scris de Andrada Parau 23 decembrie 2021
Acasa. Iarnă. Ski. Împreună. Așa va fi de data aceasta. Da, da... iarna care va să vină va fi altfel. Mai albă, mai frumoasă, mai relaxată, cu tine și cu cei din jur. Iarna asta va sta sub numele unei infinite escapade la Poiana Brașov, la Ana Hotels. A unei binemeritate reprize de ski în doi, acasă, la Poiană. De ce musai aici? Pentru că energia de aici e unică, fără precedent. Senzația de libertate pe care ți-o oferă o urcare pe Postăvaru e senzațională. Și asta, indiferent că ești skior sau doar privitor. Pentru că Poiana are mereu câte ceva de oferit pentru fiecare dintre noi.
scris de Andrada Parau 21 decembrie 2021
Consolid8, prima platformă românească de crowdfunding bazată pe recompense și targetând proiectele întreprinse de antreprenorii sociali și cei din industriile creative, a lansat o nouă campanie în prag de sărbători - „Bebe Începuturi – jucăria sustenabilă creată pentru nevoile bebeluşului tău”. Proiectele înscrise până acum în platformă s-au bucurat de o rată excelentă de succes şi aproape toate și-au depășit obiectivele de finanțare. Cea mai mare rată de succes a unui proiect a fost de 169%, pentru proiectul ”POEVIE de terapie”.
scris de Andrada Parau 21 decembrie 2021
Studiourile 20th Century lansează filmul „The King’s Man / The King's Man: Începutul”, povestea anterioară celor două filme cunoscute ale lui Matthew Vaughn din franciza „Kingsman”. Filmul „The King’s Man / The King's Man: Începutul” este inspirat din benzile desenate „The Secret Service” create de Mark Millar și Dave Gibbons, scenariul fiind semnat de Matthew Vaughn și Karl Gajdusek.
scris de Andrada Parau 17 decembrie 2021
Autentică. Creativă. Texturată. Iconică. Așa începe o poveste de Crăciun în cele mai cool item-uri CALVIN KLEIN. Descoperă-ți libertatea de a trăi sărbătorile de iarnă în stilul tău. Alege persoanele dragi pe care ți le dorești alături, alege locul în care simți cel mai bine & în cele din urmă alege povestea pe care vrei să o experimentezi. Atâta timp cât trăiești fără limite, orice poveste în #MyCalvins este cu happy ending.
scris de Andrada Parau 17 decembrie 2021
„UN TIMP PLIN DE PANTOFI... ESTE UN TIMP PLIN DE DRAGOSTE” este titlul primei campanii de Craciun a celui mai mare retailer de pantofi din Europa. Lasa in mod deliberat loc interpretarii individuale, deoarece Craciunul este intotdeauna o experienta foarte personala. Pentru unii, accentul se pune pe familie, traditie si mancare buna. Pentru altii, farmecul vacantei este dat de momentele de neuitat – pur si simplu a fi impreuna, un timp pentru glamour sau aventuri in zapada. Totusi, exista unele lucruri pe care toata lumea le impartaseste, cum ar fi petrecerea timpului alaturi de cei dragi, bucuria momentelor si surprizelor speciale de Craciun – mari si mici – si un timp plin de dragoste. DEICHMANN are pantofii perfecti in gama sa si este insotitorul perfect pentru toate aceste ocazii, de la o vizita la familie, la o plimbare de Craciun sau o mica peripetie sub brad.
scris de Andrada Parau 17 decembrie 2021
Iata ce filme putem vedea al cinema in urmatoarea perioada.
scris de Andrada Parau 17 decembrie 2021
Una dintre cele mai grele încercări la care putem fi părtași în călătoria vieții noastre este boala, iar cea mai mare încercare din acel punct este aceea de a face față unei lupte contra ceva ce uneori nu știi de unde vine, dar știi un singur lucru: că îți va măcina trupul.
scris de Andrada Parau 13 decembrie 2021
#RomâniaDeschisă continuă seria acțiunilor axate pe identificarea soluțiilor pentru cele mai pregnante probleme sociale cu un nou demers îndreptat către sistemul educațional autohton. Proiectul lansat în urmă cu câteva luni are ca scop intermedierea dialogului dintre cetățeni, autorități și mediul de afaceri, propunând spre dezbatere în luna decembrie tema unei școli ideale pentru elevii români.
scris de Andrada Parau 10 decembrie 2021
Tommy Hilfiger anunță lansarea colecției TOMMY JEANS „Tommy Revisited: Music Edition”. De la început, muzica a jucat un rol esențial în viața lui Tommy Hilfiger, precum și în ADN-ul unic al brand-ului pe care l-a infuzat în TOMMY JEANS. Fiind unul dintre primele branduri de designer care a colaborat creativ cu muzicieni, de la hip-hop la rock 'n roll, Tommy Hilfiger readuce în atenție arhivele TOMMY JEANS cu o nouă colecţie capsulă inspirată de produse vintage.
