revista presei

Replica Vedetelor

Singura publicatie din Romania care da vedetelor dreptul la replica

Replica Vedetelor Events

Favoritul tuturor, ursul Paddington revine la cinema

scris de Criatina Cojucar Toma 04 decembrie 2017

Expert în bune maniere şi mare consumator de marmeladă, prietenosul urs Paddington își continuă aventura din 1 decembrie, la cinema, cu o cuceritoare expediție de familie prin cele mai importante obiective turistice londoneze. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Paddington 2” va putea fi urmărit atât în varianta subtitrată, cât și dublată.

Favoritul tuturor, ursul Paddington revine la cinema

Copiii l-au cunoscut pe Paddington mai întâi în cartea lui Michael Bond din 1958 - „Un urs pe nume Paddington”. Ultima carte scrisă de Bond, care a trecut în neființă anul acesta la vârsta de 91 de ani, a fost lansată în ianuarie 2017. De-a lungul anilor, Bond a scris mai bine de douăzeci de cărți despre acest urs iubitor de sandviciuri cu marmeladă, cărți care s-au vândut per total în peste 35 milioane de copii în întreaga lume și care au fost traduse în 40 de limbi. Personalitatea micului urs din Peru, ale cărui maniere impecabile și bune intenții conduc frecvent către momente extrem de comice, a captivat publicul de toate vârstele, iar aventurile lui sunt recunoscute acum drept povești clasice pentru copii.

Paddington a ajuns pentru prima dată pe marile ecrane în 2014, iar personalitatea lui călduroasă și amabilitatea fermecătoare l-au transformat în mascotă naţională, recunoscută peste tot în lume. În aceeași măsură, filmul a fost extrem de apreciat de criticii de specialitate care i-a oferit distincția de „Cea Mai Bună Comedie” la Empire Awards 2015.

Cu încasări de peste 250 de milioane de dolari la nivel mondial, aventura a devenit cel mai    profitabil film de familie independent non-american, din toate timpurile, un record absolut care a sursprins echipa de producție și a determinat-o să se gândească la o continuare.

Filmul continuă povestea lui Paddington, un urs peruvian care vine la Londra în căutarea unui cămin și a unei familii. Adoptat de familia Brown din Windsor Gardens, personajul devine unul dintre cei mai îndrăgiţi locuitori din cartier. În timp ce caută cadoul perfect pentru aniversarea de o sută de ani a mătușii Lucy, Paddington vede o carte tridimensională unică în magazinul de antichități al domnului Gruber și se angajează în tot felul de job-uri ciudate pentru a aduna bani să o cumpere. Dar cartea a intrat și în atenția unei celebrități locale, actorul Phoenix Buchanan (Hugh Grant), care are scopuri ascunse și nu ar vrea să o împartă cu altcineva.

Actorii Hugh Grant și Brendan Gleeson se alătură distribuției primei parţi, alcătuită din Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters, Jim Broadbent, Peter Capaldi, Madeleine Harris și Samuel Joslin, Ben Whishaw ca voce a lui Paddington și Imelda Staunton ca voce a mătușii Lucy. O producţie StudioCanal, „Paddington 2” are lansarea pe marile ecrane din ţară începând cu 1 decembrie.

Preluarea oricarei informatii de pe acest site se poate face doar cu mentionarea cu link a sursei.

Trimite unui prieten

x

Comenteaza acest articol

  • DESPACITO, cea mai premiata piesa, la Billboard Music Awards 2018. Luis Fonsi a plecat, acasa, cu 5 premii!

    DESPACITO, cea mai premiata piesa, la Billboard Music Awards 2018. Luis Fonsi a plecat, acasa, cu 5 premii!

    scris de Criatina Cojucar

    22 mai 2018 08:36

    Cele mai importante premii, din industria muzicala mondiala, au fost decernate, aseara, la Las Vegas. Devenit "viralul tuturor timpurilor", DESPACITO a bifat inca un succes. Din 7 nominalizari, Luis Fonsi a plecat acasa cu 5 premii Billboard, pentru piesa "DESPACITO", care a isterizat intreg mapamondul, la urmatoarele categorii: - Cea mai bună melodie din Top 100, Cea mai bună melodie latino, Cea mai difuzată melodie (video), Billboard Music Award for Top Collaboration (remixul cu Justin Bieber) si Billboard Music Award for Top Selling Song (cea mai vanduta piesa). Festivalul "El Carrusel" va aduce "Despacito", pe 1 iulie, in cea de-a doua zi de festival, unde Luis Fonsi va sustine un recital, pe scena de la Romexpo, alaturi de trupa lui de instrumentisti, dar si dansatori. Show-ul artistului va avea aproximativ o ora de muzica LIVE, iar spectatorii vor auzi si canta, alaturi de acesta, frumoasele lui balade de dragoste, dar si hit-urile "Despacito" sau "Echame la culpa".

