revista presei

Replica Vedetelor

Singura publicatie din Romania care da vedetelor dreptul la replica

Replica Vedetelor Events

PROGRAM ȘI REGULI DE ACCES LA CONCERTELE ANDRÉ RIEU & JOHANN STRAUSS ORCHESTRA 4 – 7 APRILIE, BT ARENA, CLUJ-NAPOCA

scris de Cristina Cojucar 01 aprilie 2019

Celebrul violonist și compozitor André Rieu va urca pentru prima dată pe scena sălii BT Arena din Cluj-Napoca, alături de orchestra sa, joi, 4 aprilie, începând cu ora 20:00 și va continua să îi încânte pe admiratorii săi cu alte trei reprezentații în zilele de 5, 6 și 7 aprilie.

PROGRAM ȘI REGULI DE ACCES LA CONCERTELE   ANDRÉ RIEU & JOHANN STRAUSS ORCHESTRA  4 – 7 APRILIE, BT ARENA, CLUJ-NAPOCA

Toate cele patru concerte programate la Cluj-Napoca sunt sold-out, astfel că, 32.000 de spectatori se vor bucura de muzică de calitate și divertisment. Notorietatea concertelor marca André Rieu nu este dată doar de interpretările remercabile ale melodiilor clasice deosebit de populare, ci și de entuziasmul și buna dispoziţie pe care marele artist și orchestra sa reușesc să le insufle publicului.

 

Întrucât au mai rămas doar câteva zile până la momentul celui mai așteptat concert de la Cluj, organizatorii comunică publicului participant regulile de acces precum și alte informații importante de interes general.

 

Accesul publicului în sală se va face începând cu ora 18:00. Concertul va începe la ora 20:00 și se va încheia în jurul orei 22:30. Organizatorii recomandă utilizarea porţilor de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate.    Concertul va avea o pauză de aproximativ 20 minute. În acest interval de timp, participanții vor avea acces în zona amenajată pentru fumat, precum și la barurile amplasate în foaier. Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Spectatorii vor fi ghidați de voluntari către zona și locurile specificate pe bilete. Persoanele care vor întârzia la concert, vor putea intra în sală numai în pauza dintre melodii.  Participanții la concert sunt rugați să se deplaseze la BT Arena pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport în comun și să evite deplasarea cu autoturismul personal. Accesul în parcarea subterană a locației va fi închis, cu excepția echipei de organizare. Ca alternativă, vor putea fi utilizate parcarea Cluj Arena sau parcarea din fața Sălii Sporturilor “Horea Demian”. În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căști de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.  Organizatorii insistă ca spectatorii să lase acasă sau la mașină toate obiectele considerate “interzise”, precum și rucsacurile, accesul cu astfel de bagaje fiind strict interzis. Locația nu dispune de spații pentru depozitare, de aceea organizatorii recomandă publicului să nu vină cu obiecte interzise. Din motive de securitate, participanții vor trece printr-un filtru de control corporal sumar, iar orice obiect interzis descoperit în urma verificărilor va fi oprit și va putea fi recuperat de la intrare. Organizatorii nu își asumă răspunderea pentru aceste obiecte. Accesul copiilor cu vârste de până la 3 ani este gratuit. Copiii care depășesc această vârstă vor avea acces numai pe baza unui bilet valid. Minorii trebuie să fie însoţiţi de un adult. Este interzis să se efectueze fotografii sau materiale video în scopuri comerciale fără acordul explicit din partea organizatorului. În caz de nerespectare, organizatorul are dreptul de a confisca aparatura foto sau video până la sfârșitul concertului și de a șterge înregistrările video și/sau audio.  Spectatorii sunt rugați să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de organizatori și să urmeze instrucțiunile personalului calificat pentru evacuare în caz de urgență. Organizatorul evenimentului nu poate fi făcut responsabil pentru vătămările și prejudiciile materiale sau de orice altă natură. Organizatorul își rezervă dreptul să refuze continuarea participării la eveniment persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța și confortul celorlalți. În toate cazurile neprevăzute de acest regulament, măsurile necesare vor fi luate de organizator.   Pentru orice altă informație, vă recomandăm să urmăriți pagina de Facebook: https://www.facebook.com/EventsbyLaishoo/.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru cooperare!

