Peste 400 de milioane de copii din întreaga lume trăiesc în sărăcie, fără mijloace de a-și satisface cel puțin două nevoi zilnice, în domenii precum alimentația și igiena - UNICEF
scris de Cristina Toma 12 decembrie 2025
Un nou raport avertizează că tot mai mulți copii riscă să ajungă în sărăcie, pe fondul reducerilor financiare la nivel global, al conflictelor și al schimbărilor climatice, care amenință accesul la servicii esențiale pentru sănătate și bunăstare. Mai mult de unu din cinci copii care trăiesc în țările cu venituri mici și medii – reprezentând 417 milioane – este grav afectat de lipsuri în cel puțin două domenii vitale pentru sănătatea, dezvoltarea și bunăstarea sa, potrivit raportului principal al UNICEF publicat astăzi, de Ziua internațională a drepturilor copilului.
Raportul The State of the World’s Children 2025: Ending Child Poverty – Our Shared Imperative [„Situația copiilor în lume 2025: Eliminarea sărăciei în rândul copiilor, imperativul nostru comun”] se bazează pe date din peste 130 de țări cu venituri mici și medii pentru a evalua amploarea sărăciei multidimensionale, măsurând deprivarea materialîă în șase categorii: educație, sănătate, locuință, nutriție, salubritate și apă. Analiza arată că 118 milioane de copii se confruntă cu trei sau mai multe lipsuri, iar 17 milioane se confruntă cu patru sau mai multe lipsuri.
„Copiii
care
cresc
în
sărăcie
și
sunt
privați
de
elemente
esențiale
precum
o
alimentație
adecvată,
condiții
sanitare
corespunzătoare
și
adăpost,
se
confruntă
cu
consecințe
devastatoare
pentru
sănătatea
și
dezvoltarea
lor”,
a
declarat
Catherine
Russell,
directoarea
executivă
a
UNICEF.
„Nu
trebuie
să
fie
așa.
Atunci
când
guvernele
se
angajează
să
pună
capăt
sărăciei
în
rândul
copiilor
prin
implementarea
unor
politici
eficiente,
ele
pot
deschide
o
lume
de
posibilități
pentru
copii.”
Cele mai ridicate rate de sărăcie multidimensională în rândul copiilor se concentrează în Africa Subsahariană și Asia de Sud. În Ciad, de exemplu, 64% dintre copii se confruntă cu două sau mai multe lipsuri grave, iar puțin sub 25% se confruntă cu trei sau mai multe.
Salubritatea este cea mai răspândită lipsă gravă, 65% dintre copii neavând acces la toaletă în țările cu venituri mici, 26% în țările cu venituri medii-mici și 11% în țările cu venituri medii-mari. Lipsa unui sistem sanitar adecvat poate crește expunerea copiilor la boli.
Proporția copiilor care se confruntă cu una sau mai multe privări severe în țările cu venituri mici și medii a scăzut de la 51% în 2013 la 41% în 2023, în mare parte datorită acordării priorității drepturilor copiilor în politicile naționale și în planificarea economică. Cu toate acestea, progresul stagnează. Conflictele, crizele climatice și de mediu, schimbările demografice, creșterea datoriei naționale și adâncirea decalajelor tehnologice agravează sărăcia. În același timp, reducerile fără precedent ale asistenței oficiale pentru dezvoltare riscă să adâncească privarea copiilor în țările cu venituri mici și medii.
Cu
toate
acestea,
este
posibil
să
se
înregistreze
progrese
în
eradicarea
sărăciei
în
rândul
copiilor.
De
exemplu,
Tanzania
a
înregistrat
o
reducere
cu
46
de
puncte
procentuale
a
sărăciei
multidimensionale
în
rândul
copiilor
între
2000
și
2023,
parțial
datorită
subvențiilor
guvernamentale
în
numerar
și
abilitării
gospodăriilor
sărace
să
ia
propriile
decizii
financiare.
În
Bangladesh,
sărăcia
infantilă
a
scăzut
cu
32
de
puncte
procentuale
în
aceeași
perioadă,
grație
inițiativelor
guvernamentale
care
au
îmbunătățit
accesul
la
educație
și
electricitate,
calitatea
locuințelor
și
investițiile
în
servicii
de
apă
și
salubritate,
reducând
defecarea
în
aer
liber
de
la
17%
în
2000
la
zero
în
2022.
Sărăcia afectează sănătatea, dezvoltarea și învățarea copiilor, ducând la perspective de angajare mai slabe, durată de viață mai scurtă și rate mai mari de depresie și anxietate. Raportul subliniază că cei mai mici copii, cei cu dizabilități și cei care trăiesc în situații de criză sunt deosebit de vulnerabili.
Raportul examinează, de asemenea, sărăcia monetară, care limitează și mai mult accesul copiilor la hrană, educație și servicii de sănătate. Conform celor mai recente date, peste 19% dintre copiii din întreaga lume trăiesc în sărăcie monetară extremă, supraviețuind cu mai puțin de trei dolari pe zi. Aproape 90% dintre acești copii se află în Africa Subsahariană și Asia de Sud.
Raportul include o analiză a 37 de țări cu venituri ridicate, arătând că aproximativ 50 de milioane de copii – sau 23% din populația de copii din aceste țări – trăiesc în sărăcie monetară relativă, ceea ce înseamnă că gospodăria lor are venituri semnificativ mai mici decât majoritatea celorlalte din țara lor, limitându-le potențial capacitatea de a participa pe deplin la viața de zi cu zi.
