Veranda Mall redeschide singurul patinoar în aer liber din zona Obor
scris de Alina Soare 27 noiembrie 2017
În pragul sezonului rece, Veranda Mall deschide, pentru al doilea an consecutiv, singurul patinoar în aer liber din zona Obor, cu o suprafață de 600 de metri pătrați.
„Zona Obor este extrem de cunoscută pentru capacitatea sa comercială, însă mai puțin pentru opțiunile de distracție și relaxare. Din acest motiv, ne dorim să le oferim familiilor din proximitate, dar nu numai, posibilitatea de a se recrea la patinoarul din Veranda Mall şi, astfel, să devenim una dintre primele lor alegeri atunci când vine vorba de modalităţi de petrecere a timpului liber. Anul trecut, mulţi dintre vizitatorii noștri s-au bucurat de momente de relaxare pe patine. De aceea, am redeschis patinoarul cu încrederea că și anul acesta familiile din cartier vor alege să se distreze împreună cu noi, la Veranda Mall” a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltatorul centrului comercial Veranda.
Patinoarul este deschis zilnic, între orele 10:00 și 22:00, iar un bilet este valabil pentru întreaga zi. Prețul unui bilet variază în funcție de zilele de vizitare, astfel că, pentru o persoană, costul pentru accesul la patinoar în zilele de luni până joi este de 15 lei. În zilele de vineri până duminică, sărbători legale sau vacanțe, prețul biletului este de 20 lei. Persoanele care nu au experiență, dar care îşi doresc să înveţe să patineze, pot opta pentru un instructor, iar costul unei ore de inițiere este de 40 lei.
Patinoarul Veranda Mall oferă şi posibilitatea închirierii patinelor, costul unei perechi fiind de 15 lei pentru întreaga zi. Patinoarul are un total de 300 de perechi de patine, cu măsuri ce variază de la 23 și până la 47.
În 2016, peste 25.000 de persoane au ales să viziteze măcar o dată patinoarul din Veranda Mall. Sezonul acesta, patinoarul va fi deschis până la finalul lunii februarie 2018. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.verandamall.ro sau pe pagina de Facebook Veranda Mall.
Despre Veranda
Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016. Proiectul are o suprafață totală de aproape 30.000 de metri pătrați, incluzând spații comerciale, restaurante, cafenele și o zonă verde de 15.000 mp. Printre chiriași se numără Carrefour, H&M, Tati, CCC, Deichmann, LC Waikiki, Noriel, Pepco, Gerovital, Yves Rocher, Optiblu, Sensiblu, Maxbet, KFC, Starbucks, Pizza Coloseum, McDonald’s, Salad Box, Orange, Arsis-Vodafone și IQ BOX – Telekom. Centrul commercial are ca agent unic de închiriere compania de consultanţă imobiliară CBRE, care se ocupă și de managementul Veranda Mall. Investiția totală pentru dezvoltarea centrului comercial Veranda Mall, proiectat de arhitecții englezi Chapman Taylor și Studio 10M, atinge nivelul de 60 de milioane de euro.