    citeste tot

  • Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

    Imunitatea organismului are strânsă legătură cu ce mănânci

    scris de Criatina Cojucar

    22 mai 2018 08:18

    Mănânci când, cum și ce trebuie? Te hidratezi corespunzător? Faci mișcare? Dormi suficient? Cât de multe griji îți faci (din orice)? Dacă răspunsurile pe care ți le dai nu îți plac, atunci trebuie să iei măsuri...

    citeste tot

  • Copiii și antreprenoriatul – Cinci moduri în care îi putem pregăti pentru o societate în schimbare

    Copiii și antreprenoriatul – Cinci moduri în care îi putem pregăti pentru o societate în schimbare

    scris de Alina Soare

    17 mai 2018 10:43

    Carmen Iorgulescu, coordonator Ken Academy, oferă cinci sfaturi care îi pot ajuta pe părinți să își pregătească micuții pentru o societate în continuă schimbare. Modelul tradițional de până acum - terminarea unei facultăți urmată de un job stabil și de avansarea treptată la locul de muncă - nu se mai aplică în zilele noastre, cu atât mai puțin în 2030, când copiii vor fi adulți. Ne confruntăm cu globalizarea și scăderea puterii economice, piețele de muncă sunt din ce în ce mai dinamice, tehnologizarea este în plină expansiune, apar crize economice, iar viitorul nu mai pare atât de sigur ca până acum.

    citeste tot

  • Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox sau experienta de concert ca o petrecere in stilul Great Gatsby

    Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox sau experienta de concert ca o petrecere in stilul Great Gatsby

    scris de Criatina Cojucar Toma

    11 mai 2018 11:31

    O saptamana pana la concert si numai patru categorii de bilete inca disponibile In cazul in care oricine crede ca a experimentat deja universul muzical in care hiturile pop din zilele noastre suna ca si cum ar fi fost inregistrate acum multi multi ani, pe canalul de Youtube Scott Bradlee` s Postmodern Jukebox sau la unul dintre concertele anterioare din Bucuresti, lucrurile nu stau chiar asa. Cu un colectiv mondial de peste o suta de artisti si cu piese noi adaugate in fiecare saptamana, sansele ca, la concertul care va avea loc pe 16 mai de la Sala Palatului, sa rasune piese auzite deja sunt aproape nule, anuntaorganizatorii concertului, Events (www.events.ro ).

    citeste tot

  • MALUMA concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, "El Carrusel"!

    MALUMA concerteaza, la Bucuresti, in cadrul celui mai mare festival de muzica latino, "El Carrusel"!

    scris de Criatina Cojucar

    03 mai 2018 12:18

    Mult asteptatul artist de origine columbiana, Maluma, vine la Bucuresti, pe 30 iunie 2018, in prima zi a celui mai mare festival de muzica latino din Romania, "El Carrusel". Evenimentul va avea loc in perioada 30 iunie - 1 iulie 2018, la Romexpo, unde vor mai concerta: Juan Magan, Robin Schulz, Andra, Fly Project, Mandinga, Richy B si What’s UP. Ora de incepere, pentru ambele zile, este

    citeste tot

  • Premieră în România! Transplant cu celule stem pentru regenerare nervoasa!

    Premieră în România! Transplant cu celule stem pentru regenerare nervoasa!

    scris de Alina Soare

    03 mai 2018 12:13

    La începutul lunii aprilie s-a efectuat în premiera in România un transplant cu celule stem pentru regenerarea sistemului nervos central. Beneficiara intervenției este o tânără de 13 ani cu tetraplagie spastică post encefalopatie ischemică, survenita post-operator în 2017 dupa o operatie complexa pentru corectarea unei malformații cardiace congenitale (Tetralogie Fallot).

    citeste tot

  • În ultimii 2 ani, vânzările Farmec pe segmentul produselor de protecție solară  au crescut cu circa 67%

    În ultimii 2 ani, vânzările Farmec pe segmentul produselor de protecție solară au crescut cu circa 67%

    scris de Criatina Cojucar

    23 aprilie 2018 12:34

    Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță o creștere accelerată a vânzărilor pe segmentul produselor de protecție solară de circa 67%, în intervalul 2016 – 2018. Pe această categorie, producătorul clujean este prezent cu două game: Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun.

    citeste tot

  • “Un nou început” marcat printr-un nou volum de poezii de Gheorghe Amza

    “Un nou început” marcat printr-un nou volum de poezii de Gheorghe Amza

    scris de Alina Soare

    10 aprilie 2018 13:41

    Fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice, Gheorghe Amza a lansat săptămâna trecută, la librăria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: “Un nou început”. Aceasta este a treia carte după ce în 2016 a lansat “Zbor frânt” și în 2017 - “Libertate ucisă”.

