La inceputul anilor 2000, cand piata muzicala din Romania inca se lupta sa scape de influentele tipice festivalului de la Mamaia si asimila prea repede si prea superficial liniile melodice emergente in Europa si Statele Unite, din ce in ce mai multe trupe isi faceau loc in topurile radiourilor autohtone.

Era vremea formatiilor exclusiv masculine sau exclusiv feminine. Atomic TV difuza in continuare Animal X si 3rei Sud Est, la un loc cu BUG Mafia si Cassa Loco, in timp ce MTV-ul gemea de Backstreet Boys si Spice Girls.

In tot acel haos, cluburi de tipul Scolii Vedetelor scoteau grupuri pe banda, dintre care putine au reusit sa ajunga la performanta de a mai canta si 10 ani mai tarziu. Una dintre trupele care au ajuns sa figureze si in 2011 pe afisele verii a fost Spin.

La final de iulie, pe o terasa linistita de pe malul stang al Dambovitei, asteptam sa mi se descifreze misterul: care e reteta longevitatii unei trupe lansate intr-o perioada de tranzitie muzicala, care a promovat piese ce isi faceau loc cu coatele prin topuri si care inca mai canta in formula aproape identica si 10 ani mai tarziu.

Dupa a treia melodie am inteles. Fredonam. Da, trecusera mai bine de sapte ani de cand ascultasem ultima data una dintre cele mai cunoscute piese ale lor, dar atat versurile, cat si inflexiunile vocale ale solistei inca imi erau clare in minte, de parca le-as fi repetat pe drum spre concert ca un fan cuminte care isi face lectiile din timp.

Concertul a inceput cu cateva dintre piesele originale ale formatiei Spin: celebrul 'Nimeni pe drum", 'Nu am nimic" sau 'Amintirea ta", incluse pe cele doua albume ale lor. Putin dupa ora 21.30 a inceput insa farmecul si am inteles secretul. Daca la primele piese lumea de pe terasa bucuresteana a reactionat putin anemic, odata cu primul cover aplauzele au ropotit. Alese cu grija, din rock'n'roll in blues si un strop de jazz, cantecele interpretate de Spin au fost sustinute de voci din public iar in fata scenei cei mici au incins si un dans care te imbia sa te ridici de la masa si sa te alaturi.

Tina Turner, Elvis Presley si o multime de alti artisti consacrati au fost reinterpretati pe scena de cei cinci membri ai trupei. A sti sa canti coveruri este un talent pe care putine trupe il detin. Exista o diferenta foarte mare intre trupele tribut si cele de coveruri. Daca primele dintre acestea nu imbogatesc cu nimic experienta oferita de un artist si se limiteaza la a da fanilor iluzia unui concert al trupei preferate, formatiile de coveruri au o misiune mult mai grea. Piesele alese trebuie sa sune bine si ar fi de preferat sa sune altfel, sa ofere o interpretare complet noua, sa gene­re-
ze o perspectiva diferita asupra unui cantec.

Poate cea mai frumoasa dintre surprizele acestui concert a fost numarul mare de melodii interpretate original de voci masculine, care transpuse prin timbrul vocal incisiv al Roxanei Andronescu, au capatat o cu totul alta perspectiva. Pana si Jason Mraz, unul dintre putinii artisti contemporani care au figurat pe lista celor alesi pentru concertul de vineri seara, a fost ca o prima auditie a unui nou hit de succes, departe de originalul mult prea difuzat de posturile de radio.

Dupa trei ore de concert spumoase, cu o voce plina de forta neobosita si chitara curata, simpla si atenta pana in cele mai mici detalii, am inteles secretul: era altfel. Altfel decat ceea ce asteptam de la o cantare de trupa romaneasca trecuta de primele concerte, altfel decat piesele clasice alese pentru coveruri, altfel decat originalul, ca o mare de cutii de cadouri pe care le deschizi pe rand, entuziasmandu-te pe masura ce descoperi alte si alte surprize.