Yanis Pavel și-a lansat albumul de debut - ”Scrum”
scris de Alina Soare 20 decembrie 2023
La doar 16 ani, tânărul artist Yanis Pavel, a avut lansarea primului său album ”Scrum”, în cadrul unui eveniment unde i-a avut alături pe artistul Ovidiu Lipan Țăndărică și pe managerul său, Radu Groza. În cadrul evenimentului, Yanis le-a dezvăluit invitaților ce anume l-a inspirat în crearea acestui album, precum și a noii sale piese, care poartă numele albumului.
Talentatul cântăreț ieșean a scris versurile și a realizat partea instrumentală a noii sale melodii ”Scrum”, una de suflet, care, cu siguranță, va ajunge la inimile iubitorilor de muzică de calitate.
”Este o poveste, o ficțiune sensibilă, în care cred că se regăsesc foarte mulți tineri de vârsta mea”, a declarat Yanis Pavel.
Clipul melodiei ”Scrum” a fost regizat de către Mihai Laz și Alex Snopov. Acesta a fost filmat într-un apartament din centrul Bucureștiului, într-o parcare și la studio, unde au fost realizate efectele speciale.
”Am lucrat două zile ca să realizăm toate cadrele. A fost antrenant atât pentru mine, cât și pentru echipa tânără cu care am lucrat și sunt bucuros că au ținut mereu cont de ideile mele. A trebuit să facem câteva improvizații pe loc, unele gândite de mine, ceea ce a făcut ca videoclipul să iasă exact așa cum mi l-am imaginat atunci când am scris și compus piesa”, a dezvăluit Yanis Pavel, care a mai ținut să precizeze și faptul că ”Scrum” este altceva decât a cântat până acum.
”Scrum” este o poveste, o ficțiune sensibilă, în care cred că se regăsesc foarte mulți tineri de vârsta artistului.
Tânărul ieșean a gândit diferit această piesă, cu dorința de a ieși din zona de confort. De aceea, a încercat să experimenteze o nouă latură a sa, astfel a ajuns la ideea acestui cântec de dragoste. Inițial, versurile au fost scrise după vibe-ul instrumentalului, apoi a realizat că acesta este mesajul potrivit.
Yanis Pavel este considerat cântărețul noii generații de adolescenți în zona muzicii pop din România. Acesta a început să cânte de la 3 ani, iar la doar 12 ani a urcat pe o scenă importantă. Specialiștii au văzut în el încă de la început un adevărat puști minune, motiv pentru care artiști de renume au cântat împreună cu el pe aceeași scenă.
Ștefan Bănică Jr., Ovidiu Lipan Țăndărică sau Marcel Pavel, alături de care a interpretat un duet fabulos, acompaniați fiind de Filarmonica din Iași, sunt doar câteva nume din industria muzicală care au făcut featuring cu tânărul Yanis Pavel. Keo i-a compus o piesă special pentru el, ”Cu capu-n nori”, piesă care s-a bucurat de un real succes în rândul tinerilor. La fel s-a întâmplat și cu melodia interpretată cu What’s Up, ”Doar cu iubire”.
În timp ce alții băieți bat mingea și preferă doar să se joace, Yanis face muzică de la vârsta de trei ani în cadrul Academiei de Talente Ella Gondos, una dintre cele mai cunoscute în domeniul șlefuirii de talente muzicale la nivel de adolescenți.
”Yanis este elev la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Iași și cântă, compune la pian și scrie poezii. O perioadă de timp a fost reporter la Antena3, a participat la Eurovisionul copiilor, unde a făcut parte din juriu, este prezentator de spectacole pentru adolescenți și, în urmă cu câțiva ani, a fost desemnat de Asociația ROR să fie imaginea unei campanii importante de promovarea ”Impact-Stop Bullying” în școli. În câteva cuvinte, un adolescent foarte talentat. În plus, mulțumim partenerilor care ne au fost alături la eveniment, Editura Litera, cu cele mai frumoase cărți și Magiun de Prune Topoloveni, pentru delicioasele magiunuri”, a declarat Radu Groza, managerul lui Yanis Pavel.
Noul album al artistului poate fi ascultat pe canalul acestuia de YouTube, Spotify și Apple Music: https://bit.ly/46ULejK.