150 de ani de diplomaţie românească.
scris de cultura@romanialibera.ro 05 iulie 2012
La Muzeul National de Istorie a Romaniei s-a deschis expozitia 'Mi-nisterul Afacerilor Externe - 150 de ani de diplomatie romaneasca".
La Muzeul National de Istorie a Romaniei s-a deschis expozitia 'Mi-nisterul Afacerilor Externe - 150 de ani de diplomatie romaneasca".
Expozitia marcheaza aniversarea unui secol si jumatate de la infiintarea 'Departamentului Trebilor Straine", prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, publicat in 'Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite". In fruntea acestui minister a fost numit doctorul Apostol Arsache, care a devenit astfel primul din galeria marilor personalitati ale istoriei Romaniei ce au ocupat aceasta onoranta pozitie. Doar cateva exemple credem ca sunt sugestive: Mihail Kogalniceanu, Gheorghe Costaforu, Vasile Boerescu, Dimitrie A. Sturdza, Petre P. Carp, Titu Maiorescu (foto), Ion I.C. Bratianu, I. Gh. Duca, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu. Desigur, acestia sunt doar o parte din cei care s-au aflat la conducerea Ministerului Afacerilor Straine; insa nu putem sa-i uitam pe acei diplomati ilustri, care, asa cum spune si deviza institutiei - Semper fidelis patriae - au facut cinste si au aparat interesele tarii lor in strainatate: Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Ion Balaceanu, Costache Negri, Nicolae Kretzulescu, Trandafir Djuvara, Alexandru Em. Lahovary, N. Calimachi-Catargi, Constantin Esarcu, Theodor Emandi, Constantin Visoianu si altii.
Documente, ordine si decoratii
Pentru prima data, publicul larg va avea acces la un numar important de documente originale din arhivele Ministerului Afacerilor Straine. Acorduri politice si economice, conventii, tratate, documente legate de organizarea institutiei, note, telegrame, dari de seama etc. vor fi expuse cu acest prilej: Conventia postala dintre Austro-Ungaria si Romania (24 iulie 1868), Decretul nr. 1337 al domnitorului Carol I prin care Mihail Kogalniceanu este numit trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris (17 aprilie 1880), Conventia consulara intre Romania si Statele Unite ale Americii (5/17 iunie 1881), Conventia de extradare intre Romania si Tarile de Jos (13 septembrie 1881), Decretul regal nr. 228 prin care Vasile Alecsandri este numit trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al Romaniei la Paris (31 ianuarie 1885), Tratatul de comert intre Romania si Elvetia (26 mai/7 iunie 1886), Conventia de comert si navigatie intre Romania si Spania (18 noiembrie/1 decembrie 1908), Tratatul de Pace de la Bucuresti (28 iulie/10 august 1913), Tratatul de alianta intre Romania si Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia si Conventia militara intre Romania si Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia (4/17 august 1916), Conventia de alianta defensiva intre Romania si Cehoslovacia (23 aprilie 1921), Tratatul de amicitie intre Romania si Franta (10 iunie 1926), Conventia de definire a agresiunii (4 iulie 1933), Pactul Intelegerii Balcanice (9 februarie 1934) etc.
De asemenea, din colectiile Muzeului National de Istorie a Romaniei sunt expuse o serie de documente, obiecte personale, ordine si decoratii care au apartinut unor nume de marca ale diplomatiei romanesti: costumul de diplomat al lui Vasile Alecsandri, costumul de diplomat al lui Nicolae Kretzulescu, fracul de ceremonii al lui Nicolae Titulescu, ordine si decoratii ale regelui Carol I si ale diplomatilor Nicolae Petrescu-Comnen, Savel Radulescu, Nicolae Titulescu, Dinu Cesianu, Grigore Gafencu, servieta lui Vasile Boerescu, tocul cu care Ion C. Bratianu a semnat Tratatul de Pace de la Berlin din 1878, ochelarii si sigiliul lui Mihail Kogalniceanu, cufarul pentru documente al lui Ion Ghica, stiloul cu care Lucretiu Patrascanu a semnat Tratatul de Pace de la Paris din 1947 si multe alte obiecte incarcate de istorie.
Expozitia este deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei pana pe 15 august.










