Istoria mea are – în ciuda unei precocităţi profesionale care mă aduce în situația să fiu „bătrân“ în jurnalistică la 43 de ani – o bornă a maturității. Clipa în care am ALES să îmi asum drumul meu, să fiu, în fine, stăpân și responsabil pe fiecare clipă. Atunci, soarta mi-a dat un țel. O muză! Dragostea care împlinește, lecuiește, sfințește. Oana. Am povestit de o mie deori începutul, produs în studioul TV – numitor comun al sclipirii noastre în muncă, dar puțină lume știe drumul de la cererea încăsătorie până la pirostrie.

La doar trei săptămâni de la „momentul zero“, în seara de Sfântul Valentin, am luat o bijuterie frumoasă și, orbit de emoție, i-am dat-o sub ceasul de perete din bucătărie, spunând pierit: „Dacă vei dori să te căsătorești, să știi că aș vrea să fii soția mea. Ai vrea?“. Frumoasă ca umbra unei idei, a spus simplu și cuceritor – „DA“ –, apoi totul a curs atât de lin... Sau nu?

Pe 8 spre 9 martie, adică între ziua ei (cea a femeii) și a mea (de naștere), după un grav accident de mașină, am ales să mă lecuiesc de ghinionul zilei și am plecat împreună să prezint un eveniment la Mangalia. Cu o șampanie, o orhidee și două măști, am plecat spre plajă la miezul nopții, clipă în care două verighete și-au făcut loc pe degete. Cântam împreună o piesă Proconsul. Tu. Logodna simbolică a parafat cererea de sub ceasul din bucătărie și, de aici, viața s-a desfășurat la fel – ca și cum am fi fost de un veac acolo.

De ce este femeia instituția de deșteptăciune a unei căsnicii?

CITITI MAI MULTE IN REVISTA REPLICA VEDETELOR PE CARE O GASITI IN LANTUL DE MAGAZINE INMEDIO SI IN BENZINARIILE OMV!