Sarmalele Reci, de 16 ani felul preferat al românilor

scris de Andreea Dragan 08 aprilie 2010

De vreo şaisprezece ani încoace, românii au adăugat pe lista mânăcărurilor tradiţionale, un fel mai nonconformist: Sarmalele Reci. Fie că e vorba de politică (Adrian Băsescu, Prostia e la putere), obiceiuri sociale (Şpriţ de vară, Ţara te vrea prost, Răpirea din serai), de fapte simple de viaţă (Violeta duce găleata la gunoi, Ana are mere, Gaşca de la bloc, La televizor) sau pur şi simplu de sentimente (Dacă n-ai fi tu, Durerea e un alint), trupa Sarmalele Reci le-a cântat şi le-a punctat pe toate. A făcut-o fără patimă, fără să se iluzioneze că poate schimba lumea, păstrând un zâmbet în colţul gurii şi acceptarea filosofului. Patima a pus-o mereu în concerte şi în compoziţii. Actul artistic este mereu de cea mai înaltă ţinută chiar dacă este inspirat de imediatul prozaic, când vine vorba de Sarmalele Reci. Publicul i-a fost alături, dar nu orice fel de pubic: un public pe măsură, cu coeficient de inteligenţă peste medie, capabil să guste profunzimea versurilor aparent simple, dar şi inflexiunile de jazz, fussion, folclor, inserate în rock pop-ul pe care îl practică Sarmalele Reci.