“80 la putere!” - Muzica usoara romaneasca revine la Sala Palatului!
scris de Andrada Parau 15 septembrie 2015
Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Catalin Crisan, Silvia Dumitrescu, Carmen Radulescu, Anca Turcasiu, Anastasia Lazariuc, acompaniati de orchestra, vor sustine recitaluri live in aproape trei ore de spectacol. Spectacolul reprezinta evenimentul de lansare oficiala a comunitatii “80 la putere!” – Viata buna cu muzica si antren.
“Prietenia, decenta, onestitatea, cultura romaneasca si uniunea de idealuri se regasesc intre principiile comunitatii noastre. Le multumesc artistilor care sustin proiectul prin participarea la evenimentul din 26 octombrie. Si vreau sa subliniez, inca o data, se va canta live, cu orchestra, va fi un spectacol de muzica usoara cum n-ati mai vazut de ceva vreme.
“80 la putere?! Ai imbatranit!” – mi-au spus unii dintre prietenii mei cand am inceput proiectul. Am ales aceasta simbolistica pentru tot ceea ce era bun si cald in anii ’80. Pentru ca noi inca mai eram copii sau adolescenti, pentru ca parintii nostri erau tineri si relaxati. Pentru ca nu se gasea nimic dar erau de toate. Pentru ca lumea impartea tot. Zambete, carti, discuri, 2 lingurite de zahar.
Nu cred ca exista ceva mai tonic decat muzica si atmosfera anilor '80. Sintetizatoare, casetofoane supradimensionate, haine sclipicioase si infoiate, cu "umerasi", tone de fixativ si distractie la maxim. Ce cadere a bursei, ce razboi rece? O buna dispozitie molipsitoare. Si bucuria de a trai. Pentru ca anii ‘80 reprezinta un stil de viata. Si nu e anacronic. Acesta este raspunsul pe care l-am dat prietenilor mei. “ 80 la putere!” e concept de viata buna cu muzica si antren.
In acest moment e aproape gata pagina oficiala de internet a comunitatii noastre si pregatim turneul national de anul viitor. Pana atunci va invitam alaturi de noi pe pagina de facebook „80 la putere!” si pe 26 octombrie la Sala Palatului sa ne cunoastem fata in fata la un spectacol live de muzica usoara romaneasca.” – a declarat Johann Pohrib, unul dintre initiatorii proiectului.
Biletele s-au pus in vanzare online prin www.eventim.ro şi www.bilete.ro, precum si la toate punctele de vanzare ale acestora din Bucureşti, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro si in magazinele Germanos. Pretul unui bilet incepe de la 40 de lei.










