Exclusivitate! Andreea Berecleanu: "Vremurile se schimba, cladirile la fel. Poate chiar si unii dintre noi!“"
scris de Andreea Berecleanu 08 iulie 2016
O cunoașteți de peste 20 de ani. Vă este dragă, un prieten și un profesionist care vă intră în case prin intermediul micilor ecrane. Jurnalist și mamă. O femeie care nu e doar o apariție încântătoare, este și un om bun, pe care notorietatea nu l-a modificat. Își folosește influența atunci când vrea să ajute. Știe mii de povești de viață, nu uită nimic, e un bun povestitor. Am rugat-o să ne scrie despre una din cele mai intime experiențe prin care a trecut. A făcut-o în exclusivitate pentru Replica Vedetelor. Vă invit să o citiți pentru că îi veți descoperi inteligența și umorul subtil din rândurile următoare despre cum a simțit și a trăit evenimentul Revoluției.
Citeam deunăzi cea mai recentă carte scrisă de Bogdan Teodorescu, „Libertate“. Până să-i descifrez conținutul, titlul cărții m-a dus cu gândul la decembrie 1989. Eliberare... Vocea tinerilor... Jos comunismul! În paginile scrise de Bogdan Teodorescu nu se face referire neapărat la acea perioadă, ci la tot contextul de după ’89 și până în zilele noastre, raportat la povestea unei familii moderne de intelectuali.
Ce a însemnat pentru mine acea cotitură a istoriei?
A însemnat maturizarea. Atunci când în loc să devii adult la 18 ani, devii la 14. Atât aveam în ’89. Umblam pe străzi în căutarea unui cadou pentru ziua tatălui meu, exact pe 21. Pașii m-au condus către Unirii, apoi Cocor, Sfântul Gheorghe și dintr-o dată punctul de maxim clocot: Universitate. Drapelul găurit în mijloc, imagine emblematică a Revoluției, vocile tinere care scandau împotriva regimului, entuziasmul nebuniei, dorința de libertate, de eliberare. M-am strecurat pe lângă ei și le-am simțit suflul, m-am îndepărtat cu greu de nucleul format în față la Inter și am început să alerg bezmetică pe străzi. Să fug, să plâng, să râd! Ascultasem cu doar câteva seri înainte, împreună cu ai mei, Vocea Americii și Europa Liberă. Știam despre ce este vorba, înțelegeam tot. Ai mei nu s-au ferit niciodată de mine, mi-au interzis însă să vorbesc. Știam să tac, învățasem să nu răspund întrebărilor dibaci plasate chiar și de către cei de aceeași vârstă cu mine. Nu știu cum am ajuns pe Câmpineanu, trecând pe lângă vitrinele sparte ale magazinelor de pe lângă Union și Continental. Cioburi pe jos, pancarte abandonate pe străzi, revolta oamenilor prezenți în fața Comitetului Central, de unde îl huliseră pe Ceaușescu, totul se simțea în aer. Am ajuns în fața unor porți uriașe din fier forjat și am cerut cu disperare să mi se deschidă. Un portar cuprins de o frică dementă, care ar fi trebuit să mă recunoască, a refuzat. Mă știa de când eram copil, veneam în vizită la mama care avea serviciul chiar acolo. Nu a ținut cont de nimic, era speriat să nu se întoarcă Revoluția și să-l prindă pe picior greșit.
CITITI MAI MULTE IN REVISTA REPLICA VEDETELOR PE CARE O GASITI IN LANTUL DE MAGAZINE INMEDIO SI IN BENZINARIILE OMV!
