Start TIFF 2011: Atmosferă destinsă, comisarul Cattani şi bursa Alex Leo Şerban.
scris de Teodora Dutu 04 iunie 2011
A zecea editie TIFF a inceput in forta: la timp, intr-o atmosfera destinsa, vesela, de sarbatoare, cu mesaje de multumire si sperante, cu recomandari personale pentru primul weekend al festivalului, cu premii pentru oamenii care au fost alaturi de TIFF in acesti zece ani si cu un moment dedicat lui Alex Leo Serban. Daca la editia anterioara, Tudor Giurgiu a urcat pe scena cu mare intarziere si doar pentru a critica dur lipsa de implicare a autoritatilor si a oamenilor de afaceri in sprijinirea festivalului, aseara directorul TIFF-ului si-a inceput discursul cu cateva recomandari personale. O invitatie de a evada din cotidian, dupa cum domnul Giurgiu a precizat. Nu s-a referit la filme, ci la concertul formatiei din Turcia "Baba Zulu" si Nightlosers (duminica seara, in Euphoria Music Hall), dar si la expozitia Doinei Levintza. Pentru ca, pana vinerea viitoare, in foaierul hotelului Continental, pot fi vazute costume marca Levintza pe care pana acum le-am putut vedea doar pe scenele teatrelor si in filme.
A zecea editie TIFF a inceput in forta: la timp, intr-o atmosfera destinsa, vesela, de sarbatoare, cu mesaje de multumire si sperante, cu recomandari personale pentru primul weekend al festivalului, cu premii pentru oamenii care au fost alaturi de TIFF in acesti zece ani si cu un moment dedicat lui Alex Leo Serban.
Daca la editia anterioara, Tudor Giurgiu a urcat pe scena cu mare intarziere si doar pentru a critica dur lipsa de implicare a autoritatilor si a oamenilor de afaceri in sprijinirea festivalului, aseara directorul TIFF-ului si-a inceput discursul cu cateva recomandari personale. O invitatie de a evada din cotidian, dupa cum domnul Giurgiu a precizat. Nu s-a referit la filme, ci la concertul formatiei din Turcia "Baba Zulu" si Nightlosers (duminica seara, in Euphoria Music Hall), dar si la expozitia Doinei Levintza. Pentru ca, pana vinerea viitoare, in foaierul hotelului Continental, pot fi vazute costume marca Levintza pe care pana acum le-am putut vedea doar pe scenele teatrelor si in filme.
In fata a aproape 2000 de persoane prezente la Gala de Deschidere a TIFF 2011, Tudor Giurgiu a anuntat multumit si cu satisfactie o editie plina de surprize, de evenimente noi, de invitati speciali, concerte si spectacole de teatru.
"Daca anul trecut eram un pic suparat si dezamagit de felul cum mergeau lucrurile, anul acesta sunt foarte optimist. Ma bucur ca, intr-un an de zile, fata festivalului s-a schimbat si am putut face o editie asa cum ne-o doream. Dupa cum vedeti, Piata Unirii - acest kilometru 0 al festivalului - s-a schimbat radical, au aparut locuri noi unde publicul se poate intalni cu artistii, regizorii si actorii invitati." (Ocazie cu care va reamintim ca in aceasta seara, in Piata Unirii se va afla Michele Placido alias comisarul Cattani la premiera ultimului sau film, "Vallanzasca")
In acest an, momentul dedicat multumirii celor care au sustinut festivalul a fost unul foarte placut, dupa cum directorul a tinut sa sublinieze.
"Anul trecut, domnul Kelemen Hunor a facut niste promisiuni aici pe scena si ma bucur ca s-a tinut de ele, pentru ca, fara sprijinul lui, nu am fi reusit sa facem aceasta editie asa cum este. Cum este una speciala, tin sa multumesc catorva oameni, caci institutiile sunt conduse de ei. Felul in care o sa gasiti festivalul la editia a X-a se datoreaza primului ministru Emil Boc, ministrului Culturii Kelemen Hunor si primarului Clujului, Sorin Apostol."
