Actorul James Franco a primit o stea pe Walk of Fame.
scris de Rl online 08 martie 2013
Actorul american James Franco a primit, joi, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, informeaza contactmusic.com, potrivit Mediafax.Franco a fost onorat cu o stea - cea de-a 2.492-a de pe Walk of Fame - si cu o placuta onorifica, intr-o ceremonie la care au fost prezenti si actorul de comedie Seth Rogen si cineastul Sam Raimi, regizorul filmului "Grozavul si puternicul Oz/ Oz: The Great and Powerful", in care James interpreteaza unul dintre rolurile principale.
Actorul american James Franco a primit, joi, o stea pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, informeaza contactmusic.com, potrivit Mediafax.
Franco a fost onorat cu o stea - cea de-a 2.492-a de pe Walk of Fame - si cu o placuta onorifica, intr-o ceremonie la care au fost prezenti si actorul de comedie Seth Rogen si cineastul Sam Raimi, regizorul filmului "Grozavul si puternicul Oz/ Oz: The Great and Powerful", in care James interpreteaza unul dintre rolurile principale.
Sam Raimi a glumit pe seama interesului pe care James Franco il manifesta pentru domenii diferite si aparent fara legatura intre ele - pictura, literatura, actorie si arte vizuale -, declarand: "Lucrand cu James de-a lungul anilor, am aflat multe lucruri despre el. James este profesor, poet, sculptor, actor, regizor, scriitor, producator si impletitor de cosuri -, iar enumeratia poate continua zile intregi! Se pare ca suntem condamnati sa descoperim mereu cate un nou domeniu de care este pasionat James".
In discursul sau, James Franco, vizibil emotionat, a tinut sa multumeasca familiei, prietenilor si colegilor sai de breasla: "Mi-as dori sa pot scrie mai multe nume pe aceasta stea, pentru ca aici e vorba de o afacere in care colaborarea e importanta. Daca as putea, as trece numele acelor oameni din spatele scenei, acelor oameni care au fost alaturi de mine, pana la capat. Va multumesc si imi voi aminti intotdeauna aceasta zi".
La ceremonia de dezvelire a stelei dedicate actorului au fost prezenti mama acestuia, scriitoarea Betsy Franco, fratele sau, actorul Dave Franco, si actorul Joey King, colegul sau din distributia filmului "Oz: The Great and Powerful".
James Franco este apreciat la Hollywood nu doar ca actor, ci si pentru dorinta de diversificare a carierei sale. Astfel, starul american s-a aventurat deja in domenii diverse - a regizat cateva documentare si scurtmetraje, a creat proiecte multimedia, s-a implicat in proiecte teatrale si de dans experimental, a organizat expozitii de arta si isi continua studiile superioare la cateva universitati americane. Totodata, in 2012, Franco si-a facut debutul si in industria muzicala cu albumul "MotorCity".
James Franco a interpretat rolul principal in cel mai recent film regizat de Danny Boyle, intitulat "127 Hours", pentru care a fost nominalizat in 2011 la premiile Oscar. Actorul american a putut fi vazut si in "Mananca roaga-te iubeste/ Eat Pray Love", "Milk - Pretul curajului", "Crazy Night", "Planeta Maimutelor: Invazia", dar si in rolul Harry Osbourne din trilogia "Omul Paianjen/ Spiderman".










