani sau la cei care s-au expus excesiv la soare. Exista trei tipuri de cancer de piele: carcinomul celular bazal, carcinomul scuamos si melanomul”, spune Amalia Anghel, medic primar dermatolog la clinica Skinmed.

    citeste tot

  • Dr. Vanessa Youness și Dr. Ștefan Stângaciu au lansat o carte care salvează vieți

    Dr. Vanessa Youness și Dr. Ștefan Stângaciu au lansat o carte care salvează vieți

    scris de Cristina Cojucar Toma

    13 iunie 2019 17:28

    În data de 04 iunie 2019, Palatul Cesianu Racoviță s-a dovedit a fi neîncăpător. Doctori renumiți, politiceni, persoane publice, jurnaliști și bloggerii și-au unit forțele pentru a lansa cartea „Tratamentul pas cu pas al Sclerozei Multiple prin ApiFitoTerapie”.

    citeste tot

  • 10 greșeli pe care le fac românii pe LinkedIn

    10 greșeli pe care le fac românii pe LinkedIn

    scris de Cristina Cojucar Toma

    15 mai 2019 11:35

    Chiar dacă în Europa de Vest și în America de Nord, rețeaua socială a profesioniștilor – LinkedIn este folosită de foarte mulți profesioniști pentru a construi relații utile cu alți specialiști din diverse domenii, doar 2.600.000 dintre români folosesc această unealtă online, însă ţara noastră se află pe locuri fruntașe când vine vorba de folosirea Facebook, cu 9.600.000 de abonați.

    citeste tot

  • ELITE Business Women, cea mai mare companie de antreprenoriat feminin din România va invita la Gala - Women On Top Extreme

    ELITE Business Women, cea mai mare companie de antreprenoriat feminin din România va invita la Gala - Women On Top Extreme

    scris de Cristina Cojucar Toma

    13 mai 2019 18:17

    Gala Women on Top Extreme reprezintă un eveniment inedit care se va desfăşura la Bucureşti, în data de 16 Mai, la Club Diamon. Acesta îşi propune să descopere şi să promoveze poveşti şi caractere feminine, care prin determinare, spirit de iniţiativă şi flexibilitate ne motivează să ne depăşim propriile limite.

    citeste tot

  • 5 semne vizibile că avem nevoie de aparat dentar

    5 semne vizibile că avem nevoie de aparat dentar

    scris de Cristina Cojucar Toma

    13 mai 2019 11:25

    Zâmbetul perfect, mușcătura corectă, igienă mai bună, digestia și vorbirea îmbunătățită, inclusiv dinți sănătoși pe viață – acestea sunt principalele avantaje ale purtării aparatului dentar, spun specialiștii în ortodonție.

    citeste tot

vedeta lunii

  Delia critică ipocrizia românilor

  Delia critică ipocrizia românilor

Click aici pentru arhiva: Vedeta lunii

funny

Click aici pentru arhiva: Faza zilei

concurs

Replica Vedetelor Events si Asevi iti rasplatesc fidelitatea!

Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa

Click aici pentru arhiva: Concurs

aparitii in presa

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

afaceri de succes

Concertul aniversar MIRCEA VINTILA 50 …70 se mută în data de 23 noiembrie!

Concertul aniversar MIRCEA VINTILA 50 …70 se mută în data de 23 noiembrie!

Concertul pe care Mircea Vintilă îl va susține în această toamnă la Hard Rock Cafe se mută în data de 23 noiembrie. Toate biletele cumpărate până acum rămân valabile!

Click aici pentru arhiva: Afaceri de succes

magazin

magazin bijuterii

Magazin online popsockets ...

horoscop

horoscop

  • berbec

    CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec

  • taur

    CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur

  • gemeni

    CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni

  • rac

    CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac

  • leu

    CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu

  • fecioara

    CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara

  • balanta

    CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta

  • scorpion

    CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion

  • sagetator

    CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator

  • capricorn

    CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn

  • varsator

    CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator

  • pesti

    CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti

vacanta de vedeta

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

A venit primăvara și ne simțim din nou plini de energie și suntem dornici să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Deja îți faci planurile pentru zilele frumoase pe care le vei petrece pe plajă la vară? Ai fugi un pic și în această primăvară într-un city break în Europa?

Click aici pentru arhiva: Vacanta de vedeta