O minunata expozitie a fost deschisa la Sala Dalles, expozitie care se adreseaza atat copiilor de azi, cat si celor ce au fost copii in 'epoca de aur".

Sa fii copil in comunism era destul de dur. Trebuia sa inveti pe de rost poezii cu 'Mandra corabia, mester carmaciul", sa canti 'Am cravata mea, sunt pionier", sa poti uniforma, matricola si bentita daca erai fetita, sa stai, oricat de mucos ai fi fost,la coada la lapte sau la alimentele care se dadeau pe cartela, sa iti pierzi o buna parte din vacanta de vara pentru repetitiile demonstratiilor de 23 august unde mii de trupusoare deveneau literele cuvantului Ceausescu si, in cel mai bun caz, in ce cateva saptamani ce mai ramaneau din vacanta, sa mergi in tabara de la Navodari ('internationala" cica, dar nu era picior de copil strain pe-acolo, nici macar din tarile 'vecine si prietene"), tabara din care te intorceai obligatoriu cu paduchi.

O singura bucurie aveau copiii nascuti in general in urma decretului de interzicere a intreruperii de sarcina, numiti in consecinta 'decretei"; acea bucurie, saptamanala, era venirea minunatei reviste Pif. Cu manutele tremurande deschideai cutia postala, daca erai un fericit abonat (asta se intampla daca mai aveai un prieten cu care sa imparti abonamentul) sau, daca erai copil de nomenclaturist ori pur si simplu de parinti in stare sa lase la toneta de ziare 10 lei in loc de 8,50, cat costa revista (sfanta spaga sa traiasca!), stateai cu nasul lipit de fereastra pana venea mami cu revista. Un intreg ritual incepea. Mai intai desfaceai cu furie folia de plastic sa smulgi gadgetul, apoi, inainte de a o deschide, sa o mirosi, sa o lingi si, in sfarsit, pana a o citi din scoarta-n scoarta in limba franceza (toti copiii din comunism invatau franceza doar pentru a citi PIF-ul) trebuia sa afli misterul gadgetului. Cum se mestereste, cum functioneaza si cum, daca era un obiect menit sa le faci poante altora, de tipul unui inel care stropea cu apa sau boabe de mazare saltareata, sa gasesti mai repede primul fraier pe care sa-l incerci. Era dura viata unui copil in comunism, dar nu si in binecuvantata zi in care venea Pif-ul.

Revista se citea pana se invata pe de rost, pana si reclamele la Adidas se citeau cu maxima atentie. Apoi incepea partea interactiva a lucrurilor. Participai la concursuri in care raspundeai la un set de intrebari referitoare la materialele publicate in numerele mai vechi din revista. Dupa ce scriai atent, cu mare grija sa nu faci porcusori de cerneala, puneai foaia in plic si mergeai in fuga mare la posta. Acolo cereai mandru timbru pentru Franta, il lipeai cu scuipat si il inmanai imbujorat postaritei. Cine mai era ca tine? Trimiteai scrisori in Franta. Si nu oricui, ci prietenilor tai cei mai buni, Pif si Hercule.

Desi Pif era un supliment al zia­rului comunist 'L'Hu­ma­nité", ironia sortii a facut ca pentru copiii din Romania lui Ceausescu aceasta revista sa insemne, dimpotriva, Vestul, Occidentul 'putrefact", 'capitalismul manjit de sangele popoarelor". Pif era imaginea dusmanului de clasa, cel mai dulce si mai nevinovat dusman. Asa ca se poate spune ca decreteii care, crescand, au facut revolutia din decembrie 1989 pactizasera de mult cu ina­micul. De pe cand, pusti fiind invatau limba franceza si citeau cu ardoare revista Pif. Pif, eroul epocii de aur, Pif, prima lectie de libertate, Pif, micul nostru anticorp cu care am fost vaccinati impotriva comunismului.