Cred că precum mulți copii, pe când eram mică, îmi plăcea să dansez în fața oglinzii, să-mi urmăresc mișcările corpului și să descopăr noi modalități de a exprima prin mișcare emoția pe care melodia respectivă mi-o insufla. Cu trecerea timpului nu am renunțat la această fascinație față de acest mijloc artistic, ci doar a evoluat înspre o apreciere incredibilă pentru cei super talentați, precum este Alla.

„Prima mea amintire – despre dans  – este de când aveam aproximativ 3-4 ani. Dansam foarte mult prin casă pe toate hiturile vremurilor respective, însă o amintire foarte importantă din viața mea este atunci când am început cu adevărat cursurile de dans de la 7 ani, unde primul meu spectacol l-am experimentat cu mâna în ghips. În principiu nu am fost lăsată să particip, pentru sănătatea mea, însă atât de mult îmi doream și știam exact că asta voi face tot restul vieții mele, încât părinții, profesoara de dans de atunci, nu au avut de ales. A fost un spectacol reușit, de atunci am primit o poreclă, respectiv „eroina cu mîna în ghips ''...De atunci asta îmi doream să fac, abia așteptam momentul în care sunt pusă în fața oamenilor să exprim ceva, să le arăt cât de mult iubesc dansul și cât de mult îmi place să ofer din această pasiune tuturor.

Aș spune că o făceam doar pentru mine însă...îmi amintesc perfect sclipirea din ochii oamenilor care după spectacol veneau să mă felicite și să îmi mulțumească pentru ce ofeream, atunci mi-am dat seama că fac ceva bine pentru toată lumea.”

Dar cine este Alla? Paula Moldovan o recomandă buletinul. „Paula este mai timidă decât Alla. Însă pe scenă este diferită experiența pentru căa acolo intervine și scopul, și sentimentele și o grămadă care vin asupra mea și mă fac să uit de gândurile pe care le am de fapt când stau normal în fața cuiva, pentru că eu aș putea spune că sufăr de acel overthinking unde mă judec puțin prea aspru câteodată și am o frică oarecum să vorbesc cu oamenii, dar nu tot timpul, depinde extrem de mult și de cine se află în fața mea, dacă e cineva cu care rezonez din prima, acel overthinking nu se implică. Pe scenă este diferit, acolo mă raportez la mai mulți oameni, să am grijă că îmi ajunge povestea și la cei din ultimul rând, atenția mea se află pe pasiunea mea, nu intervin gândurile mele de zi cu zi care nu prea au scop, mai mult încurcă. Pe scenă nici nu știu ce e aia 'timid'.

Mi se spune de la vârsta de 9 ani așa. Era și moda în care copii au descoperit că pot fi strigați sub o altă formă, respectiv porecla, care te poate descrie doar prin atât. Alla conținând câte o literă a unor adjective care mă descriu din perioada aceea. Legătura cea mai importantă dintre Paula și Alla este arta, a fost o perioadă în care experimentam aproape toate crenguțele artei, canto, desen, pictură, handmade crafting, chitară....toate astea pe lângă balet. Toate acestea în timp, pe unele le-am dezvoltat mai mult, pe altele le-am transformat în hobby-uri, pe care le strecor foarte rar în timpul liber. Era perioada în care m-am transformat în Alla.

Atât de mult mă obișnuisem să fiu Alla încât uitam de multe ori să răspund la numele meu real. Am realizat după ce am început să mă simt prezentă tot mai tare pe scenă, mi-am pus întrebarea cine sunt eu de fapt? Iar răspunsul era ceva în genul 'nu știu exact, dar știu ca sunt Alla'... Cine este Alla? Alla este o formă a unei energii care se hrănește din scenă și din ce simte ea acolo, este formată din experiențele negative și pozitive dar mai ales cele negative ale Paulei și le transformă în esențe frumoase pe care le pot gusta și spectatorii, deși venind multe din experiențe negative toate ajung în final să devină ceva pozitiv, cu scopul de a vindeca, atât pe ea cât și pe restul. De mult am ajuns la concluzia că fiecare dintr-un moment artistic își extrage chestia de care are cea mai mare nevoie și o pune acolo unde se află acel gol, și e foarte frumos că...înflorește.”