scris de Andrada Parau 10 decembrie 2021
Tommy Hilfiger și Vevo, principala rețea muzicală din lume, anunță campania TOMMY JEANS Toamna - Iarna 2021 „Less Buzz, More Music”, invitând publicul să scape de zgomotul lumii hiperconectate de astăzi – de la știri la rețelele sociale – prin puterea muzicii. Campania se bazează pe pasiunea de o viață a lui Tommy Hilfiger pentru muzică, evidențiată prin parteneriate care continuă să sărbătorească această influență încă din anii 90. Inspirată de această moștenire, campania reunește stilul streetwear modern cu un conținut muzical îndrăzneț de la Vevo.
scris de Andrada Părău
14 ianuarie 2026 10:32
Giorgio Ciabattoni, a lansat „Il mio Maestro”, un single dedicat lui Franco Califano, una dintre cele mai autentice voci ale muzicii italiene: cantautor, poet urban și autor de versuri pentru artiști legendari, omul care a descoperit, a numit și a lansat trupa Ricchi e Poveri, devenită un reper iconic al muzicii italiene și extrem de cunoscută publicului român.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 17:11
Pe 3 decembrie, Goethe-Institut București a gazduit conferința „Contact Zones in Practice – A Training Model for Cultural Democracy, Dialogue, and Structural Change”, organizată în cadrul proiectului european Training for the Contact Zone (TCZ).
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 17:03
Italia autentică, surprinsă în nenumăratele sale nuanțe prin obiectivul lui Alex Webb pentru celebrul Calendar Lavazza, ediția 2026 Ce anume face ca spiritul italian să fie greu de definit, dar ușor de recunoscut oriunde în lume? Noua ediție a Calendarului Lavazza, lansată recent la nivel internațional, continuă povestea începută la nivel global prin campania „Plăcerea ne face umani”, care explorează detaliile stilului unic de viață italian. Pentru a duce povestea mai departe, Lavazza a încredințat direcția creativă agenției Armando Testa, cu care împărtășește un parteneriat de lungă durată, clădit prin campanii globale de succes. Pentru realizarea Calendarului Lavazza 2026, compania a colaborat cu Alex Webb, fotograf al prestigioasei agenții Magnum Photos și unul dintre cei mai originali fotografi contemporani de street photography, renumit pentru talentul său compozițional și sensibilitatea cromatică.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 16:56
În perioada sărbătorilor, cele mai de preț momente sunt cele petrecute împreună. Pornind de la această idee, HONOR lansează campania „Sărbătorește momentele care contează”, o invitație de a prețui mai mult legăturile autentice și de a vedea tehnologia ca pe un aliat în viața de zi cu zi. Focusul este pus pe flagship-ul pliabil Magic V5 și pe versatila serie HONOR 400.
scris de Cristina Toma
12 decembrie 2025 16:49
Record absolut pentru piața românească de artă sacră! O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe, intitulată „Maica Domnului cu Pruncul”, a fost vândută în Licitația de Crăciun din 9 decembrie de la Artmark cu 90.000 de Euro! Capodopera a avut un preț de pornire de 18.000 de Euro, dar a atins, în scurt timp, în nici zece minute, vârful de adjudecare în favoarea unei palete din online.
scris de Cristina Toma
03 decembrie 2024 17:17
Vegeta, brand de notorietate în nișa condimentelor de înaltă calitate, lansează o campanie prin care susține viitoarea generație de bucătari, investind în pregătirea lor practică. Sub sloganul „Viitorul are gust bun”, campania are ca obiectiv renovarea bucătăriei Colegiului Economic Viilor, instituție de tradiție în formarea specialiștilor în alimentație publică, turism și comerț.
scris de Cristina Toma
25 octombrie 2024 14:41
Ieri seară, restaurantul hotelului Marshal Garden din București a fost gazda unui eveniment fabulos, dedicat vedetelor pasionate de fine dining. Oaspeții celebri au fost încântați de un show culinar de excepție, unde au avut ocazia să asiste la prepararea live a unor delicii gastronomice care le-au bucurat papilele gustative. Această experiență culinară a fost completată de premii atrăgătoare, inclusiv bilete de avion către destinații de top, pentru 2 persoane, la Paris, Viena, Roma, Amsterdam, Budapesta și Istanbul, precum și invitații all-inclusive, de 10 sau 20 de persoane, pentru o experiență gastronomică de neuitat alături de prieteni și familie la restaurantul hotelului.
scris de Cristina Toma
21 octombrie 2024 17:14
Metropolitan Group, în parteneriat cu Libra Bank, continuă cu succes lucrările de construcție ale exclusivistului ansamblu rezidențial de lux Elie Saab Towers, cu termenul de finalizare stabilit pentru sfârșitul anului 2025.
scris de Alina Soare
22 aprilie 2024 13:46
Zilele trecute a avut loc la Iași evenimentul de lansare a meniurilor personalizate Fit Food Way, iar Andreea Marin, gazda acestuia, a împărtășit sfaturi despre un stil de viată sănătos. Mult îndrăgita vedetă a declarat că a reușit să slăbească 20 de kilograme și cu ajutorul meselor preparate de Fit Food Way.
scris de Cristina Toma
27 martie 2024 19:17
Concertul de la București din 3 iunie va fi mai mult decât un eveniment muzical de excepție, va fi și un tribut adus medicilor români, a declarat Dan Negru, amfitrionul serii. Odată cu revenirea pe scenă a celebrului chitarist Al Di Meola, publicul va avea ocazia să se bucure de un regal muzical amplificat de emoția recunoștinței față de profesioniștii din sănătate care l-au salvat pe artist într-un moment critic.
