Marius Mihalache a sarit in ajutorul lui Lucian Bute!
scris de Andreea Dragan 22 noiembrie 2011
Celebrul tambalist Marius Mihalache se gandeste din ce in ce mai serios sa sprijine marile valori ale Romaniei. Un exemplu ar fi detinatorul centurii IBF la supermijlocie, campionul Lucian Bute. Nu numai ca artistul a organizat o petrecere in cinstea marelui pugilist, la restaurantul “Sarpele Roz” pe care si l-a deschis in urma cu trei saptamani, dar Mihalache a sarit si in ajutorul lui Bute, luand decizia de a contribui financiar la cumpararea drepturilor de difuzare, pentru ca meciul lui Bute cu Glen Johnson sa poata fi urmarit si in Romania.
“Am vazut o emisiune la Realitatea TV unde se discuta despre transmisia meciului lui Lucian Bute cu Glen Johnson, ca acesta sa poata fi vazut si pe posturile tv din Romania . I-am sunat pe cei de acolo si i-am intrebat cu cine pot sa iau legatura pentru ca m-am gandit la o solutie. Intre timp am vorbit cu cativa prieteni de-ai mei care au venituri substantiale si i-am intrebat daca sunt dispusi sa ajutam. In urma unei sedinte am strans o suma de bani si am contribuit financiar pentru ca acest meci sa poata fi urmarit in Romania . Am facut acest gest in ideea de a sprijini valorile romanesti care au un cuvant de spus in afara tarii. Eu am o cariera internationala si stiu exact cum stau lucrurile. Este o idee pe care o voi dezvolta pe viitor si la care tin foarte mult!”, spune artistul Marius Mihalache, care a dat si o petrecere in cinstea lui Lucian Bute, la restaurantul “Sarpele Roz” pe care il detine pe Calea Victoriei. Cu aceasta ocazie, Marius Mihalache s-a cunoscut cu marele campion Lucian Bute si a ramas cu acesta in bune relatii de prietenie. De altfel, Bute i s-a parut o persoana timida. “Cu Bute m-am cunoscut exact la evenimentul pe care l-am organizat in cinstea lui la restaurantul meu si mi s-a confirmat inca o data faptul ca marile valori ale lumii sunt modeste si generoase. E un baiat timid si dispus sa multumeasca pe toata lumea”, a mai completat celebrul tambalist.
Ii dedica melodia “La Passion”
Intrebat ce melodie din repertoriul sau i-ar dedica campionului IBF, Marius Mihalache e convins ca piesa “La Passion” i se potriveste cel mai bine lui Bute . “Lui Lucian Bute i-as dedica toate melodiile pe care le cant eu pentru ca au un limbaj comun si sunt intelese de toata lumea. Cred insa ca “La Passion” i se potriveste cel mai bine pentru ca se potriveste cu spiritul lui de luptator”, a incheiat Marius Mihalache.










