Eu fac parte din generatia de “golani”, care are cel putin un parinte departe de el, la munca, in strainatate. Asta mi-a dat si mai mult curaj. M-am hotarat sa ma alatur celor care protestau in strada, pentru ca m-am saturat! Ca nu traim bine din punct de vedere financiar, pot sa accept, dar sa murim sau sa pierdem oameni dragi, din cauza unor parveniti, este inadmisibil.

 Mereu m-am intrebat, de ce acceptam sa ne lasam condusi, spre directii evident gresit, de o mana de oameni?  Si apoi, imediat, mi-am raspuns ca banii si puterea fac legea. Ce trist! Dar, aseara, mi s-a demonstrat contrariul. Oamenii uniti reprezinta adevarata putere! Banii nici nu mai conteaza aici. De la cel in carucior, la cel cu carja-n mana, de la cel cu haine rupte pana la cel mai bine imbracat, cu totii am urlat de disperare. Vrem o schimbare, in bine! Vrem ca cei care au gresit, sa isi asume responsabilitatea!

Regret si ma declar vinovata ca am asteptat ca o nenorocire sa aiba loc, pana sa reactionam. Trebuia sa iesim in strada, mai devreme. Acum, insa, suntem de neoprit. Cauzele sunt nenumarate si grave. Nimeni si nimic nu ne mai intoarce din drum. Cand sunt la anaghie, oamenii isi depasesc limitele.

Ieri seara, in mijlocul multimii, ma simteam invincibila. A fost pentru prima data, in 23 de ani, cand ma implicam in mod direct la un protest. Nu m-am simtit deloc ciudat, acolo era locul meu. Asa era firesc, sa fiu acolo! Am strigat, am scandat si mi-am jurat ca nu voi renunta o clipa sa lupt impotriva nedreptatilor. Indiferent de ce natura!

Primul strigat al serii a fost “Demisia!”. Astazi, s-au vazut o parte din efecte. Nu le voi aprecia ca fiind bune sau rele, doar ma bucur ca exista.

Editiorial

Sursa foto: Adevarul.ro