Pentru Alla, individualitatea și autenticitatea sunt în strânsă legătură și când vine vorba despre cum ne identificăm cu discursul vestimentar pe care îl afișăm zi de zi. – "i create my line for the movement of my time" asta mi-a venit într-o zi în minte, are legătură cu drumul pe care îl parcurg și ce sunt eu în el, am pus-o imediat într-o traiectorie pe mâna mea, tatuajul. Cum altfel să fiu eu dacă nu mă reprezint în totalitate, iar aici implic ținutele pe care le port atât pe scenă când și în viața de zi cu zi, la început se vedea clar cine era Paula și cine era Alla, acum sunt doar una. Care e prima chestie de care te agăți pentru a le identifica de la prima vedere? Hainele sunt acel ceva care te ajutau să le identifici...hainele de scenă erau de cele mai multe ori haine de antrenamente, dar hainele de antrenamente erau speciale pentru mine, oriunde dansam eu trebuia sa fiu îmbrăcată în hainele de Alla, pentru că mă făceau să mă simt eu.”

Alla simte că hainele au un rol unic asupra noastră, pornind chiar de la felul în care simți materialul pe piele, „felul în care plutești în ele. În dans este ideal să te simți lejer și să te facă să te simți liber. Ca și încălțăminte eu nu prea sunt fană papuci, cel mai mult am experimentat talpa goală și șosete care îmi permit alunecarea pe podea, apelez la una din aceste posibilități în funcție de cum doresc să dansez...dacă doresc să fac mișcări care necesită aderență atunci aleg lejer să fiu desculță, atunci când doresc să alunec pentru piruete și slide-uri pe podea, etc...atunci aleg șosetele. Automat orice schimbare de outfit fac, influențează dansul și felul cum mă mișc și cum mă simt astfel este influențat automat și ce ofer prin ceea ce fac.

Aceeași regulă se aplică și la pantaloni și la bluză, de multe ori la stilul pe care îl abordez. Uneori am nevoie de cât mai multă alunecare cu mâinile, umerii, spatele, genunchii, perfect pentru mulajul pe podea, apelez la haine largi, care să mă facă să mă simt că înot în ele.

În experiența mea CK, am avut parte de acel tip de haine on the sweet spot, care îmi ofereau o arie mare în dans, un întreg outfit lejer, comod, totuși stilat care să îmi permită să fiu mai multe stiluri.”

Poți transforma orice în ceva extraordinar? Ca dansator Alla crede că da. „A fi artist dansator înseamnă să experimentezi toate ariile pe care ți le dă corpul în spațiu, să devii cât mai prezent, să descoperi în câte moduri poți să te miști, câte poți acumula printr-o emoție și cât de mult o poți transmite mai departe, dar nu se oprește aici, aș mai spune o grămadă despre dans și ce înseamnă a fi artist pe partea de dans, dar doresc să punctez un lucru foarte clar, dezvoltarea personală în versiunea ta cea mai bună și faptul că ești într-o continuă cercetare, îți scriu povestea ta.”

Iar povestea Allei se scrie prin mișcări extraordinare și multitudinea de perspective oferite de propriul corp, ceea ce ea numește o carcasă. „Are un rol important, însă nu el face tot, el face parte din pachetul din care este creat dansul. Cu el reglezi felul în care dorești să te miști, 'movement research', bineînțeles, și transmiți. Corpul are o super-putere foarte interesantă, numită memoria musculară, odată ce ajungi să știi cum vrei să te miști, cine ești, unde vrei să ajungi, să știi ce simți și să știi cum vrei să exprimi ce simți...atunci ajungi într-un punct în care greutatea lui dispare, corpul doar se duce. Cu corpul experimentezi ariile oferite de spațiu.”

Nu este dansatoare, ci este o artistă, introducând sentimentele și simțurile proprii în ceea ce creează. Știe foarte bine de ce a ales acest drum, știe că nimic nu se poate dobândi fără răbdare și muncă zilnică, dar cel mai important este că la 22 de ani știe că este bine să ne axăm pe a deveni mai buni, „toată această competiție este de fapt între noi din prezent și versiunea noastră din viitor, lupți pentru versiunea ta cea mai bună nu pentru versiunea altora. Extrem de important este să fii tu, exact așa cum ești, ascultă-ți povestea!”

Poate tocmai de aceea, super puterea ei ca artistă vine din lumea ei interioară și felul în care și-o expune prin dans. „Poți avea puterea de a acapara un stadion întreg stând nemișcat, doar prin prezența ta, poți avea grația unui fluture, poți radia într-un mod în care să îi faci pe cei care se uită la tine să simtă că aparțin unui loc și se vor simți împăcați și ca acasă pe tot parcursul momentului tău. Sunt multe puteri și cu toții suntem super-eroi, iar aici mă refer la toată lumea, dansatori, avocați, doctori, noi, oamenii. Puterea noastră principală provine și din ce și cine suntem noi ca oameni și ca suflete.”

