EGO DE ARTIST IMPARTIT LA DOI
scris de Andrada Parau 16 iunie 2015
Rodica Maniu Mützner si Samuel Mützner, Natalia Dumitrescu si Alexandru Istrati, Georgeta Naparus si Octav Grigorescu sunt povestile de dragoste care coloreaza incaperile Palatului Cesianu-Racovita. Cunoscuti mai intai pentru creatiile lor, cele trei cupluri se reunesc in expozitia Licitatiei de Vara pentru a aminti publicului ca arta, la fel ca iubirea, depaseste limitele lumii materiale.
Casatoriti in 1923, cei doi au inceput sa lucreze impreuna la Soparlita, loc care a furnizat numeroase motive peisagistice pentru cuplul de artisti. Uneori, acelasi subiect era tratat de amandoi, avand numeroase similitudini intrucat cei doi obisnuiau sa mearga impreuna sa picteze in natura. "Natura statica cu sticla de vin, paine si ardei copti" de Rodica Maniu Mützner (estimare: 2.000 – 3.000 euro) este alaturata operei "Dupa-amiaza in Palatul de Vara (Poissons rouge)" de Samuel Mütner (estimare: 15.000 – 25.000 euro).
Cunoscuţi mai mult pentru apropierea de Brancusi (cuplul a avut grija de marele sculptor in ultimii sai ani de viata, cei doi devenind beneficiarii testamentului acestuia), Natalia Dumitrescu si Alexandru Istrati sunt pictori avangardisti care au cunoscut faima la Paris, unde si-au trait viaţa si creaţia. Operele celor doi pot fi vazute in diferite muzee din lume. In licitatie, sunt prezenti cu "Carnaval" (estimare: 1.200 – 1.800 euro, Dumitrescu) si "Composition en bleu" (estimare: 3.000 – 4.000 euro, Istrati).
Un alt cuplu celebru din arta romaneasca este Georgeta Naparus – Octav Grigorescu. Casatoriti in 1965, cei doi erau deja cunoscuti in mediul artistic. In expozitie, Georgeta Naparus - alaturi de Natalia Dumitrescu, una dintre putinele artiste romance recunoscute international - este prezenta cu operele "Calul troian" (estimare: 4.000 – 7.500 euro) si "Cavaleri" (estimare: 1.500 – 2.500 euro), ambele reprezentative pentru discursul sau estetic. "Oras pe apa" (estimare: 4.000 – 7.500 euro) poarta semnatura lui Octav Grigorescu, un artist de o scrupulozitate dusa dincolo de margini, explicand astfel raritatea prezentei operelor sale in piata de arta.
Expozitia poate fi vizitata pana marti, 16 iunie, iar Licitatia de Vara va avea loc miercuri, 17 iunie, la Athénée Palace Hilton, ora 19:30.










