Amy Winehouse, înmormântată marţi.
scris de Dana Ilie 26 iulie 2011
Funeraliile cantaretei britanice Amy Winehouse, descoperita decedata, sambata, in apartamentul ei din Londra, vor avea loc marti si vor fi rezervate familiei si prietenilor apropiati ai artistei, a anuntat, luni, un purtator de cuvant al familiei, informeaza AFP, potrivit Mediafax.
Trupul a fost restituit familiei, luni, dupa efectuarea unei examinari medico-legale care a avut drept scop stabilirea de o maniera formala a cauzelor decesului. Potrivit traditiei evreiesti, artista trebuie sa fie inmormantata cat mai repede posibil.
"Funeraliile vor avea loc marti si vor fi rezervate familiei si prietenilor apropiati", a declarat purtatorul de cuvant al familiei Winehouse.
El nu a precizat locul si nici ora la care va avea loc ceremonia. Domiciliul familiei Winehouse se afla in Southgate, un cartier din nordul Londrei.
Mitch si Janis Winehouse, parintii cantaretei, au participat, luni, la procedura formala de identificare a cadavrului. Apoi, ei au mers la domiciliul artistei din Camden Square, din nordul Londrei, unde au vazut manifestarile de afectiune ale fanilor - buchete de flori, fotografii, mesaje si lumanari, dar si sticle cu alcool si pachete cu tigarete - lasate pe trotuar, ca un omagiu adus cantaretei, decedata la varsta de 27 de ani.
Luni dupa-amiaza, autopsia a fost finalizata, fara a fi insa stabilita cauza decesului, potrivit bbc.co.uk. O ancheta judiciara a fost deschisa la St. Pancras Coroner's Court din Londra (tribunal specializat in cazurile de deces violent sau neasteptat, n.r.), insa urmatorul termen a fost stabilit pe 26 octombrie.
Potrivit politiei din Marea Britanie, moartea cantaretei este cercetata ca "inexplicabila", dar nu "suspicioasa".
In urma autopsiei, vor mai fi efectuate teste toxicologice, ale caror rezultate vor fi anuntate intr-un interval de doua pana la patru saptamani.