Vă așteptăm cu drag și vă dorim distracție plăcută!

Preluarea oricarei informatii de pe acest site se poate face doar cu mentionarea cu link a sursei.

Trimite unui prieten

x

Comenteaza acest articol

  • 10 greșeli pe care le fac românii pe LinkedIn

    10 greșeli pe care le fac românii pe LinkedIn

    scris de Cristina Cojucar Toma

    15 mai 2019 11:35

    Chiar dacă în Europa de Vest și în America de Nord, rețeaua socială a profesioniștilor – LinkedIn este folosită de foarte mulți profesioniști pentru a construi relații utile cu alți specialiști din diverse domenii, doar 2.600.000 dintre români folosesc această unealtă online, însă ţara noastră se află pe locuri fruntașe când vine vorba de folosirea Facebook, cu 9.600.000 de abonați.

    citeste tot

  • ELITE Business Women, cea mai mare companie de antreprenoriat feminin din România va invita la Gala - Women On Top Extreme

    ELITE Business Women, cea mai mare companie de antreprenoriat feminin din România va invita la Gala - Women On Top Extreme

    scris de Cristina Cojucar Toma

    13 mai 2019 18:17

    Gala Women on Top Extreme reprezintă un eveniment inedit care se va desfăşura la Bucureşti, în data de 16 Mai, la Club Diamon. Acesta îşi propune să descopere şi să promoveze poveşti şi caractere feminine, care prin determinare, spirit de iniţiativă şi flexibilitate ne motivează să ne depăşim propriile limite.

    citeste tot

  • 5 semne vizibile că avem nevoie de aparat dentar

    5 semne vizibile că avem nevoie de aparat dentar

    scris de Cristina Cojucar Toma

    13 mai 2019 11:25

    Zâmbetul perfect, mușcătura corectă, igienă mai bună, digestia și vorbirea îmbunătățită, inclusiv dinți sănătoși pe viață – acestea sunt principalele avantaje ale purtării aparatului dentar, spun specialiștii în ortodonție.

    citeste tot

  • Carmen Brumă te îndrumă spre o SuperSiluetă de Plajă!

    Carmen Brumă te îndrumă spre o SuperSiluetă de Plajă!

    scris de Cristina Cojucar Toma

    06 mai 2019 12:19

    Cu doar câteva zile înainte de a împlini 42 de ani, Carmen Brumă lansează un nou program de slăbit, unic în România adresat tuturor celor ce vor să scape de kilogramele în plus și să ajungă la o formă fizică de invidiat rapid, ieftin și sănătos.

    citeste tot

  • Balmain Hair Couture s-a lansat în România

    Balmain Hair Couture s-a lansat în România

    scris de Cristina Cojucar Toma

    25 aprilie 2019 11:49

    Marți, 16 Aprilie, Selena România a lansat cel mai nou Tratament SPA pentru colorarea părului – BALMAIN COULEURS COUTURE , în cadrul unui eveniment la Opera Națională București, la care au participat Kasper Heemskerk Internatinal Educational Trainer Balmain, hair stilisti renumiti, vedete, reprezentanți mass-media, bloggeri și influenceri. Printre vedetele aflate la eveniment, au făcut remarcate: Inna Novac, Annes, Ozana Barabancea, Adina Buzatu, Cristina Herea, Teodora Dragoi, Tavi Colen și alții.

    citeste tot

  • “În miezul Luminii” – un nou volum de poezii lansat de profesorul universitar dr. ing. Gheorghe Amza

    “În miezul Luminii” – un nou volum de poezii lansat de profesorul universitar dr. ing. Gheorghe Amza

    scris de Cristina Cojucar Toma

    25 aprilie 2019 11:38

    Gheorghe Amza, fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Politehnice din București, a lansat sâmbătă, 20.04.2019, la Librăria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: “În miezul Luminii” Aceasta este a patra carte după ce, în 2016, a lansat “Zbor frânt”, în 2017 – “Libertate ucisă” și în 2018 – “Un nou început”.

    citeste tot

  • SMYK All For Kids lansează catalogul de Paște

    SMYK All For Kids lansează catalogul de Paște

    scris de Cristina Cojucar Toma

    25 aprilie 2019 11:28

    Pentru 27 de perechi de bloggeri părinți și copiii lor, ziua de 13 aprilie a fost norocoasă. Ei s-au aventurat într-o vânătoare de comori sub îndrumarea Adrianei Mitu, specialist în joc și dezvoltare cognitiv-emoțională a copiilor, la magazinul Smyk All For Kids din Afi Cotroceni, cu ocazia lansării catalogului de Paște.

