S-a lansat conceptul “DINNER IN THE SKY” în Romania
scris de Andreea Dragan 19 martie 2010
“DINNER IN THE SKY” este un ,,restaurant aerian”, mai precis o masă pentru 22 persoane care se poate ridica până la înăltimea de maximum 50 metri. Poate fi folosită pentru diferite evenimente (lunch, dejun, concerte, nunţi, meeting-uri de afaceri, conferinţe de presă, jocuri casino, degustări de vinuri, demonstraţii culinare şi bartending, vizionarea competiţiilor sportive, a evenimentelor culturale sau a concertelor în aer liber şi chiar pentru sesiuni sportive–fitness, spinning, aerobic etc), toate cu un caracter special şi unicat. Lansarea oficială în România a conceptului “DINNER IN THE SKY”va avea loc începând cu luna mai 2010 .U n concept unic, inedit, exclusiv şi inovator, care există deja în 32 de ţări din Europa şi în SUA prin parteneri unici care folosesc un acord de exclusivitate încheiat cu deţinătorul licenţei şi al mărcii pe teritoriul ţării respective.
Conceptul a fost prezentat cu ocazia unui eveniment ce a avut loc în cadrul Business of Luxury Forum Bucharest 2010 (www.businessofluxuryforum.com), de la Capital Plaza Hotel.
La acest eveniment au participat cosmonautul Gen.Dr.Dumitru Prunaru, Presedintele Agentiei Spatiale Romane, solistii Mihai Constantinescu, Dinu Maxer, Celia, Elena Merisoreanu, actorul Gabriel Fatu, vedeta PRIMA TV Florentina Opris, Oana si Viorel Lis, prezentatorul Octavian Ursulescu şi David Ghysels, creatorul si inventatorul conceptului “DINNER IN THE SKY”, care a prezentat oportunităţile de entertainment, luxury brands promovations şi marketing profesional cu ajutorul DITS - Dinner in the Sky.
Lansarea oficială va avea loc la jumătatea lunii mai (amplasamentul ales va fi in centrul Bucureştilor), cu ocazia unui eveniment deosebit la care vor participa personalităţi din toate domeniile de activitate. Având în vedere ca este o afacere mobilă, „restaurantul suspendat” poate fi amplasat în zone turistice, atunci când este sezon, dar şi in marile oraşe ale României.
“DINNER IN THE SKY” este un produs dezvoltat de Events in the Sky şi caracterizat prin 2 Cuvinte de Aur: Exclusivitate şi Siguranţă. “Dorim să oferim clientilor nostri cea mai exclusivistă experienţă pe care au visat-o vreodată, dar beneficiind de siguranţă totală. Toate conceptele noastre sunt create în raport cu normele germane DIN 4112. Sistemul este construit în Belgia sub controlul Rheinland TÜV. Garanţia pentru siguranţă este probabil unul din motivele pentru care DINNER IN THE SKY functionează cu succes în zeci de ţări şi a obţinut autorizaţia oficială a celor mai rigide şi ferme legislaţii din lume în materie de siguranţă, precum cele din SUA, Canada, Australia sau Africa de Sud” – ţine să specifice Ovidiu Barbier, Events Manager “Sky Touring & Events”
Vă mai miraţi că “DINNER IN THE SKY”a devenit în timp unul dintre cele mai atractive programe turistice şi de entertainment?! Deloc întâmplător mass-media din întreaga lume îi acordă toată atenţia pentru că pur şi simplu este o idee al cărei succes este lesne de anticipat şi mai ales de anunţat!










