Alin Galatescu: �Laura Cosoi este cel mai echilibrat personaj din punct de vedere vestimentar�
scris de Andreea Dragan 16 februarie 2012
Implicarea lui Alin Galatescu in politica de constientizare a bunului simt in ceea ce priveste fashion-ul este o revolutie personala pe care a demarat-o acum mult timp. Criticile sale sunt controversate si, desi ii deranjeaza in general pe cei carora le sunt adresate, produc intr-un final o schimbare de mentalitate, atat a publicului larg cat si a vedetelor. Omul Alin, care la un moment dat si-a dorit sa imbratiseze profesia de scenograf de teatru, se ocupa acum de intreaga regie a peisajului modei romanesti, si face o treaba exceptionala.
“Critica pentru mine este o joaca serioasa”
Replica Vedetelor: Vi s-a-ntamplat ca, din pricina criticilor vestimentare, sa pierdeti prieteni?
Alin Galatescu: Nu am pierdut prieteni din pricina asta, nu am pierdut nimic de fapt, si nici nu am castigat mai mult respect. Pentru mine critica este e o joaca serioasa. Forma in care o prezint eu la emisiuni e foarte fun, dar este si serioasa, pentru ca incerc ca, prin niste canale foarte sigure, sa ajung in atentia unor mase mari de oameni.
Acele canale despre care vorbeam sunt ziarele mai stranii sau emisuninile cu audieta mare, care in general sunt mai slabe din punct de vedere spiritual.
Sunt criticat de oamenii din jurul meu, care sunt mai intelectuali, mai speciali, ca merg la astfel de emisiuni sau vorbesc cu astfel de tabloide. Va marturisesc insa ca, nu sunt de acord cu asta, cred ca este foarte important sa fiu acolo pentru ca uneori exista o reactie din partea unor grupuri mari de oameni si poti transmite un mesaj pozitiv pe niste canale cu reactie. Daca discuti despre evitarea operatiilor estetice, despre evitarea prostitutiei, despre evitarea utilizarii sexului ca modalitate de dezvoltare, despre increderea in sine, despre autovalorizare sau gasirea unor repere, este benefic pentru ca acestea toate sunt niste acte fundamentale care le reagsim negate in social iar noi, cei carora ne pasa, putem sa le promovam.
“Sunt un mare admirator al femeilor”
Replica Vedetelor: Poti fi misogin intr-o lume a femeilor?
Alin Galatescu: Mi s-ar parea o dovada de incultura sa fiu misogin, o dovada de slabiciune. Este ca si cum ne-ar fi frica sa nu fim in competitie cu sexul frumos si atunci noi, barbatii, ne prezentam ca avand ceva in plus. Sunt un mare admirator al femeilor, sunt niste personaje pe alocuri mult mai evoluate, mult mai interesante, mult mai complexe si faptul ca eu lucrez cu ele, este o bucurie suplimentara. Misoginismul daca exista, este mult mai puternic instalat din adolescenta spre maturitate si, de obicei, reprezinta o orientare a slabiciunilor.
“Lady Gaga incepe sa piarda teren”
Replica Vedetelor: Este fenomenul Lady Gaga la fel de puternic ca la inceput?
Alin Galatescu: Lady Gaga este o exceptie, e o tendinta de asimilare a extremelor. In timp ce unii defriseaza, ceilalti vin in urma lor si asimileaza. Lady Gaga este de vreo doi ani si jumatate pe piata si timp de un an si jumatate a fost solitara in dementele sale aparente, dar ca si structura extrem de creative. Acum insa incepe sa piarda teren si va deveni aproape normala in orice exces pe care il va face. La noi Anda Adam am vazut ca se duce mult spre Lady Gaga, din pacate nu prea poate nimeni sa copieze intr-un mod reusit acest model.
“Madonna este un mic escroc”
Alin Galatescu: Madonna, mai nou mi se pare o copie nefericita a lui Lady Gaga. Reprezentatia sa de la Super Bowl era practic un taranism in spatele caruia statea ascuns un mesaj de milioane de dolari, eventual al celor de la Vogue. Ea a facut o cacealma, o mizerie care nu avea nicio legatura cu locatia si a avut doua momente foarte clare. Unul a fost faptul ca a inventat acest Vogue care nu avea nicio treaba cu momentul. Sa vorbeasca de brandul Vogue in acel cadru si sa arate si imagini cu acest brand in fata a sute de mii de spectactori, e pur si simplu o reclama de doua minute in loc de 30 de secunde, ceea ce ducea la o reprezentatie de cateva milioane de dolari.
Dupa aceea si-a lansat si clipul care este o infectie si sincer, mi se pare trist fenomentul Madonna in momentul asta. Ea era intr-o perioada un personaj gen Lady Gaga, defrisa, era in fata, sfida regulile, era fashion icon, social icon, sustinea minoritatile sexuale iar acum este un escroc care a imbatranit muzical si strategic. Cu toate ca pare reinventata, mie mi se pare ca este o expresie profunda a decadentei.
In ceea ce priveste tinuta creata de Givency pentru reprezentatia Madonnei la Super Bowl, va marturisesc ca era o suma de erori, un kitsch total, iar colaborarea cu cele doua negrese, a fost si aceasta un compromis.
Replica Vedetelor: Ce parere aveti despre outfi-urile de scena ale vedetelor de la noi?
Alin Galatescu: Eu am avut odata un conflict cu o distinsa doamna si anume Andreea Banica, din care deriva, in afara de diferentele de opinie, o invatatura, si anume ca vedetele sunt de foarte multe ori nevoite sa joace un rol. In sensul ca, publicul trebuie sa le vada mereu in forma, ca atare trebuie sa isi arate muschii si fesele lucrate, sa aiba o incarcatura erotica, trebuie sa fi cat mai exposed si sa aiba efectul de opera, adica acel flamboiant, conferit de spectaculozitatea hainelor de scena.
Vedetele sunt mai putin de judecat pe scena dar pot fi urmarite la ceremonii, la serate, pentru ca acolo isi manifesta statutul de persoana publica si ca atare e singura zona in care trebuiesc analizatate. Personalitatile publice sunt emblematice cand se intalnesc, ca purtatoare de mesaj, cu media care disipa mesajul catre public.
Nu sunt de acord cu “vanarea” lor la cumparaturi pentru ca si ele sunt oameni normali si fiecare om are un moment prost al zilei...
Replica Vedetelor: Da-ti-mi un exemplu pozitiv si unul negativ in ceea ce priveste vestimentatia personajelor publice din Romania.
Alin Galatescu: Nu am mai fost de mult impresionat in acest sens, totusi ma distreaza Antonia, dar nu ca stil ci ca prezenta, si Smiley, la fel ca prezenta si nu ca stil. Dupa parerea mea Laura Cosoi este cel mai echilibrat personaj in sensul vestimentatiei iar la pulul opus, cel mai dezechilibrat personaj este Andreea Balan.










