Alexandra Velniciuc joaca la Teatrul Metropolis in cateva comedii de succes, dintre care amintim 'Pijamale" si 'Fantoma, dragostea mea". Pentru cei care n-au ajuns inca la Metropolis, Alexandra Velniciuc este prezenta saptamana de saptamana in casele lor prin intermediul emisiunii 'Atentie, se canta", pe TVR 2.

Alexandra Velniciuc provine dintr-o familie in care respectul pentru valori a existat intotdeauna. Nu crede in mitul femeii frumoase. Crede ca trebuie sa fii frumos pe dinauntru. O adora pe Meryl Streep, pe care o considera 'cea mai frumoasa urata care exista pe lume". Este o persoana foarte meticuloasa, careia i-ar fi placut sa invete sa picteze pe boabe de orez.

Cand am stabilit sa facem acest interviu ai exclamat: 'Doamne, dar mai intereseaza actorii azi pe cineva!". De ce crezi acest lucru?

Pentru ca sunt destul de ancorata in lumea in care traim si pentru ca este evident ca nu intereseaza pe nimeni ce face un actor. Poate interesa ce face un om care are aceasta profesie, dar are si tangente cu lumea mondena, a telenovelelor. Din punctul meu de vedere, un actor este acela care urca pe scena, face filme, nu neaparat de premiu, ci filme artistice. Sigur ca putem extrapola, si atunci un actor ar putea fi orice alt om care are tangente cu media, chiar si cel fara scoala. Eu am facut aceasta meserie din dragoste si din respect pentru teatru si tot ce am facut adiacent - radio, reclame, tv - a fost pentru ca asa mi s-a deschis drumul.

Stiu ca ai studiat pianul. Cand ai realizat ca nu vei face muzica mai departe si te-ai indreptat catre teatru?

Incepusem studiul pianului la trei ani si jumatate si la cinci ani am realizat ca vreau sa fac teatru. Stiind insa ca un actor trebuie sa-si dezvolte toate laturile artistice si placandu-mi pianul, am facut pian foarte serios pana pe la 16 ani, dupa care a devenit un fel de hobby. M-am pregatit intotdeauna serios pentru actorie, fara ca tata sa stie insa. Cand am inceput sa scriu si sa citesc ii furam textele, mi le copiam in niste caiete, pe care le am si acum, si asa mi-am alcatuit singura repertoriul, din poeziile furate de la tata.

Cum a reactionat tatal tau, actor si el, cand a aflat ca vrei sa dai la teatru?

Tata a fost pus in fata faptului implinit pentru ca a aflat dupa ce eu ma inscrisesem deja la Facultatea de teatru. Lui ii spusesem ca voi da la engleza-japoneza, dar eu m-am inscris la teatru. Secretarele de la Teatru, care ma cunosteau, mi-au spus ca pot sa aduc o adeverinta cum ca tata este profesor acolo si sa nu mai platesc taxa de inscriere. Am refuzat categoric si tata a aflat cu doua zile inainte ca nu mai poate fi in comisia de admitere pentru ca fata lui dadea examen acolo. A venit acasa, a dat usa de perete si mi-a spus: 'Ce mi-ai facut?". I-am zis: 'Tata, iti promit ca daca nu iau din prima, nu mai dau. Dar lasa-ma sa incerc." Am intrat din prima, si daca ar fi sa mai parcurg o data drumul, l-as urma identic, fara nici un fel de modificare.

Televiziunea te-a pasionat dintotdeauna? Cum ai ajuns la emisiunea 'Atentie, se canta!"?

De fapt, cand am ajuns prima data la televiziune, aveam 16 ani. Cornel Diaconu, Ovidiu Morosanu si Dan Iordachescu ma invitasera sa dau niste premii la 'Duminica in familie". Nu mi-a placut. Ca dovada ca, desi probabil drumul meu in televiziune ar fi fost mai usor de parcurs, m-am oprit la un moment dat si am zis: eu vreau sa fac teatru. M-am dus patru ani la Facultatea de teatru, am invatat, am capatat mijloacele acestei meserii, dupa care a venit propunerea unui serial tv. Am facut serialul acela care era numai cu actori profesionisti si dupa aceea am ajuns la televiziunea nationala, unde eram actor-prezentator al unor momente de arhiva. Chiar si in televiziune am incercat sa-mi conduc barcuta in asa fel incat sa fiu permanent asociata cu notiunea de actor. Nu vreau sa fiu simpatica blonda, nu vreau sa fiu vedetuta tv, nu ma intereseaza absolut deloc acest statut. De cinci ani sunt la emisiunea 'Atentie, se canta!" si ea a devenit o parte din mine. Desi am avut multe propuneri in perioada asta de a pleca de la aceasta emisiune catre o televiziune comerciala, care sigur, iti asigura un statut de 'vedeta", nu m-a interesat. Mie imi place 'Atentie, se canta!". Este o lupta a domnului Moculescu, careia m-am alaturat, pentru recunoasterea valorii in muzica. La aceasta emisiune am satisfactia de a fi facut un bine cuiva, acelor copii care vin cu mainile transpirate si reci de emotie ca ajung acolo.