Acesta este unul și dintre motivele pentru care nu a avut niciodată un idol. A vrut să fie ea și atât. „Într-adevăr am lucrat mult timp cu oameni, unde ne inspiram unii de la ceilalți, dar toți eram diferiți, și acolo am pus foarte multă bază pe cine suntem fiecare dintre noi și fructificam originalitatea fiecăruia așa cum am știut noi cel mai bine la vremea aceea. Acolo m-am dezvoltat enorm de mult și acolo mi-am descoperit super-puterile. Dar ce mă inspiră în schimb, sunt sunetele, nu neapărat melodiile cât sunetele care mie mi se par gustoase dintr-o melodie sau sunet creat în sală pe loc.”

AMELIA: „Pentru mine corpul este un vehicul prin care se transmit povești oricât de abstracte ar fi ele. Privesc fiecare mișcare încărcată de sens oricât de banală ar fi ea. Mersul, spălatul pe dinți, modul în care îți legi șireturile, cum te ridici din pat. Totul poate fi privit ca o coregrafie. Depinde prin ce filtre alegi să analizezi mișcarea. ”

Dacă ar fi un panou publicitar ar fi fost unul sub formă de oglindă. Cu siguranță ar reflecta o lume diafană, puternică și minunat de complexă. Nici măcar nu și-a dorit vreodată să fie dansatoare. Perspectiva de a dansa în fața altor persoane o făcea să se simtă inconfortabil. Teatrul a fost prima ei iubire. Dar pentru că și-a dorit să-și depășească frica de a fi expusă publicului a început să meargă la cursuri de dans contemporan, pe când era studentă la Actorie. „Cum aflam despre un curs, hop acolo eram și eu. Greu a fost începutul, după nu m-am mai oprit. Descoperirea dansului și odată cu el a propriului corp a însemnat enorm pentru mine la momentul respectiv. Era ca și cum învățam o altă limbă, un nou limbaj prin care puteam să mă exprim. M-a făcut să mă simt liberă.”

Iar acum este un artist în formare, în căutarea propriei voci. „În ultimele luni am făcut multe poze pe film. Din când în când mai scriu și poezii. Mă gândesc cum aș putea să combin aceste limbaje pentru că îmi doresc să îmi dezvolt propria mea practică. La nivel conceptual sună minunat, dar practic e un drum lung de parcurs până acolo. Am multe idei, materializarea lor constituie adevărata provocare. Acum, om vedea ce-o fi.”

De altfel, se regăsește în muzica Lanei del Rey. „M-a urmărit încă din adolescență și pot să spun că m-a inspirat în anumite moduri. Mereu am apreciat poezia din versurile ei.”

Un proiect drag, prin care a simțit că viziunea artistică îi este modelată, șlefuită a fost  ”Omnia/Un loc în timp” , un film de dans, la care a lucrat în vara 2020. Un proiect intens de 10 zile, alături de coregrafii Jan Burkhardt și Sigal Zouk, care a fost o adevărată provocare de a învăța să se adapteze, să scoată ce e mai bun și frumos din actul artistic. „Mi-a fost destul de greu deoarece sala Omnia este practic o clădire lăsată în paragină și am fost expuși constant la mult praf. A fost un mediu foarte dificil în care să lucrezi față de confortul pe care ți-l oferă o sală de dans. Pe de altă parte a fost foarte interesantă senzația pe care am trăit-o, ca și cum intram într-un univers pararel ale cărui reguli le stabileam noi. Jan și Sigal au fost minunați, au reușit să creeze un mediu în care cu toții am cooperat în armonie chiar și atunci când au existat momente dizarmonice.”

Am întrebat-o ce înseamnă să fii un artist și am aflat că și-a scris primul manifest artistic tot în 2020, doar că acum nu se mai regăsește în el. „Suntem într-o perpetuă schimbare, la fel ca emoțiile și conceptele după care te ghidezi ca artist sunt volatile. Un artist caută, chiar și atunci când nu știe ce caută. Cam atât a mai rămas valid din manifestul meu. Cred că fiecare om este artist deoarece avem felul nostru unic creativ de a îmbina diverse informații. Cred că singura diferență este că un artist o face în mod conștient.”