Deși sărăcia a scăzut, în medie, cu 2,5% în cele 37 de țări între 2013 și 2023, progresul a stagnat sau s-a inversat în multe cazuri. În Franța, Elveția și Regatul Unit, de exemplu, sărăcia în rândul copiilor a crescut cu peste 20%. În aceeași perioadă, Slovenia și-a redus rata sărăciei cu mai mult de un sfert, în mare parte datorită unui sistem solid de prestații familiale și legislației privind salariul minim.
Raportul
„Situația
copiilor
în
lume
2025”
subliniază
că
eradicarea
sărăciei
în
rândul
copiilor
este
un
obiectiv
realizabil
și
evidențiază
importanța
integrării
drepturilor
copilului,
astfel
cum
sunt
definite
în
Convenția
ONU
privind
drepturile
copilului,
în
toate
strategiile,
politicile
și
acțiunile
guvernamentale
care
vizează
reducerea
sărăciei,
prin:
• Transformarea eradicării sărăciei în rândul copiilor într-o prioritate națională.
• Integrarea nevoilor copiilor în politicile economice și bugetele.
• Oferirea de programe de protecție socială, inclusiv sprijin financiar pentru familii.
• Extinderea accesului la servicii publice esențiale, precum educația, sănătatea, apa, salubritatea, alimentația și locuințele.
• Promovarea muncii decente pentru părinți și îngrijitori, pentru a le consolida securitatea economică, care este strâns legată de progresul copiilor.
Raportul
apare
într-un
moment
în
care
multe
guverne
din
întreaga
lume
reduc
asistența
externă.
Reducerea
ajutorului
pentru
dezvoltare
ar
putea
duce
la
decesul
a
4,5
milioane
de
copii
cu
vârsta
sub
5
ani
până
în
2030,
potrivit
The
Lancet.
În
același
timp,
estimările
recente
ale
UNICEF
arată
că
reducerile
ar
putea
lăsa
încă
șase
milioane
de
copii
fără
școală
până
anul
viitor.
„ Deja foarte mulți copii erau privați de nevoile lor de bază, chiar înainte ca criza financiară globală să amenințe să înrăutățească și mai mult situația ”, a spus Russell. „Nu este momentul să dăm înapoi. Este momentul să construim pe baza progreselor obținute cu greu pentru copii de-a lungul anilor. Guvernele și companiile pot face acest lucru prin consolidarea investițiilor în servicii esențiale pentru copii, pentru ca aceștia să continue să fie sănătoși și protejați și pentru a le asigura accesul la elemente esențiale, cum ar fi o alimentație bună, în special în contexte fragile și umanitare. Investițiile în copii contribuie la o lume mai sănătoasă și mai pașnică – pentru toată lumea.”
#####
Note pentru editori:
Materiale multimedia disponibile aici.
Anul acesta, Ziua internațională a drepturilor copilului – ziua anuală în care UNICEF marchează adoptarea Convenției privind drepturile copilului la 20 noiembrie – este sărbătorită sub tema „Ziua mea, drepturile mele”, cu scopul de a pune în centrul atenției vocile și experiențele trăite de copii.
Estimările
comune
ale
UNICEF
și
Salvați
Copiii,
împreună
cu
analiza
datelor
din
sondaje
privind
sărăcia
multidimensională,
au
fost
utilizate
pentru
a
calcula
deprivarea
materială
a
copiilor,
luând
în
considerare
șase
drepturi
pe
baza
cărora
este
determinată
sărăcia:
educație,
sănătate,
locuință,
nutriție,
accesul
la
salubritate
și
apă.
Datele
din
sondaje
acoperă
89
de
țări
și
au
fost
utilizate
pentru
a
prezenta
valorile
individuale
ale
fiecărei
țări.
Estimările
acoperă
133
de
țări
și
au
fost
utilizate
pentru
a
calcula
mediile
regionale
și
alte
valori
agregate.
Pentru
țările
pentru
care
sunt
disponibile
date
din
sondaje,
estimările
au
luat
în
considerare
tendințele
existente
și
le-au
extins
dincolo
de
anii
pentru
care
sunt
disponibile
sondaje.
Pentru
țările
care
aveau
date
parțiale,
s-au
utilizat
indicatorii
disponibili,
cum
ar
fi
ratele
de
întârziere
în
creștere
sau
de
acoperire
a
imunizării,
pentru
a
calcula
tendințele
sărăciei
infantile
în
timp.
Pragurile actualizate ale sărăciei monetare ale Băncii Mondiale se situează în prezent la 3,00 dolari americani pe zi pentru țările cu venituri mici, 4,20 dolari pe zi pentru țările cu venituri medii-mici și 8,30 dolari pe zi pentru țările cu venituri medii-mari, reflectând creșterea costului nevoilor de bază. Utilizând aceste praguri, Banca Mondială estimează ratele sărăciei și numărul de persoane pe baza datelor din diverse sondaje colectate în baza sa de date de monitorizare globală. Proiecțiile ratei sărăciei sunt utilizate ori de câte ori nu sunt disponibile date din sondaje.
Sărăcia infantilă în țările cu venituri ridicate este măsurată de obicei în termeni relativi – un copil trăiește în sărăcie dacă locuiește într-o gospodărie cu venituri mai mici de 60 % din venitul mediu național. Datele provin de la Eurostat pentru țările UE și de la oficiile naționale de statistică din alte țări cu venituri ridicate.
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.
Urmăriți UNICEF în România pe Facebook, Instagram, TikTok, X și WhatsApp.










