Exclusivitate! MICHAEL MANESIS: "Oamenii trebuie să aleagă sănătatea, frumusețea și wellbeing-ul în locul unui trai nociv!"
scris de Andrada Parau 04 august 2016
Este primul interviu pe care Michael Manesis, director general al Centrelor de Slăbit şi Înfrumuseţare Silhouette, l-a acordat pentru o publicaţie din România, ţara pe care o numeşte deja „acasă“. Am dialogat împreună cu acesta pe teme legate de frumuseţe şi tratamente revoluţionare.
Cum de aţi ales tocmai acest domeniu?
Am început să mă implic în domeniul serviciilor de frumuseţe încă de la terminarea liceului, la mine în ţară, în Grecia, parcurgând cu paşi rapizi toate treptele care ţin de ascensiunea într-un astfel de business. Toate au fost realizate cu dăruire totală şi nu de puţine ori cu sacrificii, având în vedere modul de lucru la standarde dintre cele mai performante, lucrând aproximativ 14 ore pe zi, în vreme ce noaptea studiam pentru finalizarea studiilor.
Care credeţi că este definiţia femeii frumoase?
Eu spun că nu există femei care nu sunt frumoase, fiecare dintre ele are frumuseţea sa aparte, dar important este modul în care reuşeşte să şi-o întreţină, să şi-o gestioneze şi să se implice pe cât posibil în menţinerea unui status pozitiv, optimist şi sănătos, reuşind în orice moment să îmbrace „haina“ supleţei feminine, a plăcutului şi a atractivului.
Care sunt primii paşi spre acest domeniu?
În primul rând trebuie să te gândeşti la ceea ce îşi doresc femeile, cum îşi doresc să arate şi în ce mod vor să se ocupe de frumuseţea şi sănătatea lor. Totodată, îţi croieşti experienţă în domeniu, căutând să aplici corect şi cu pasiune know-how-ul unora dintre cele mai performante centre în domeniu, din întreaga lume, cu care vei continua să colaborezi pe tot parcursul carierei. În acelaşi spirit, la rândul tău, vei stabili şi pregăti echipe cu carete vei susţine reciproc, astfel încât cei care vin la centru săsimtă că aşteptările le-au fost depăşite.
CITITI MAI MULTE IN REVISTA REPLICA VEDETELOR PE CARE O GASITI IN LANTUL DE MAGAZINE INMEDIO SI IN BENZINARIILE OMV!