Din ceea ce spui inteleg ca iubesti foarte mult teatrul, contactul direct cu publicul, care este cel mai sincer, dar care te si taxeaza cel mai tare.

Imi place sa fiu taxata de un public avizat. Nu cred ca exista insa cuvinte pentru a descrie satisfactia pe care o simti la reactia publicului! Si nu aplauzele sunt neaparat importante, ci felul in care te privesc oamenii dupa spectacol! Felul in care se uita in ochii tai, fractiunea aceea de secunda in care s-au uitat la tine merita orice chin.

Dar filmul? Este mai usor sa faci film decat teatru?

Filmul este altceva. El presupune o alta scoala, pe care noi nu o avem. Am facut film, mi-ar placea sa mai fac, dar nu este filonul in care ma simt eu cel mai bine. In ceea ce priveste partea a doua a intrebarii, depinde de cum se lucreaza in echipa respectiva. Filmul in care sunt prezente personaje de zi cu zi, oameni care nu au nimic special, este un film facil, pe care il poate face orice actor. Dar atunci cand ai de facut un rol de compozitie caracteriala, nu estetica, atunci deja este o provocare si nu este mai usor decat teatrul. Dar la noi, din pacate, nu se mai fac astfel de filme. Se fac filme cu oameni obisnuiti.

Cum reactionezi la critica? Aceea venita de la cei apropiati tie sau de la zona de specialitate?

Atunci ascult. Cand e vorba de zona de specialitate, ascult pentru ca inevitabil au mai multa experienta decat mine si pentru ca intotdeauna, chiar si dintr-o critica acida poti extrage acele lucruri care sa te propulseze. Chiar daca ar fi cineva - nu mi s-a intamplat, recunosc - care sa ma critice aspru, i-as multumi din suflet pentru ca eu as invata de acolo de unde probabil am gresit, unde probabil ceva n-a fost asa cum trebuia. Nu ma tem de tipul asta de infruntare. Daca rautatea este gratuita, atunci ma apar. Atunci nu ascult. Poti sa dai in mine cu tot ce vrei. Daca este evident gratuit, nu ma intereseaza, nu aud. Zambesc, multumesc... Si cred ca pana acum am reusit sa fac acest slalom si sa preiau doar ceea ce era evident adevarat.

Care este criticul de care te temi cel mai tare? Tu insati, tata?

Eu insami. Tata nu-mi spune nimic. Acuma nu stiu daca nu-mi spune ca nu vrea sau nu-mi spune ca n-a avut pana acum ce. Aici mai discutam... Probabil ca daca ar fi ceva evident eronat, as intelege din privirea lui. Pana acum nu mi s-a intamplat. Nu s-a intamplat insa nici sa ma laude. Niciodata. Dar eu vreau sa cred ca pana acum nu l-am facut de ras si ca are de ce sa fie mandru. Asta a fost de fapt un tel al meu, de la care inca nu am abdicat. Si tot ce am facut pana acum, am facut gandindu-ma inainte cum ar reactiona tata. Ar fi mandru? Da, bine, atunci fac. El este etalonul.

Cum a fost primul spectacol la care el a fost spectator?

Primul spectacol la care tata a fost spectator a fost la Buzau, unde el era si actor. Juca in acelasi spectacol cu mine, dar nu ne intalneam in scena, nu ne intersectam. Si cea mai frumoasa amintire pe care o am, de suflet si de emotie, a fost cand eu jucam (eram in anul III de facultate) in aceeasi piesa cu el. Eu aveam personaj principal, eram tot timpul in scena si la un moment dat auzeam un scartait foarte enervant sus, deasupra, unde era o strapontina (deasupra scenei). M-am uitat si l-am vazut pe tata, care in costumul lui din spectacol bantuia ca un leu in cusca sa vada ce fac eu. A fost un moment important pentru sufletul meu...

