scris de Andrada Parau 15 ianuarie 2021
După maratonul culinar al Sărbătorilor, a căror vedetă incontestabilă a fost carnea de porc și preparatele din aceasta, toți simțim nevoia de ceva ușor. De fapt simțim nevoia să revenim la mâncărurile obișnuite, pe care le consumăm pe tot parcursul anului. Pentru că, până una-alta, să recunoaștem, în perioada recent încheiată am pendulat între două extreme: mai întâi am făcut exces de preparate tradiționale, grele, consistente, ultracalorice, apoi, brusc, cu mustrări de conștiință și colici biliare, am trecut la detoxifiere cu salate din legume crude și cu fructe. Pentru organism au fost, practic, două șocuri într-un interval relativ scurt de timp, de nici o lună.
scris de Andrada Parau 12 ianuarie 2021
La fiecare început de an ne setăm rezoluții noi și parca reîncepem de la zero totul. Adaugăm o mulțime de rezoluții pe lista noastră: să fim mai buni, să facem mai mult sport, să încercam să arătam mai bine, să renunțam la zahar și poate să citim mai mult. Dar haide să vedem care ar fi câteva aspecte și noutăți în zona de îngrijire și beauty pe care ar fi bine să le ai în vedere și cu care să începi noul an în forță și care să te ajute să fi mai seducătoare.
scris de Andrada Parau 11 ianuarie 2021
De câte ori avem o ocazie specială, ne străduim să impresionăm invitații. Decorul și preparatele sunt cele mai la îndemână „tactici de cucerire” pe care le putem aborda. Chiar dacă vremurile actuale nu ne mai permit să organizăm mese la fel de mari precum eram obișnuiți, chiar și cele restrânse, cu doar câțiva membri ai familiei, pot fi deosebite. Conform unui studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea Guelph, mesele în familie sau cu prietenii contribuie la dezvoltarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase, decât dacă am lua masa singuri. Acest lucru e valabil în special în rândul copiilor și tinerilor.
scris de Andrada Parau 07 ianuarie 2021
Începuturile au o frumusețe aparte și ne oferă tuturor o stare de bine. Și bucuria cu care întâmpinăm noul an de fiecare dată este bine să se regăsească și în grija față de noi. Avem ocazia să ne reinventăm ritualul de beauty, să accesăm metode inovatoare de îngrijire, să urmăm toți pașii necesari pentru a avea nu doar o piele frumoasă dar și o stare pe măsură.
scris de Andrada Parau 06 ianuarie 2021
Toate femeile își doresc un păr care să arate mereu impecabil. Puțin volum, niciun fir degradat și strălucire cât cuprinde. Ai probleme la ultimul capitol? Nu iți fă griji, Londa Professional te ajută să sporești efectul culorii, să ai o coafură perfectă și mai ales un păr strălucitor cu ajutorul a 3 produse, pe care le poți folosi în 3 momente cheie ale zilei:
scris de Andrada Parau 22 decembrie 2020
Anul 2020 a fost dificil din toate punctele de vedere, schimbându-ne stilul de viață și obiceiurile pe care le aveam în trecut, însă un lucru a rămas constant de Sărbători: bucuria de a petrece timp alături de cei dragi indiferent de locul în care ne aflăm. Atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă ne învăluie încă de la începutul lunii decembrie odată cu primele cumpărături și liste de cadouri. Doar așa avem timp să explorăm universul fermecat al Crăciunului. Și cum fericirea începe cu noi, e important să strălucim de sănătate și mai ales de frumusețe.
scris de Andrada Parau 22 decembrie 2020
Este timpul pentru colinde, liste de Craciun, alegerea celor mai bune decoratiuni, gasirea de cadouri si cautarea hartiei perfecte pentru impachetarea cadourilor dar si a felicitarilor cu cele mai frumoase urari de Sarbatori pentru cei dragi. Este perioada in care te gandesti la toti cei dragi insa nu te uita pe tine. Indiferent daca lista ta este imensa sau doar astepti mici cadouri, tine minte sa le spui celor dragi exact ce iti doresti cu adevarat sa primesti Iata cateva sugestii pentru cele mai frumoase cadouri de Craciun:
scris de Andrada Parau 22 decembrie 2020
Petrecerea de Revelion este scuza perfectă să iți pui în păr accesorii strălucitoare sau să iți faci un styling mai special. Anul acesta vei avea parte de o petrecere mai restrânsă? Nu există nicio scuză pentru un look tern sau posomorât de sărbători. Tocmai de aceea, chiar și acum, e obligatoriu să arați cea mai bună variantă a ta.
scris de Andrada Parau 22 decembrie 2020
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, susține comunitățile locale prin acțiunile inițiate în cadrul campaniei #Oamenicufarmec. Lansată în prima parte a acestui an, campania #Oamenicufarmec a debutat cu un manifest pentru activarea frumuseții interioare și a recunoștinței într-o perioadă dificilă pentru toți.
scris de Andrada Parau 21 decembrie 2020
Ți s-a întâmplat de multe ori să ai impresia că toate petrecerile de sfârșit de an se aseamănă între ele, ca și cum s-ar derula după același scenariu? Ei bine, în acest an vom avea parte de niște sărbători atipice, mai ales de Revelion.
scris de Andrada Părău
14 ianuarie 2026 10:32
Giorgio Ciabattoni, a lansat „Il mio Maestro”, un single dedicat lui Franco Califano, una dintre cele mai autentice voci ale muzicii italiene: cantautor, poet urban și autor de versuri pentru artiști legendari, omul care a descoperit, a numit și a lansat trupa Ricchi e Poveri, devenită un reper iconic al muzicii italiene și extrem de cunoscută publicului român.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 17:11
Pe 3 decembrie, Goethe-Institut București a gazduit conferința „Contact Zones in Practice – A Training Model for Cultural Democracy, Dialogue, and Structural Change”, organizată în cadrul proiectului european Training for the Contact Zone (TCZ).
