“De multe ori afirmăm că iubim, dar ce iubim cu adevărat? Persoană respectivă sau imaginea noastră despre cum ar trebui să fie acea persoană ca să merite iubirea noastră? Ce anume din noi ne face să hotărâm dacă o persoană merită sau nu să fie iubita de noi? Ce ne determină să facem asta? Ipocrizia sau frica? Frica de a nu ne molipsi cumva de suferința celuilalt, frica de a nu trebui să facem ceva pentru celălalt, mai ales frică de societate și de critică ei, frică de a nu fi „în rândul lumii”, pentru că așa ne-au spus părinții noștri, să nu-i facem de ras ... frica de noi înșine într-o relație în care ni se pare că dăm ceva din noi, pentru că aparent e mai simplu doar să luăm, frica de a ne pierde libertatea, frica de a fi noi înșine și de a ne asumă ceea ce simțim și de a fi responsabili unici pentru viață noastră? Toate aceste și probabil chiar mai mult, deoarece am învățat să ne ascumdem în spatele lui „așa trebuie/așa nu” pentru a nu fi nevoie să ne asumăm responsabilități”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.   Frică este opusul iubirii! În acelaşi timp, specialistul este de părere că evitarea asumării responsabilității pentru ceea ce suntem, simțim și gândim, duce inevitabil la suferință; iar acest lucru se întâmplă deoarece tot ceea ce dăruim este exact ceea ce primim în schimb, ipocrizie, frică, evitare, judecată - lucruri care nu au cum să ne aducă împlinirea. De aceea este importantă conștientizarea a ceea ce dăruim pentru a primi ceea ce ne dorim. “Frică este opusul iubirii! Noi alegem dacă „iubirea” pe care o dăruim este condiționată de diverse cutume sociale și educaționale, noi alegem „patul lui Procust” după care ne construim fericirea și nu în ultimul rând, noi alegem să fim prizonierii unei gândiri de masă sau să fim liberi”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru.   Cum se manifestă iubirea condiţionată? “Cel care iubește condiționat este o persoană care nu se iubește pe sine, care are stimă de sine scăzută, un fel de vampir care se hrănește cu tot ce poate primi de la cei din jurul său: beneficii morale (confort afectiv), sexuale, materiale (bani, obiecte), poziții sociale, etc., o persoană care folosește iubirea ca pe o armă, care de regulă inoculează frica de a fi părăsit și de a fi singur. Dacă nu conștientizăm că iubim condiționat, putem rămâne toată viața dependenți afectiv, emoțional, sexual sau/și material de orice persoană care ne poate satisface aceste nevoi”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.   Există iubirea necondiţionată? “Iubirea necondiționată este cea mai pură formă de iubire, pentru că transcende orice granițe, nu are nevoie de aprobare sau de adorație, dăruie fără să ceară și fără să aștepte recompense, acceptă ceea ce partenerul/a alege să facă sau să fie. Iubirea necondiționată nu rănește, nu cauzează durere sau suferință, nu minte, nu trișează, nu comandă, nu e confuză sau manipulatoare, nu are bariere și convenții sociale sau personale, nu se teme de nici o judecată, ea pur și simplu există. Da, iubirea necondiţionată există şi în plan real, nu este doar o abstracţiune, iar un prim exemplu este iubirea necondiţionată a mamei pentru copilul său. Această matrice, dacă este bine interiorizată încă din copilărie, poate fi transpusă oricând şi în relaţiile de cuplu şi insuflată partenerului, care altminteri a fost educat să iubească numai condiţionat”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru. Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 7 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială. De peste 8 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.