Statutul de acrita presupune anumite standarde?

Nu. Statutul de om presupune niste standarde de educatie. De o buna educatie. Nu, eu nu fac parte din categoria acelor actori care se simt tot timpul urmariti si analizati.

Cand ai considerat ca trebuie sa faci compromisuri in viata?

Primul pe care l-am considerat a fi un compromis - dar un compromis pentru care nu ma acuzam foarte tare, insa pentru sufletul meu tot un compromis era - a fost cand, la terminarea facultatii, in anul IV (pentru ca eu am facut patru ani) jucam deja in spectacolul de licenta la Casandra, in Iocasta din 'Oedip rege" si tot in perioada aia am luat proba pentru o telenovela - prima telenovela romaneasca - 'In familie" se chema. Si pentru sufletul meu am considerat ca este un compromis si ca ma indepartez putin de la teatru facand acel serial de televiziune. Nu mi-e rusine de ce am facut acolo, am invatat cum se lucreaza in Romania la un serial, ritmul alert in care se lucreaza. Nu-mi pare rau, dar la vremea respectiva l-am considerat ca fiind un compromis.

Exista vreun personaj anume pe care doresti sa-l interpretezi?

Mi-ar placea mult sa joc dramaturgie ruseasca. Ma simt in momentul de fata cu destula experienta acumulata si destul de dospita ca sa pot juca un personaj din aceasta dramaturgie. Cehov, de exemplu, si nu Elena Andreevna, asa cum fizionomia mea ar putea indica. Da, mi-ar placea Cehov, desi foarte multi regizori tineri considera dramaturgia ruseasca un teatru prafuit. Am vazut spectacole dupa Cehov facute de rusi, unde mureai de ras si intelegeai de ce Cehov a spus ca piesele lui sunt comedii.

Pana atunci vorbeste-ne despre personajul Elvira, din 'Fantoma, dragostea mea"

Am incercat sa fac o fantoma jucausa, cu personalitate si cu viata (chiar daca ea este o fantoma!). Eu cred ca pe scena avem nevoie de oameni frumosi - nu fizic frumosi - ci oameni frumosi pe dinauntru, bine dispusi, in verva, care sa te faca sa zambesti. Suntem destul de preocupati de diverse probleme, ca sa mai vedem asta si pe scena. M-am ferit de personaje sumbre. Chiar daca ele erau scrise asa, am incercat sa le vad si latura luminoasa. Ne-am simtit bine la repetitii cu totii si eu cred ca asta se vede pe scena. Cred ca oamenii au nevoie de comedie!

#1. Ce-ai fi facut daca nu ai fi facut teatru?

AS FI FACUT TEATRU, ASTA E CLAR. Dar daca si daca si daca n-as fi facut teatru, mi-ar fi placut - dar nu stiu daca as fi fost in stare - sa devin arheolog.

#2. Te consideri o vedeta?

NU, DOAMNE FERESTE. Nu sunt o vedeta si nici nu-mi doresc sa fiu, mai ales in acceptiunea actuala. Vreau sa fiu un om care, daca are o menire - aceea de a fi actor - poate ca va reusi sa ramana in memoria colectiva ca actrita.

#3. Ce lucruri o atrag pe femeia Alexandra Velniciuc?

PARFUMURILE. Sunt indragostita de mirosuri, mi-ar fi placut sa fiu 'nas" pentru parfumeuri. Am o mare calitate - pot, daca-mi dai un parfum, sa-ti spun notele de baza ale acestuia, mergand in piramida. Imi plac parfumurile vechi, clasice. Adica nu cele cu care se dau toate femeile pentru ca e o moda. Intotdeauna imi place sa fiu inversul modei.

#4. O calitate si un defect care te caracterizeaza.

SA INCEPEM CU DEFECTELE. Sunt o persoana foarte analitica, analitica cu ceilalti, dar si cu mine insami. Am o ordine a mea in care daca imi intra cineva, ma distruge. O calitate: sunt o persoana cu simt estetic foarte dezvoltat.

#5. Mi-ai spus ca te relaxeaza sa gatesti. Ce altceva te mai relaxeaza?

SA STAU ACASA si sa fac ce mi se pare mie util in momentul respectiv pentru casa. Ma relaxeaza sa stau. Ma relaxez cand conduc. Chiar si in trafic aglomerat si insuportabil eu nu ma enervez, sunt o persoana echilibrata si nu am fost injurata in trafic de barbati pana acum, desi conduc de sase ani.