Să fie o rebelă oare? Adică „să ai curajul să expui nedreptatea în orice natură ar fi ea prezentă, nu să te subordonezi ei. Și să îți dai voie să fii așa cum vrei tu să fii, fără cenzuri inutile.” Da, este categoric.

Este o rebelă asumată, pentru care formele de exprimare nedescoperite sunt cele mai challenging. „Sunt o artistă aflată la început de drum și acest statut aduce cu sine și o doză de confuzie. Consider că mai am atâtea lucruri de învățat. Încă nu simt că mi-am găsit locul. Mereu am fost curioasă și am căutat să îmi extind orizonturile de înțelegere și să experimentez diverse limbaje artistice. Teatrul a fost prima mea iubire și centrul din care s-au ramificat viitoare căutări.”

„Do I contradict myself? Very well, then I contradict myself, I am large, I contain multitudes.” este scris în bio de pe contul ei de insta. „Nu consider că am o viață virtual socială foarte activă. Îmi place să mă joc la nivel vizual pe instagram și să îmi creez puzzle-uri de care probabil numai eu sunt conștientă.”

Același spirit ludic se simte și în abordarea ei asupra discursului pe care fiecare și-l construiește prin alegerile vestimentare. „Eu mai mereu mă îmbrac în negru, este și un defect profesional aș putea spune. În facultate mereu ne îmbrăcam în negru la orele de actorie. Cu timpul am ajuns să mă identific cu acest stil și să-i atribui un soi de dimensiune poetică. În simplitate, simt că esența fiecăruia radiează mai puternic.”

Feminitatea transferă o anumite senzualitate stilistică în vestimentație sau hainele oferă senzualitate unei femei? Amelia crede că ambele sunt adevărate. „Dar cel mai important este cum te simți tu și cum alegi să-ți exprimi feminitatea. Femininitatea exprimată de fiecare este unică și e foarte bine că este așa. Nu cred că este un concept cu reguli clare. Ești feminină dacă te comporți așa…sau ești feminină dacă te îmbraci așa… ”

Dar în afară de femeie este și dansatoare, iar ca dansatoare „hainele au un rol esențial în crearea imaginilor pe care coregraful și le dorește să le înfățișeze publicului. Ca performer te pot ajuta, te mai pot și încurca, oricum ar fi, ai misiunea să le integrezi și să găsești o cale să fii prietenă cu ele. Nu merită să te războiești cu ele, e o luptă sortită eșecului.”

De asemenea crede că cea mai mare putere a unui dansator este prezența. Nu este convinsă că ar putea să înșire o listă de sfaturi motivaționale pentru cei care vor își construiască un drum în domeniile creative, pentru că „de multe ori am impresia că le spunem oamenilor ce am avea noi nevoie să auzim dar le-aș spune să se înarmeze cu răbdare și mereu să-și asculte intuiția indiferent ce păreri primesc din exterior.”

Dacă cineva care o cunoaște ar fi oprit pe stradă și ar întreba „Cum e, Amelia, de fapt?”, răspunsul ei preferat ar fi „Un mister chiar și pentru ea.”

TURY: „Cred că undeva pe la 18-19 ani, curios de fel, am cumpărat cartea “The power of the actor” de Ivana Chubbuck și țin minte că stăteam în pat și eram complet fascinat de ce citeam în respectiva carte și cam de pe atunci a început să încolțească în mintea mea gândul că ar trebui să încerc ceva în actorie.”

Așa începe povestea lui Tury Akbari, cel care este foarte posibil să-ți răspundă dacă îl strigi pe stradă „Curajul cel Mare”, pentru că așa se traduce numele lui în persană. Explicația se găsește într-o dublă moștenire culturală, afgană și românească. „Cred că se aseamănă destul de mult cele două culturi. Din păcate, ambele au fost încercate de contexte foarte complicate în ultimii zeci de ani, deci aș zice că o caracteristică comună pe care “am luat-o” de la ambele culturi ar fi reziliența în fața adversității. O altă caracteristică comună pe care o regăsesc în ambele culturi și pe care am asimilat-o ar fi modestia. Unde cele două culturi sunt diferite, aș zice că în cultura românească există un puternic și fascinant simț al umorului în toate formele lui și mă bucur că am asimiliat asta, pe când cultura afgană mi-a insuflat un simț al onoarei mai profund.”

