Prezenta in Romania pentru un turneu national alaturi la alte doua artiste romance care evolueaza pe scene de prestigiu din lume, Ruxandra Donose si Teodora Gheorghiu, Leontina Vaduva ne-a povestit cum este viata unei dive a operei internationale.

Leontina Vaduva, o soprana cu o voce lirica inconfun-da-bila, exceleaza in personaje pline de poezie precum cel al Julietei, al Violetei din 'Traviata" sau Margareta din 'Faust", creatii in care si-a demonstrat maiestria artistica si farmecul inimitabil. Despre marile sale roluri si despre reintalnirea cu publicul din tara noastra am vorbit si noi cu marea soprana.

Cand ati descoperit pasiunea de a darui prin muzica?

Leontina Vaduva: Cred ca m-am nascut cu ea. Traditia familiei mele s-a imprimat in celule, in gene. Apoi am simtit nevoia de a ma afirma, de a castiga simpatia oamenilor, pe de o parte, iar pe de alta parte intotdeauna am dorit sa comunic, si muzica este o forma fantastica de comunicare.

In viata fiecarui om, a fiecarui artist exista zile mai bune si zile mai rele. Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti publicul nemultumit de evolutia dumneavoastra?

L.V.: Eu personal, bat in lemn, nu am avut probleme de acest gen. Ca nu a fost apreciata o regie in mod special, se poate. In ceea ce ma priveste, in interpretarile mele de pana acum nu s-a intamplat ca publicul sa fie nemultumit si sper sa nu se intample niciodata.

Cum se construieste un rol de opera? Cat inseamna exercitiu propriu si cat lucrul cu regizorul?

L.V.: Intelegerea textului conteaza in mod deosebit, asa incat incep prin a face analiza muzicala a partiturii, pentru ca in functie de aceasta putem sa exprimam pe scena sentimentele. Lucrul cu regizorul se face mai tarziu. Noi, cam intr-o luna, o luna si jumatate trebuie sa avem o idee despre rol, venim cu niste propuneri, iar regizorul, daca suntem destul de convingatori, accepta propunerea noastra. Lucrul acesta este foarte important si, daca nu avem ezitari, atunci regizorul adopta viziunea noastra. In ceea ce ma priveste, de obicei am fost foarte aproape de ceea ce si-au imaginat regizorii, n-am avut surprize cu regii mult prea sofisticate, ultraintelectualizate, ultramoderne. In ultimul timp m-am axat mai mult pe concerte, pentru a fi cat mai prezenta in viata fiului meu.

Exista diferente intre publicul din Romania si cel din afara?

L.V.: Da, exista o mare diferenta! De spectatorii din Romania mi-e frica. Pentru ca sunt ai mei si-mi doresc sa-i satisfac la ma-ximum. Doresc sa le dau tot ce pot eu mai bun, astfel incat ei sa fie mandri ca i-am reprezentat in strainatate, sa le certific faptul ca mi-am meritat locul ce mi s-a acordat. Poate ca ar fi trebuit sa fiu mai greu de abordat, sa am mai mult aerul unei dive. Dar nu-l am. Mama mea, Maria Ciobanu, care este efectiv o diva, m-a invatat ca in acest domeniu trebuie umilinta, daruire, tenacitate. Si toate aceste lucruri m-au ajutat sa merg pe acest drum si oamenii sa ma aprecieze.

Cat de greu este sa ajungi in top pe scena internationala si mai ales sa te mentii?

L.V.: Nu am avut o reteta anume. Actualmente, marketingul este extrem de important si de agresiv. A existat o conjunctura propice in momentul afirmarii mele, am avut sansa si am castigat concursuri internationale, apoi au avut nevoie de o Manon, am cantat Manon la Toulouse si la Nisa, unde m-a vazut directorul de la Covent Garden, si toate s-au legat in asa fel incat pe nesimtite m-am trezit propulsata pe scenele internationale. Nu pot spune ca am avut o formula, ca mi-am propus sa fac anumite lucruri. Cand directorul teatrului mi-a propus sa lucrez cu un impresar, am acceptat si, din fericire, ne-am inteles. A fost o inlantuire de conjuncturi fericite, dar toate acestea n-ar fi existat daca nu le-as fi adaugat o munca asidua.

Cum arata o zi obisnuita din viata unei dive?

L.V.: De la primul sunet pe care-l scoatem cand ne trezim dimineata, un murmur, stim daca vocea este acolo in ziua respectiva. Aceasta verificare este esentiala linistii noastre sufletesti. Apoi urmeaza studiu, pregatire corporala, vocalize. Fiecare are maniera lui proprie de a se mentine in forma. Acum exista si inregistrari ale unor interpretari celebre pe care le asculti, te inspiri din tot ceea ce s-a facut pana acum, adaugi nota personala, proprie, si-ti construiesti rolul.

