Antonio Banderas, în rolul lui Fidel Castro, în "Castro's Daughter".
scris de Rl online 16 ianuarie 2012
Actorul spaniol Antonio Banderas este in discutii pentru a juca rolul fostului presedinte al Cubei Fidel Castro, in filmul "Castro's Daughter", de Michael Radford, potrivit Mediafax.
Actorul spaniol Antonio Banderas este in discutii pentru a juca rolul fostului presedinte al Cubei Fidel Castro, in filmul "Castro's Daughter", de Michael Radford, potrivit Mediafax.
Filmul "Castro's Daughter" spune povestea Alinei Fernandez, fiica lui Fidel Castro si a lui Naty Revuelta, care nu a fost de acord cu regimul impus de tatal sau si a fugit din Cuba in anii '90, pretinzand ca este turista spaniola, informeaza screendaily.com.
Se pare ca Fernandez insasi l-a propus pe Banderas pe lista actorilor cei mai potriviti sa joace rolul tatalui sau. "Am fost o fana mare a lui Antonio, multi ani, si sper sa il vad in rolul tatalui meu. Cred ca are multa carisma si cred ca are tupeul sa joace rolul acesta perfect. Sunt foarte emotionata si de faptul ca se gandeste la propunerea mea", a spus aceasta.
Alina Fernandez va fi supervizor al castingului filmului si al procesului de productie. Filmarile vor avea loc, cel mai probabil, in Puerto Rico, unde echipa va beneficia de facilitati speciale.
Antonio Banderas a aparut recent in "Pielea in care traiesc/ La piel que habito" de Pedro Almodovar.
In ultimii ani, Antonio Banderas, care este casatorit cu actrita americana Melanie Griffith, a jucat in special in productii hollywoodiene, notabil fiind rolul pe care l-a facut in "Masca lui Zorro", dar a bucurat si copiii, imprumutandu-si vocea motanului aventurier din seria "Shrek" si din filmul "Motanul incaltat/ Puss in Boots".