Detergentii ASEVI au o formula concentrata care curata orice fel de suprafata, atat in baie cat si in bucatarie sau in celelalte incaperi. Mirosul lor unic este placut si de durata, personalizandu-ti elegant casa! CONDITII DE PARTICIPARE: participa
Rosebud AI, platforma americană de creare de jocuri 2D și 3D cu ajutorul inteligenței artificiale generative, susținută de nume cheie din industria globală de tehnologie, inclusiv cofondatorii OpenAI, Andrej Karpathy și Ilya Sutskever, dar și executivi din companii precum Google Research, Quora, Coinbase și Twitch, lansează în România Rosebud Education Initiative.

CARIERA: Aveti intuitia ca, daca va insusiti cunostinte noi, chiar daca nu au de-a face direct cu profesia dumneavoastra, va vor imbogati sansele in cariera sau va vor transforma meseria intr-una mult mai interesanta decit pana acum. Datorita... Continuare horoscop zodia Berbec
CARIERA: Este posibil sa va confruntati cu o situatie noua la locul de munca, pentru care va veti implica trup si suflet. Mintea va va fi pusa la incercare, dar va veti descurca minunat. Anumite energii creatoare, care in ultimul timp au fost... Continuare horoscop zodia Taur
CARIERA: In luna mai, ati putea sa va faceti planuri pe termen lung, mai cu seama in ceea ce priveste viitorul profesional si posibilitatea de a va consolida pozitia financiara. Cultivati-va relatiile cu persoanele care va pot ajuta sa faceti... Continuare horoscop zodia Gemeni
CARIERA: Oricand pot aparea proiecte noi sau mai ample, in care sa va implicati cu placere. Indeplinirea lor cu succes poate aduce o promovare, ori va veti extinde domeniul de activitate intr-o directie legata de comunicare: marketing,... Continuare horoscop zodia Rac
CARIERA: Satisfactia muncii implinite creste in aceasta perioada. Culegeti roade pozitive pentru efortul depus pana acum, deci aveti motive de mandrie si bucurie. Un proiect v-a iesit ca la carte si primiti aprecieri sincere de la colaboratori. ... Continuare horoscop zodia Leu
CARIERA: Sunteti foarte muncitoare si constiincioasa, atenta la fiecare detaliu, de o precizie absolut remarcabila. Daca veti lucra in echipa, veti reusi sa impuneti ritmul dumneavoastra si celorlalti. BANI: Totul este stabil in plan financiar... Continuare horoscop zodia Fecioara
CARIERA: Sunteti cam neatenta la serviciu, incercati sa faceti mai multe lucruri deodata, dar pentru ca sunteti cam imprastiata, riscati unele gafe infantile, de care nu veti fi foarte mandra, dar le veti putea repara prin simtul umorului care va... Continuare horoscop zodia Balanta
CARIERA: Sunteti coplesia de sarcinile profesionale din ce in ce mai complicate ce vi se distribuie de catre sefi. Unii colegi va sanctioneaza verbal (destul de dur), din cauza promisiunilor de care ati uitat. BANI: Manipulati sume mai mari decat... Continuare horoscop zodia Scorpion
CARIERA: Daca veti continua sa va apucati de mai multe lucruri in acelasi timp, cu siguranta nu veti duce nimic la bun sfarsit. Puterea de concentrare nu reprezinta punctul dumneavoastra forte in luna mai. BANI: Trebuie sa fiti foarte atenta si... Continuare horoscop zodia Sagetator
CARIERA: Sunteti mult mai capabila decat le permiteti celor din anturaj sa vada si mai ales sefilor. Acest comportament nu poate fi decat in defavoarea dumneavoastra. BANI: Nu dati bani oricui va cere si nu aveti incredere in persoane care par de... Continuare horoscop zodia Capricorn
CARIERA: Veti fi martora, daca nu chiar actrita principala, intr-un eveniment de importanta majora pentru cariera dumneavoastra, deci veti primi vesti bune, noutati, vi se vor deschide niste perspective atragatoare. BANI: La capitolul finante ar... Continuare horoscop zodia Varsator
CARIERA: Configuratia astrala din aceasta luna activeaza zona prestigiului social si va pot provoca sa va remarcati, sa va faceti cunoscut prin munca. Este stimulata activitatea intelectuala si aveti energie pentru a va educa, a invata si... Continuare horoscop zodia Pesti
A venit primăvara și ne simțim din nou plini de energie și suntem dornici să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Deja îți faci planurile pentru zilele frumoase pe care le vei petrece pe plajă la vară? Ai fugi un pic și în această primăvară într-un city break în Europa?