Mihai Chirilov: "Nu stiu de ce Tudor Giurgiu m-a ales"
Mihai Chirilov, directorul artistic la festivalului, n-a vorbit despre filme, convins ca fiecare va gasi ceva de vazut in oferta de peste 180 de titluri. A povestit in schimb cum a inceput aceasta aventura si colaborarea lui cu Tudor Giurgiu, intr-o perioada in care nu stiau prea multe unul despre celalalt.
"Tudor ma stia doar din ceea ce scriam si eu la fel pe el, nu stiu ce l-a impins sa ma aleaga pe mine. In septembrie 2001, mi-a dat un telefon si m-a chemat la o intalnire pe terasa Everest din Bucuresti pentru a-mi prezenta un proiect: TIFF. Nu mi-am imaginat atunci ca TIFF-ul poate sa devina, noua ani mai tarziu, un Everest al evenimentelor cinematografice din Romania".
Atmosfera primei editii, la concurs
Pe durata festivalului, organizatorii lanseaza o provocare pentru toti cei care au fost alaturi de TIFF inca de la prima editie, in 2002.
"In Piata Unirii este un cort, veniti aici cu orice suvenir pe care-l mai aveti de la prima editie, va vom face o poza, va vom premia, iar povestea voastra o vom publica in ziarul festivalului, AperiTIFF, in urmatoarele noua zile. Si aceasta pentru ca vrem sa regasim atmosfera absolut nebuna si inocenta si speciala care a fost la prima editie", a declarat Tudor Giurgiu.
Un moment interesant si amuzant (si neasteptat pentru cei care colaboreaza cu TIFF-ul) a fost initiativa organizatorilor de a multumi celor care au ajutat festivalul sa ajunga la editia cu numarul zece, oameni ale caror devotament si implicare au fost recompensate cu Diploma pentru Sustinerea Festivalului International de Film Transilvania - 2002-2011.
Printre premianti (un critic de film; cel care l-a ajutat de Giurgiu sa demareze prima editie TIFF sau colabotatori de la TVR Cluj) s-a numarat si primarul Clujului, Sorin Apostol, moment in care acesta a promis ca dezvoltarea festivalului nu se va opri aici.
"In continuare ne dorim extinderea acestui festival in toate cartierele orasului. Daca anul acesta vom avea proiectii in aer liber, in cartierul Manastur, speram ca de anul viitor cinematografele din cartiere sa devina parti componente ale acestui festival. Multumesc TIFF-ului ca a ales sa ramana la Cluj", a mai declarat Sorin Apostol.
In memoriam, Alex Leo Serban
Gala de deschidere a celei de-a zecea editii a TIFF a avut un moment special dedicat criticului de film Alex Leo Serban, un prieten si un sustinator al festivalului, dupa cum deja se stie foarte bine.
"Nimeni nu si-a imaginat ca editia a zecea va fi facuta fara Alex Leo Serban. A fost alaturi de TIFF inca din 2002, a fost primul critic de film din Romania care a afirmat raspicat ca facem cel mai bun festival artistic din Romania", a declarat Giurgiu.
Si cum toti isi doresc ca acesta sa ramana in continuare parte din festival, incepand de anul viitor, TIFF impreuna cu regizorul si producatorul Bobby Paunescu vor acorda anual o bursa, ce-i va purta numele lui. Bursa consta intr-un stadiu in regim de "visiting student" la Columbia University, New York, si va fi acordata unui tanar cineast ce lucreaza deja la un proiect de film.
"Toti tinerii cineasti sunt invitati sa trimita proiectele la care lucreaza, eu si Bobby Paunescu vom face selectia. Bursa va fi acordata incepand de anul viitor si speram sa se transforme in traditie", a declarat in incheiere Tudor Giurgiu.










