Marcel Platon: Cum a fost in celelalte editii Sonispehere? Cred ca au fost 3 sau 4, iar ultima a fost in Turcia.
Jerry Cantrell: Ne-am simtit excelent in toate spectacolele Sonisphere, dar noi, in plus, am mai avut cateva concerte acum o luna. E greu, dar e frumos. Am intrat in atmosfera festivalurilor. Cel mai bine ma simt cand sunt alaturi de atatia oameni care aduc un omagiu muzicii. Mergem dintr-un loc in altul si asta vrem: sa ne simtim bine! Apoi alergam 3, 4 zile… sau chiar 10, dar de fapt e ca o excursie in care castigi si bani. Inseamna mult pentru noi sa venim si sa cantam pentru fanii dedicati.
M. P.: Spuneai intr-un interviu ca ai crescut cu muzica country? Cum adica?
J. C.: Ambii parinti ascultau aceasta muzica, stiau multe piese. Asa ca am crescut cu muzica lor.
M.P.: Am vazut ferma ta, double J, in “The Cribs”, am vazut-o pe bunica ta,pe tatal tau...
J. C.: Da, da, inca mai avem ferma.
M.P.: Dar pisica?
J. C.: Nu stiu. Care? Ca am mai multe.
M.P.: Pai, Sadie.
J. C.: Da, o mai am pe Sadie, care sare in toate partile ca o nebuna cu toate ca are 27 de ani (rade), dar inca mai misca.
M.P.: Acum 4 ani cei de la revista britanica Metal Hammer ti-au oferit titlul de Lord al riff-ului. Este cel mai important titlu?
J.C. (rade): Este placut sa vezi ca oamenii apreciaza ceea ce faci, cand tu te chinui sa dai ce ai mai bun in tine ca sa captezi atentia celorlalti. Fara indoiala este o onoare pentru mine acest titlu
M.P.: L-am intrebat pe Steve Vai , acum 10 ani, de tehnica floyd rose-ului. Pe tine vreau sa te intreb: cum ai obtinut sunetul asta de la efectul cry baby?
J. C.: Steve Vai e uimitor. Da, acesta este efectul pe care il folosesc cel mai mult si cred ca ma caracterizeaza.
M.P.: Ai invatat de la cineva sau e doar feeling?
J. C.: Multi folosesc cry baby, e deja standard. E o arma pe care multi o utilizeaza, dar chestia tare e ca depinde de fiecare cum o manuieste. Trebuie sa sune asa cum o simti, sa te reprezinte, sa fii atent la fiecare accent. Mie imi face chitara mult mai expresiva. Cry baby transforma chitara mea intr-o voce pe care o recunosti cu usurinta.
M.P.: Cu ce chitara ai venit in aceasta seara?
J.C.: Voi folosi aceleasi chitari pe care le am de mult timp, un G&L Rampage si un Gibson Les Paul.
M.P.: Cum l-ai intalnit pe producatorul Nick Raskulinecz?
J.C.: Ohohoho
M.P.: Este prietenul tau?
J.C.: Da, unul din prietenii buni. Dave Grohl mi l-a prezentat, sunt parteneri in studioul 606 si se stia ce albume a mai produs inainte. Si cand ne-am hotarat sa scoatem un nou album, Dave a fost insistent. Mi-a spus: “Avem nevoie de asa un producator, pentru ca veti lucra foarte bine impreuna”. Si a avut dreptate! Nick a avut rolul lui, a fost ca un membru al trupei. Am lucrat din greu, cred ca aproape 6 luni au durat inregistrarile, asta fara sa includem  perioada de compozitie. Am muncit intens, dar de aceea a iesit asa un album.
M.P: Vom asculta si un al 5-lea single de pe album?
J.C.: Sper! Inca nu stiu acum care va fi acela.
M.P.: Pai, nu va fi decizia voastra? (joc de cuvinte – single-ul anterior al formatiei a fost Your Decision)
J.C.: Ba da, dar inca nu stiu. E placut sa stii ca albumul are atatea piese care sa duca povestea albumului mai departe.
M.P.: Cum a ajuns Elton John sa cante ultima piesa de pe album, piesa Black Gives Way to Blue?
J.C.: E chiar ultima piesa la care am lucrat si pe la mijlocul inregistrarii am rugat un prieten sa cante la pian partea respectiva si ne gandeam foarte serios daca vom lasa o versiune cu pian, dar am realizat doua variante: cu si fara pian. A intervenit prietenul nostru care tine si un blog, a lucrat pentru Elton John si stia cat de mult il apreciez eu pe acest mare muzician. Si nu numai eu, ci si restul trupei. Asa ca, ne-a sugerat sa ii dam un telefon, ceea ce am facut, am obtinut adresa de e-mail pe care i-am trimis demo-ul piesei. Se pare ca i-a placut piesa, iar eu o consider importanta, e ca un fel de ramas bun de la acei prieteni care se duc. Nu vrei sa se intample, insa e acea parte din viata in care te confrunti cu o pierdere si tu trebuie sa mergi mai departe.
M.P: Cum s-a acomodat  William Duvall cu piesele mai vechi ale grupului Alice In Chains?
William este extraordinar. Munceste mult, ia lucrurile in serios si asta respect cel mai mult la William. Este dedicat in intregime, asta e viata lui. E ca si mine. Asta este ceea ce fac si asta este ceea ce voi face de acum incolo. Alice in Chains are doi vocalisti in trupa, dar doi devin ca unul. Suntem o echipa buna
M.P.: Iti multumesc Jerry, bafta si abia astept sa va vad!