Ati amintit de inregistrari celebre. Cine este modelul dumneavoastra?

L.V.: Pot sa spun: nu pentru a fi ca, ci pentru a canta ca. Deja aceasta mica diferenta este extrem de importanta. Si a canta ca o anumita artista nu este important, important este sa observi cum s-a definit acea personalitate. Aceste lucruri am incercat sa le inteleg, sa le descifrez in interpretarile pe care le-am ascultat. Am incercat sa invat de la Virginia Zeani, Ileana Cotrubas, Viorica Cortez, Renata Tebaldi, Maria Callas. 'La Callas" a ramas pentru mine deasupra tuturor, chiar daca nu a avut o mare longevitate. Cred insa ca intensitatea carierei si a abordarii, flacara cu care a trait fiecare partitura pe care a interpretat-o, toate acestea o situeaza deasupra tuturor si o unicizeaza. Ramane un model. Aceasta apropiere de public, impactul pe care l-a avut asupra publicului, pe care ea l-a definit, este extrem de important si este lucrul spre care tindem fiecare.

Cat dureaza cariera unei cantarete de opera?

L.V.: Depinde de cat de fragil este instrumentul, organul fiecareia. Depinde de cat este de robusta si de maniera in care si-a condus cariera. Daca te soliciti prea mult, vocea se uzeaza. Apoi, are importanta si impactul vietii personale asupra vocii.

Ce anume poate conduce la modificarea vocii?

L.V.: Modul de viata, nasterea. Eu am observat dupa nasterea fiului meu ca registrul vocii mele a coborat destul de mult. Sigur, in vocalize, ma mai joc contra re si bemol, dar acum am aproape o voce de mezzosoprana. Este foarte ciudat, dar nu pot spune ca-mi displace. Este ca diferenta dintre o vioara si un violoncel, iar mie imi place foarte mult sunetul unui violoncel.

Ati schimbat si registrul rolurilor?

L.V.: Sigur, am cantat roluri mai lirice, chiar daca incerc sa pastrez o prospetime in emi-sia sunetului. N-am incercat niciodata sa-mi ingros vocea voit. Am vrut sa pot sa mai cant o Margherita in 'Faust".

Ce roluri v-ar placea sa interpretati?

L.V.: M-a atras intotdeauna rolul Tatianei din 'Onegin", cu ani in urma am si avut o propunere, dar a existat un impediment, limba rusa. Mi-as dori foarte mult sa fac Charlotte din Werther. Este un rol intre vocea de soprana si vocea de mezzo. Exista accente mai juvenile si apoi vine femeia implinita, matura, de la sfarsit. Sunt lucruri care ma intereseaza. Si pe Desdemona incerc sa o abordez si, iata, in programul concertelor din Romania am pus si aceste arii. Sunt multe roluri care m-ar interesa la ora actuala, avand in vedere aceasta schimbare de voce.

Care este regimul de viata al unei cantarete de opera?

L.V.: Sa spunem ca in decursul anilor am integrat deja atentia asupra vocii. Am ajuns la studiul in care, atunci cand se instaleaza un virus, il simt in somn. Simt in aparatul meu fonator ca exista un intrus. Noi, cantaretele de opera, avem o anumita sensibi-litate in ceea ce priveste instrumentul, vocea, pentru ca este incorporata in noi, face parte din noi si orice lucru din afara este simtit ca o agresiune.

Nu va vine greu sa va impuneti anumite restrictii?

L.V.: Nu. Dar nu sunt nici exagerata. Mai bem si putin mai rece, dar nu chiar inainte de concert, avem grija sa nu bem acidulat in seara dinaintea spectacolului. Suntem atenti cu vocea noastra asa cum este balerina cu picioarele ei.

Cum ati primit invitatia de a 'petrece" aceasta luna de sarbatori cantandu-le romanilor?

L.V.: Am dedicat cu bucurie aceste sarbatori romanilor. Am fost foarte fericita cand a venit propunerea din partea Oltei Serban-Parau sa facem aceasta serie de concerte in care voi fi acompaniata de pianistul Horia Mihail. Mi-e greu sa spun acompaniata deoarece pentru mine, sa cant cu un instrumentist inseamna un duet sau, de ce nu, un trio. Apoi, ma bucur enorm de turneul 'Cele trei dive", unde voi canta impreuna cu Ruxandra Donose si Teodora Gheorghiu, mai ales ca mi-am regasit o colega care mi-e draga si pe care o apreciez enorm, Ruxandra Donose, cu care am fost si colega de facultate. Iar pe Teodora Gheorghiu abia astept sa o descopar. Si cred ca acest trio feminin face foarte bine pentru femeile din Romania. Nu suntem numai feministe, ci si feminine. Artistii, in general, nu prea au sarbatori in acceptiunea clasica a cuvantului. Sarbatoarea noastra este atunci cand iesim pe scena, alaturi de public.