Marian Godina, politistul din Brasov care blocheaza traficul cu volumul sau de debut
scris de Andrada Parau 12 februarie 2016
Marian Godina, politistul brasovean urmarit pe Facebook de o tara intreaga, isi muta povestirile spumoase din mediul online in paginile cartii de debut, Flash-uri din sens opus, in pregatire la Curtea Veche Publishing. Cartea urmeaza sa apara pe 18 februarie, insa in patru ore de la anuntarea precomenzii editura a primit deja aproape 5.000 de solicitari.
"Desi un politist rutier ar trebui safluidizeze circulatia, din pacate astazi am blocat traficul site-ului www.curteaveche.ro", declara cu haz Marian Godina pe pagina sa de Facebook la scurt timp dupa ce, in cursul diminetii de vineri, a anuntat posibilitatea de a lansa o precomanda la editura Curtea Veche.
Pe Marian Godina il stim de pe Facebook, unde ne tine la curent cu cele mai noi intamplari din traficul cotidian, toate povestite intr-un stil aparte, original, amuzant. El este politistul care transforma personaje savuroase in adevarati exponenti ai unor categorii sociale pe care nu avem cum sa nu le fi intalnit macar o data: romanul care lucreaza prin tari straine si dupa ce se intoarce cu o masina la mana a doua incalca reguli de circulatie fara remuscari, betivanul care comunica exclusiv prin injuraturi, dar care totusi isi recunoaste greseala, micul intreprinzator care vrea sa isi castige cinstit painea, dar pe care norocul il cam ocoleste.
"Despre Flash-uri din sens opus vapot spune ca este o carte care va va trece cu siguranta prin toate starile. Va va intrista, veti rade cu lacrimi, va va amuza, veti regreta (nu ca ati cumparat-o), va va provoca mila, revolta, veti rade iar. Cu siguranta va va antrena toti muschii mimicii", declara Godina. Intamplarile din carte includ momente din timpul formarii sale si experiente din activitatea de politist rutier, alaturi de franturi din viata personala si culise ale momentelor-cheie urmarite public in ceea ce priveste pagina sa de Facebook.
Flash-uri din sens opus se anunta un succes care pune politistul roman intr-o alta lumina.
Cartea este disponibila pentru precomanda pe site-ul www.curteaveche.ro si toate volumele solicitate in perioada 12-17 februarie vor sosi cu autograful autorului. Volumul va fi disponibil la pretul de 27 lei, doar pe site-ul editurii Curtea Veche, incepand cu data de 18 februarie 2016.
Puteti plasa o precomanda la numerele de telefon: 021 260 22 87, 0744 369 721, 021 222 57 26, 0767 052 601, 0745 258 640, 0767 051 749, 0769 117 120, 0756 091 262 sau la link-ul http://bit.ly/20s3k3n.










