1 Decembrie, varianta noastră.
scris de Teodora Dutu 24 noiembrie 2010
De Ziua Nationala a Romaniei, toate televiziunile au pregatit editii speciale, din care va recomandam doua programe (de fapt, o emisiune si un film documentar) din categoria 'rasu-plansu".
De Ziua Nationala a Romaniei, toate televiziunile au pregatit editii speciale, din care va recomandam doua programe (de fapt, o emisiune si un film documentar) din categoria 'rasu-plansu".
Va propunem o editie 'à la Caragiale" a Cronicii Carcotasilor sau/si sa urmariti varianta romaneasca a capitalismului, prezentata de Alexandru Solomon in 'Kapitalism - Reteta noastra secreta".
Carcoteala mare, 'mon cher"
In editia de 1 Decembrie, Huidulescu si Gainusidi vor intra in 'lumea lui Caragiale" cu o editie speciala a emisiunii 'Cronica Carcotasilor" (Prima Tv, ora 19.30). Nu vor lipsi din peisaj tampenii din 'vizonte" sau personaje precum tanti Mita, coana Joitica, Nae Catavencu, Rica Venturiano, Ghita Pristanda, Cetateanul turmentat sau Zaharia si Zoe Trahanache. Anul trecut, Carcotasii l-au avut invitat pe presedintele Traian Basescu, care a transpus cateva dintre personajele politice in eroii operelor lui I.L. Caragiale. Astfel, seful statului l-a comparat pe Nae Catavencu cu Mircea Geoana si a spus ca Ion Iliescu era 'mangafaua", iar 'Bibicu" Boc si 'Vidamita" Adriean Videanu au completat lista. Cine le va tine isonul anul acest lui Huidulescu si Gainusidi? Surpriza mare, 'mon cher"!
Bani, putere si trecut comunist - un cocktail exotic
Anul trecut, pe 1 Decembrie, canalul Arte difuza cel mai nou documentar al regizorului Alexandru Solomon, 'Kapitalism - Reteta noastra secreta". Filmul a rulat in vara pe marile ecrane, insa acum il puteti urmari si pe micile ecrane, caci este premiera pe care HBO ne-a pregatit-o de 1 Decembrie (ora 20.00). Documentarul descrie parcursul nostru de la comunism la o economie originala de piata, pornind de la ideea ca Nicolae Ceausescu revine dupa 20 de ani. Prin ochii acestuia, sau profitand de prezenta asta, Solomon a incercat sa afle de unde s-a plecat in 1989 si unde s-a ajuns. Si, cine stie mai bine cum a fost drumul decat castigatorii? Filmul ii aduna laolalta pe cei mai mari magnati din Romania «Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Gigi Becali, Dan Diaconescu (foto) sau George Copos» si incearca sa afle ce i-a manat pe ei in lupta. Urmariti-i la ei acasa, in reuniuni de afaceri sau in croaziera cu iahtul - si aflati reteta lor. Inainte de a-i asculta, va oferim si reteta regizorului, pe care ne-a dat-o intr-un interviu acordat revistei noastre, la putin timp dupa premiera documentarului pe marile ecrane: 'Reteta noastra este ca avantajele din perioada regimului comunist s-au perpetuat. S-a perpetuat si coruptia de atunci. S-au amestecat retelele de tip vechi, securistic, cu noile retele, care functioneaza, cred eu, in cadrul aceluiasi sistem. Am reusit ca in 20 de ani sa nu ajungem unde trebuia. Ruptura la noi n-a fost o ruptura adevarata. Revolutia din '89 e o revolutie neterminata si asta da reteta romaneasca".