Tury este un actor care se bazează pe empatie ca fiind cea mai mare supere putere a lui, care cu siguranță l-a ajutat în 2019 când a fost selectat împreună cu alți 11 actori din Europa de Sud-Est să facă parte din programul Sarajevo Talents din cadrul festivalului de film Sarajevo – „A fost o experiență minunată unde am avut ocazia să interacționez cu o mulțime de artiști tineri la început de drum în industria de film cât și cu artiști consacrați pe care îi admir.”

Dar ce înseamnă totuși pentru Tury să fii actor/artist? „Sper să nu sune prea pretențios, pentru mine înseamnă căutarea unei înțelegeri mai profunde a experienței umane. Indiferent de exprimarea artistică aleasă, viața de artist te obligă cumva la o continuă dorință de a înțelege ce se petrece în jurul tău și mai ales ce se petrece în interiorul tau.”

Poate de aceea îi și place să vadă fiecare rol nou ca pe o provocare, un proces de descoperire, care nu are cum să fie ușor niciodată dar sigur fun. Iar parte din provocarea aceasta fac felul lui Tury de a percepe corpul ca instrument de lucru dar și hainele care dau autenticitatea fiecărui personaj pe care îl interpretează.

„Dincolo de ce spui pe scenă, publicul se uită la ce exprimi prin limbajul corporal, postura, gestica, mimica. Când lucrez la un personaj, mă interesează toate lucrurile astea, de exemplu, nu știu, personajul e timid? Ok, atunci poate nu e chiar fluid în mișcări, poate e mai stângaci de fel, probabil postura lui într-un cadru social e rigidă.

Hainele spun și ele ceva despre esența personajului. Și din nou, mi se pare foarte interesant și distractiv procesul de descoperire a felului în care se îmbracă personajul pe care îl creezi. E personajul pe care îl interpretez o persoană practică? E avocat? Bun, se îmbracă formal, poartă cămașă și costum, dar nu și cravată pentru că nu le suportă. Totuși pentru că e mereu pe fugă între birou și instanțe, preferă sneakerși în dauna pantofilor tradiționali. Și uite așa ai un avocat timid, cu o postură rigidă, care apare într-un tribunal, în fața unui judecător cu sneakerși în picioare și cu cravata în buzunar. Sună interesant, nu?”

Și atunci când nu interpretează un avocat timid, Tury își lasă propria personalitate să se reflecte în alegerile vestimentare. Chiar are anumite item-uri care îi inspiră o anumită doză de masculinitate, precum sacoul sau blazerul. „N-aș știi să zic exact de ce, dar simt că îmi accentuează masculinitatea în momentul în care port unul. Probabil îl și percep inconștient ca fiind articolul vestimentar cel mai reprezentativ masculin.

Hainele pe care aleg să le port, dincolo de faptul că sunt o extensie a personalității mele, e important să fie și aliniate cu valorile mele. Practicabilitate, simplitate, calitate, sustenabilitate, sunt caracteristici importante atunci când îmi aleg hainele produse de un brand anume. Probabil d-asta mi-e foarte ușor să mă regăsesc în noua colecție Calvin Klein.”

Tury este genul de artist care caută să fie flexibil, să țină pasul cu ce se întâmplă în jurul său. Poate tocmai de aceea relația cu social media este una de love mai degrabă, chiar dacă nu o stăpânește prea grozav, după cum spune el. Dar ca artist, poate ajunge un instrument util, așa că speră ca în viitor „să-i dea de cap.” Iar dacă intri pe profilul lui, vei observa nu doar că are o super charismă, dar și pasiunea pentru fotografii, declarându-se fățiș „photography enthusiast”. „Aș putea spune că îmi place mai mult fotografia pe film decât cea digitală. Personal, găsesc procesul fotografiei pe film mai creativ, deși e mai constrângător ca mediu decât cel digital, mai experimental, mai plin de mister, niciodată nu știi ce o să iasă la developare și scanare, și într-un final, mai plin de satisfacții.”

Plin de satisfacții este și domeniul profesional pe care l-a ales, dar în care nu poți să reușești dacă nu ai un plan, o viziune realistă. Mai mult, „e foarte important să consumi arta, de orice fel. Și nu în ultimul rând, e extrem de important să înveți constant, cât poți de mult, despre meseria ta, de preferat de la oameni potriviți, oameni cu experiență în domeniul ales, oameni care să te stimuleze creativ. Mai departe în drumul tău, cred că e cel mai mișto să nu uiți să dai mai departe toată experiența și informația acumulate celor care vin din urmă.”

Hainele și încălțămintea fac parte din colecția Primăvara 2021 Calvin Klein, disponibilă în magazinele selecționate Calvin Klein Jeans din România.