    citeste tot

  • Aparatul dentar- de ce sa nu ne temem de el

    Aparatul dentar- de ce sa nu ne temem de el

    scris de Cristina Cojucar

    09 aprilie 2019 11:57

    Frica de aparatul dentar este intalnita atat la copii, cat si la adulti, fiind legata fie de durerea asociata cu tratamentul ortodontic, de emotiile cu privire la aspectul pe care il vom avea pe durata purtarii lui sau de teama ca nu vom mai putea face anumite lucruri. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune ca teama este un lucru natural atunci cand se aflam intr-o situatie noua, necunoscuta, insa documentarea cu privire la procedura ne va ajuta in depasirea acestui sentiment.

    citeste tot

  • ,,SHAZAM!” îşi arată puterile din 5 aprilie pe marile ecrane

    ,,SHAZAM!” îşi arată puterile din 5 aprilie pe marile ecrane

    scris de Cristina Cojucar

    04 aprilie 2019 15:33

    Din 5 aprilie vine în premieră pe marile ecrane ,,SHAZAM!”, următorul supererou din universul DC Comics, care şi-a propus să impresioneze cu numeroasele sale efecte speciale şi incredibilul său umor.

    citeste tot

  • La cererea publicului, Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele   și Radu Captari revin pe 27 martie, la Cinema PRO  în spectacolul plin de umor ”Ediție Specială”

    La cererea publicului, Horațiu Mălăele, Bogdan Mălăele și Radu Captari revin pe 27 martie, la Cinema PRO în spectacolul plin de umor ”Ediție Specială”

    scris de Cristina Cojucar

    22 martie 2019 12:39

    Și în luna martie, publicul din București are privilegiul de a petrece o seară în care râsul în hohote este garantat de maestrul ironiei și al hazului ascutit - Horațiu Mălăele. Cu umorul său tipic și infinita plăcere a improvizației, îndrăgitul actor și regizor va face o nouă demonstrație de virtuozitate alături de fiul său, Bogdan Mălăele și de interpretul Radu Captari, în spectacolul de succes ”Ediție Specială”, miercuri, 27 martie, la Cinema PRO, de la ora 20:00.

    citeste tot

vedeta lunii

  Delia critică ipocrizia românilor

  Delia critică ipocrizia românilor

Click aici pentru arhiva: Vedeta lunii

funny

Click aici pentru arhiva: Faza zilei

concurs

Replica Vedetelor Events si Asevi iti rasplatesc fidelitatea!

Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa

Click aici pentru arhiva: Concurs

aparitii in presa

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

afaceri de succes

“În miezul Luminii” – un nou volum de poezii lansat de profesorul universitar dr. ing. Gheorghe Amza

“În miezul Luminii” – un nou volum de poezii lansat de profesorul universitar dr. ing. Gheorghe Amza

Gheorghe Amza, fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Politehnice din București, a lansat sâmbătă, 20.04.2019, la Librăria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: “În miezul Luminii” Aceasta este a patra carte după ce, în 2016, a lansat “Zbor frânt”, în 2017 – “Libertate ucisă” și în 2018 – “Un nou început”.

Click aici pentru arhiva: Afaceri de succes

magazin

magazin bijuterii

Magazin online popsockets ...

horoscop

horoscop

  • berbec

    CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec

  • taur

    CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur

  • gemeni

    CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni

  • rac

    CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac

  • leu

    CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu

  • fecioara

    CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara

  • balanta

    CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta

  • scorpion

    CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion

  • sagetator

    CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator

  • capricorn

    CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn

  • varsator

    CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator

  • pesti

    CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti

vacanta de vedeta

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

Cele mai frumoase metropole europene de la malul mării

A venit primăvara și ne simțim din nou plini de energie și suntem dornici să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Deja îți faci planurile pentru zilele frumoase pe care le vei petrece pe plajă la vară? Ai fugi un pic și în această primăvară într-un city break în Europa?

Click aici pentru arhiva: Vacanta de vedeta