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 17:03
Italia autentică, surprinsă în nenumăratele sale nuanțe prin obiectivul lui Alex Webb pentru celebrul Calendar Lavazza, ediția 2026 Ce anume face ca spiritul italian să fie greu de definit, dar ușor de recunoscut oriunde în lume? Noua ediție a Calendarului Lavazza, lansată recent la nivel internațional, continuă povestea începută la nivel global prin campania „Plăcerea ne face umani”, care explorează detaliile stilului unic de viață italian. Pentru a duce povestea mai departe, Lavazza a încredințat direcția creativă agenției Armando Testa, cu care împărtășește un parteneriat de lungă durată, clădit prin campanii globale de succes. Pentru realizarea Calendarului Lavazza 2026, compania a colaborat cu Alex Webb, fotograf al prestigioasei agenții Magnum Photos și unul dintre cei mai originali fotografi contemporani de street photography, renumit pentru talentul său compozițional și sensibilitatea cromatică.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 16:56
În perioada sărbătorilor, cele mai de preț momente sunt cele petrecute împreună. Pornind de la această idee, HONOR lansează campania „Sărbătorește momentele care contează”, o invitație de a prețui mai mult legăturile autentice și de a vedea tehnologia ca pe un aliat în viața de zi cu zi. Focusul este pus pe flagship-ul pliabil Magic V5 și pe versatila serie HONOR 400.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 16:49
Record absolut pentru piața românească de artă sacră! O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe, intitulată „Maica Domnului cu Pruncul”, a fost vândută în Licitația de Crăciun din 9 decembrie de la Artmark cu 90.000 de Euro! Capodopera a avut un preț de pornire de 18.000 de Euro, dar a atins, în scurt timp, în nici zece minute, vârful de adjudecare în favoarea unei palete din online.
scris de Cristina Toma
03 decembrie 2024 17:17
Vegeta, brand de notorietate în nișa condimentelor de înaltă calitate, lansează o campanie prin care susține viitoarea generație de bucătari, investind în pregătirea lor practică. Sub sloganul „Viitorul are gust bun”, campania are ca obiectiv renovarea bucătăriei Colegiului Economic Viilor, instituție de tradiție în formarea specialiștilor în alimentație publică, turism și comerț.
scris de Cristina Toma
25 octombrie 2024 14:41
Ieri seară, restaurantul hotelului Marshal Garden din București a fost gazda unui eveniment fabulos, dedicat vedetelor pasionate de fine dining. Oaspeții celebri au fost încântați de un show culinar de excepție, unde au avut ocazia să asiste la prepararea live a unor delicii gastronomice care le-au bucurat papilele gustative. Această experiență culinară a fost completată de premii atrăgătoare, inclusiv bilete de avion către destinații de top, pentru 2 persoane, la Paris, Viena, Roma, Amsterdam, Budapesta și Istanbul, precum și invitații all-inclusive, de 10 sau 20 de persoane, pentru o experiență gastronomică de neuitat alături de prieteni și familie la restaurantul hotelului.
scris de Cristina Toma
21 octombrie 2024 17:14
Metropolitan Group, în parteneriat cu Libra Bank, continuă cu succes lucrările de construcție ale exclusivistului ansamblu rezidențial de lux Elie Saab Towers, cu termenul de finalizare stabilit pentru sfârșitul anului 2025.
scris de Alina Soare
22 aprilie 2024 13:46
Zilele trecute a avut loc la Iași evenimentul de lansare a meniurilor personalizate Fit Food Way, iar Andreea Marin, gazda acestuia, a împărtășit sfaturi despre un stil de viată sănătos. Mult îndrăgita vedetă a declarat că a reușit să slăbească 20 de kilograme și cu ajutorul meselor preparate de Fit Food Way.
scris de Cristina Toma
27 martie 2024 19:17
Concertul de la București din 3 iunie va fi mai mult decât un eveniment muzical de excepție, va fi și un tribut adus medicilor români, a declarat Dan Negru, amfitrionul serii. Odată cu revenirea pe scenă a celebrului chitarist Al Di Meola, publicul va avea ocazia să se bucure de un regal muzical amplificat de emoția recunoștinței față de profesioniștii din sănătate care l-au salvat pe artist într-un moment critic.
Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa
Rosebud AI, platforma americană de creare de jocuri 2D și 3D cu ajutorul inteligenței artificiale generative, susținută de nume cheie din industria globală de tehnologie, inclusiv cofondatorii OpenAI, Andrej Karpathy și Ilya Sutskever, dar și executivi din companii precum Google Research, Quora, Coinbase și Twitch, lansează în România Rosebud Education Initiative.

CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec
CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur
CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni
CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac
CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu
CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara
CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta
CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion
CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator
CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn
CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator
CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti
A venit primăvara și ne simțim din nou plini de energie și suntem dornici să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Deja îți faci planurile pentru zilele frumoase pe care le vei petrece pe plajă la vară? Ai fugi un pic și în această primăvară într-un city break în Europa?