Coana Miţa Biciclista, la turul Ciclist al României.
scris de Daniela Ionescu 30 mai 2012
In acest week-end, mai exact sambata, la Constanta, se va da startul in cea de-a 49-a editie a Turului Ciclist al Romaniei, competitie inclusa in calendarul Uniunii Internationale de Ciclism (UCI). Devenita una dintre cele mai prestigioase si longevive intreceri sportive din Romania, Mica Bucla, cum a fost supranumita confruntarea ciclista de la noi, se va desfasura in perioada 2-9 iunie, pe un traseu lung de 1.184 km care traverseaza nu mai putin de 15 judete.
In acest week-end, mai exact sambata, la Constanta, se va da startul in cea de-a 49-a editie a Turului Ciclist al Romaniei, competitie inclusa in calendarul Uniunii Internationale de Ciclism (UCI). Devenita una dintre cele mai prestigioase si longevive intreceri sportive din Romania, Mica Bucla, cum a fost supranumita confruntarea ciclista de la noi, se va desfasura in perioada 2-9 iunie, pe un traseu lung de 1.184 km care traverseaza nu mai putin de 15 judete.
Cele noua etape, care au ca puncte de referinta localitatile Constanta, Harsova, Vaslui, Iasi, Botosani, Suceava, Targu Mures, Agnita, Ramnicu Valcea, Pasul Urdele, Deva, Salonta sau Marghita, se anunta extrem de spectaculoase cu cele zece catarari si 22 de sprinturi din program. Concurenta va fi acerba, la start urmand a se alinia peste 90 de rutieri de la 15 echipe, patru din Romania si 11 din strainatate (Bulgaria, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Ucraina, Ungaria si Turcia).
Campionul entitre, la start
Printre rutierii care vor lua startul la aceasta editie a Micii Bucle se numara si castigatorul de anul trecut, Andrei Nechita, in varsta de 23 de ani. Tanarul nostru rutier, calificat la Jocurile Olimpice de la Londra in proba de sosea, primul roman care a reusit aceasta performanta dupa o pauza de 32 de ani, va incerca din rasputeri sa-si apere trofeul, unul dintre principalii sai aversari fiind grecul Ioannis Tamouridis, ocupantul pozitiei secunde in 2011. Practic, anul trecut lupta a fost dramatica, invingatorul fiind decis pe ultimii zeci de metri, un lucru extrem de rar intr-o intrecere ciclista de asemenea anvergura.
Batalia va fi mare si la echipe, team-uri puternice continentale ca ISD Lampre, din Ucraina, sau Cycling Friuli, din Italia, castigatoarea de anul trecut a competitiei, sau SP Tableware, din Grecia, inscriindu-si rutieri valorosi in Turul Ciclist al Romaniei.
Spectacol de teatru la premieri
Nota de inedit a acestei editii a Micii Bucle va fi data de prezenta alaturi de rutieri a legendarei Coana Mita Biciclista. Mai exact, in fiecare dintre orasele in care vor avea loc festivitatile de premiere, dupa ceremonii, se va desfasura un spectacol de teatru al carui personaj principal va fi celebra Mita Mihaescu, care si-a castigat faima de pe cand se plimba cu bicicleta pe Calea Victoriei prin 1898, an cand un astfel de vehicul era o raritate in Romania. Organizat de Asociatia 'Bate saua sa priceapa iapa", pentru a populariza mersul pe bicicleta in randul tuturor amatorilor de miscare pe doua roti, show-ul va fi oferit de actorii Andreea Duta, Vlad Oancea, Richard Bovnoczki si Mihai Baranga, acesta din urma asigurand si regia. "Este vorba de un spectacol scurt, un experiment de pantomima, care isi propune sa faca legatura intre biciclistii amatori si cei profesionisti, deoarece ne dorim sa atragem cat mai multa lume spre ciclism", a precizat George Culda, cel care semneaza scenariul spectacolului, presedintele Asociatiei 'Bate saua sa priceapa iapa", vicepresedinte al Federatiei Biciclistilor din Romania.
Premieri de 24 000 de euro
Cei 90 de rutieri care se vor alinia la start vor lupta atat pentru tricourile care se atribuie celor mai valorosi ciclisti, cat si pentru punctele UCI si premiile in bani care se acorda dupa fiecare etapa, fondul total de premiere fiind de aproape 24.000 de euro. Cele sase tricouri vor fi inmanate astfel: tricoul galben - liderului clasamentului general (pe timp), tricoul alb - celui mai combativ ciclist (liderul clasamentului pe puncte acordate la finalurile de etapa), tricoul verde - celui mai bun catarator (liderul clasamentului pe puncte al cataratorilor), tricoul rosu - celui mai bun sprinter (liderul clasamentului sprinturilor intermediare), tricoul albastru - celui mai bun roman (in clasamentul pe timp), tricoul tricolor - celui mai bun tanar roman (in clasamentul pe timp).
Programul "Micii Bucle" 2012
Etapa I - Constanta - contra cronometru (2 iunie, 8 km);
Etapa II - Harsova-Tandarei - Braila - Galati (2 iunie, 154 km);
Etapa III - Galati-Tecuci-Barlad-Vaslui (3 iunie, 180 km);
Etapa IV - Iasi-Tg. Frumos-Harlau-Botosani (4 iunie, 118 km);
Etapa V - Siret-Radauti-C-lung Moldovenesc-Gura Humorului-Suceava (5 iunie, 161 km);
Etapa VI - Poiana Largului-Borsec-Toplita-Reghin-Tg. Mures (6 iunie 168 km);
Etapa VII - Agnita-Sibiu-Calimanesti-Rm. Valcea (7 iunie, 156 km);
Etapa VIII - Rm. Valcea-Novaci-Ranca (8 iunie, 126 km);
Etapa IX - Salonta-Oradea-Marghita (9 iunie, 113 km).










