Fata Babei si Fata Mosneagului la Teatrul ZURLI
scris de Andrada Parau 12 martie 2014
In acest week-end, la Puzzle Cafe, copiii si parintii au intalnire cu Fata Babei si Fata Mosneagului, jucata in stilul propriu de actorii Teatrului ZURLI.
Povestea clasica este adaptata in stilul interactiv Zurli si spusa de personaje foarte aproape de cele din viata reala, care transmit invataminte puternice copiilor si adultilor.
Fata Mosneagului este exemplul pozitiv. Este buna si blanda, extrem de modesta, generoasa cu animalele si elementele din natura, empatica si intelegatoare. Vorbeste putin si incet, cauta sa faca bine atunci cand poate si isi iubeste mult tatal.
Fata Babei, in schimb, este razgaiata alintata si sclifosita. Nu se ingrijeste, nu ii place munca, fuge de orice responsabilitate, dar isi doreste recompensa cea mai mare. Este brutala cu animalele, egoista si lacoma.
Mosneagul este bland, dar slab in fata babei. El ii ofera fetei sale o educatie simpla bazata pe cele mai importante valori. Baba este smechera si rea si incearca sa intoarca lucrurile in favoarea ei si a fiicei sale.
La final, personajele negative sunt iertate si mai primesc o sansa sa isi schimbe comportamentul. Povestea este imbogatita de costume populare frumoase, de cantece si jocuri antrenante.
Oamenii mari pleaca multumiti ca au avut o experienta, din care, prin joaca ei si copii lor au invatat mai multe despre relatia parinte-copil.
La final toata lumea primeste bomboane.
Pretul unui bilet este de 10 lei pentru copii si 15 lei pentru adulti, iar pentru accesul in sala este nevoie de rezervare prealabila la numarul de telefon 0752.251.180/0728. 295. 872 sau adresa de e-mail contact@zurli.ro.










