Catrinel Menghia este Creative Director-ul unei reviste de moda!
scris de Andrada Parau 14 iulie 2015
Incepand din aceasta luna, Catrinel Menghia se alatura echipei revistei Cockaigne in calitate de creative director. Celebrul fotomodel international va coordona directia artistica a unicei reviste alternative de lifestyle si fashion din Romania. Totodata, Cockaigne, care pana acum a putut fi rasfoita online, va face un pas important in luna septembrie, lansand prima editie pe print. Pe coperta noului numar se va afla insasi Catrinel Menghia, intr-o ipostaza nemaiintalnita.
“Urmaream revista Cockaigne de ceva ani buni si eram de fiecare data suprinsa de temele alese si modul original in care concepte precum “joie de vivre” sau “iconic” erau interpretate de catre unii din cei mai importanti fotografi de la noi din tara. Atunci cand echipa mi-a propus sa fiu pe coperta revistei, am acceptat imediat iar de la discutii legate strict de cover-ul editorial am ajuns sa ne gandim impreuna la modul in care revista poate sa se dezvolte. Nu a fost deloc suprinzator sa ne dam seama ca lucram foarte bine in echipa si am decis impreuna ca de la acest numar sa coordonez viziunea artistica a revistei. Avem planuri mari, dar cel mai important moment in 2015 este luna septembrie, cand revista va intra intr-o noua etapa, sper eu cat mai fructuoasa din punct de vedere artistic”, a precizat Catrinel Menghia, creative director al Cockaigne.
“Catrinel Menghia vine cu o mare experienta internationala in lumea artistica si a modei, in special, iar acest lucru va aduce revistei un plus de consistenta si efervescenta. Noul numar al Cockaigne abordeaza conceptul “Retrofuture” in editoriale foto semnate de unii din cei mai apreciati fotografi romani de fashion precum Ionut Staicu, Cosmin Gogu, Cristian Niculae sau Vlad Birdu si in texte care sondeaza diferitele proiectii si asteptari legate de viitor, pe care oamenii din trecut le aveau”, a precizat Ioan Daescu, editor-in-chief Cockaigne.
Numarul 6 al revistei Cockaigne va avea peste 200 de pagini, va fi tiparit in aproximativ 3000 de exemplare si va beneficia de distributie nationala. Noua editie va putea fi pre-comandata la un pret special incepand cu 22 iulie pe www.cockaigne.ro.
Catrinel Menghia a anuntat ca se alatura echipei Cockaigne la finalul saptamanii trecute, in cadrul festivalului de moda Feeric Fashion Days, eveniment ce a avut loc la Sibiu.
Echipa revistei este alcatuita din Catrinel Menghia (creative director), Ioan Daescu (editor in chief), Cristian Niculae (director of photography), Adrian Cozma (art director) si Stefan Straton (media manager).