    citeste tot

  • Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

    Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

    scris de Criatina Cojucar

    10 aprilie 2018 13:22

    Transalpina este cea mai spectaculoasă, mai frumoasă şi mai înaltă șosea din România, ajungând în Pasul Urdelor la o altitudine de 2145 m. Supranumită şi Drumul Regelui, Transalpina este şoseaua care ne poartă printre nori de aproape 2000 de ani, străbătând 5 judeţe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea și Gorj. Șoseaua traversează Munții Parâng de la Nord la Sud, este paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului, fiind situată de altfel între acestea, și leagă localitatea Sebeş din judeţul Alba de localitatea Novaci din judeţul Gorj. Transalpina găzduiește nenumărate obiective turistice de poveste, precum: Peștera și Mănăstirea Polovragi (situate la 15 km de Novaci, în Munții Căpățâna), Peștera Muierilor (prima peșteră electrificată din România), Rânca (cea mai populară staţiune turistică de la Transalpina, aflată la o altitudine de 1600m, la poalele Vârfului Păpuşa), Lacul Gâlcescu (cel mai mare lac glaciar din Munţii Parâng, la o altitudine de 1925 m), Iezerul Muntinului, Lacul Oasa (panorame spectaculoase) şi, nu îl ultimul rând, Valea Frumoasei. Fiind vizitată anual de către mii de turişti din România şi din străinătate, locurile de cazare şi restaurantele se regăsesc, totuşi, într-un număr destul de restrâns.

    citeste tot

  • IANA a lansat colecția primăvară-vară!

    IANA a lansat colecția primăvară-vară!

    scris de Criatina Cojucar Toma

    05 aprilie 2018 09:44

    La începutul acestui sezon, IIANA a lansat colecția neoetnic pentru sezonul primăvară-vară. Piesele vestimentare cu inspirație folclorică se adresează nu doar adulților, ci și copiilor. Sunt creații românești ce îmbină perfect tradiționalul cu modernul, sunt fabricate din materiale etnice exclusiviste care duc tradiția mai departe și sunt ușor de adaptat. Farmecul ţinutelor româneşti este pus în valoare de croielile lejere, materialele naturale şi preţioase.

    citeste tot

vedeta lunii

  Delia critică ipocrizia românilor

  Delia critică ipocrizia românilor

Click aici pentru arhiva: Vedeta lunii

funny

Click aici pentru arhiva: Faza zilei

concurs

Replica Vedetelor Events si Asevi iti rasplatesc fidelitatea!

Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa

Click aici pentru arhiva: Concurs

aparitii in presa

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

SpyNews.ro - VIDEO / Gabi Lunca, declaratii in direct despre melodia pe care Loredana Groza i-a "furat-o"!

afaceri de succes

Lemon Coolers-gașca de copii cool cu afacere proprie și pagină de Facebook

Lemon Coolers-gașca de copii cool cu afacere proprie și pagină de Facebook

Lemon Coolers este un business pornit de cinci copii talentați, ce a luat naștere în urmă cu un an și jumătate în incubatorul de afaceri Ken Academy. Business-ul a evoluat rapid, iar acum copiii sunt prezenți la evenimente de vânzare, au pagină de Facebook și se ocupă singuri de producția limonadei de casă, îndulcită întotdeauna cu miere.

Click aici pentru arhiva: Afaceri de succes

magazin

magazin bijuterii

Magazin online popsockets ...

horoscop

horoscop

  • berbec

    CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec

  • taur

    CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur

  • gemeni

    CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni

  • rac

    CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac

  • leu

    CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu

  • fecioara

    CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara

  • balanta

    CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta

  • scorpion

    CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion

  • sagetator

    CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator

  • capricorn

    CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn

  • varsator

    CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator

  • pesti

    CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti

vacanta de vedeta

Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

Popasul Regelui Transalpina, primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin

Transalpina este cea mai spectaculoasă, mai frumoasă şi mai înaltă șosea din România, ajungând în Pasul Urdelor la o altitudine de 2145 m. Supranumită şi Drumul Regelui, Transalpina este şoseaua care ne poartă printre nori de aproape 2000 de ani, străbătând 5 judeţe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea și Gorj. Șoseaua traversează Munții Parâng de la Nord la Sud, este paralelă cu Valea Oltului și Valea Jiului, fiind situată de altfel între acestea, și leagă localitatea Sebeş din judeţul Alba de localitatea Novaci din judeţul Gorj. Transalpina găzduiește nenumărate obiective turistice de poveste, precum: Peștera și Mănăstirea Polovragi (situate la 15 km de Novaci, în Munții Căpățâna), Peștera Muierilor (prima peșteră electrificată din România), Rânca (cea mai populară staţiune turistică de la Transalpina, aflată la o altitudine de 1600m, la poalele Vârfului Păpuşa), Lacul Gâlcescu (cel mai mare lac glaciar din Munţii Parâng, la o altitudine de 1925 m), Iezerul Muntinului, Lacul Oasa (panorame spectaculoase) şi, nu îl ultimul rând, Valea Frumoasei. Fiind vizitată anual de către mii de turişti din România şi din străinătate, locurile de cazare şi restaurantele se regăsesc, totuşi, într-un număr destul de restrâns.

Click aici pentru arhiva: Vacanta de vedeta