„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, printre cele mai bune filme din 2010.
scris de Manuela Golea 29 noiembrie 2010
„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“, in regia lui Andrei Ujica, a fost inclus in topul celor mai bune filme lansate in cinematografele lumii in 2010, de catre prestigioasa revista britanica „Sight & Sound”. Echivalenta britanica a publicatiei franceze „Cahiers du Cinema“, este o revista lunara editata de British Film Institute inca din 1934. Pentru traditionalul sau clasament de sfarsit de an, publicatia a reunit voturile a 85 dintre cei mai apreciati si mai influenti critici de film.
„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“, in regia lui Andrei Ujica, a fost inclus in topul celor mai bune filme lansate in cinematografele lumii in 2010, de catre prestigioasa revista britanica „Sight & Sound”.
Echivalenta britanica a publicatiei franceze „Cahiers du Cinema“, este o revista lunara editata de British Film Institute inca din 1934. Pentru traditionalul sau clasament de sfarsit de an, publicatia a reunit voturile a 85 dintre cei mai apreciati si mai influenti critici de film.
„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu“ se afla pe pozitia a opta in acest clasament, impreuna cu „Film Socialisme“ (Jean-Luc Godard), „Nostalgia de la Luz“ (Patricio Guzman), „Poetry“ (Lee Chang-dong) si „Un prophete“ (Jacques Audiard), astfel incat topul are anul acesta 12 titluri, in loc de obisnuitele 10. Este de remarcat faptul ca, pentru prima oara, se regasesc doua filme de non-fictiune printre primele pozitii „Sight & Sound”, o dovada a fortei actuale a genului.
In capul listei se afla „Reteaua de socializare“ a lui David Fincher. In 2007, filmul romanesc „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” al lui Cristian Mungiu, a ocupat aceeasi prima pozitie.
Invingator in 2009 a fost „Un prophete“, de Jacques Audiard, luat in considerare si anul acesta de un numar de critici care l-au vazut cu intarziere. Au fost invitati sa aprticipe la realizarea acestui top un numar de 85 de critici din intreaga lume, cei mai apreciati si influenti specialisti din domeniu.
Topul a aparut deocamdata pe blogurile britanice si americane de film, preluat din editia tiparita a revistei. Abia pe 7 decembrie, clasamentul final, impreuna cu argumentele si ierarhiile personale ale celor 85 de votanti vor fi disponibile online.
Dupa Top 10, printre urmatoarele titluri selectionate, apare si „Aurora“ lui Cristi Puiu care se afla pe pozitia a 19-a, la egalitate cu alte patru filme: Exit Through the Gift Shop (Banksy), Le Quattro Volte (Michelangelo Frammartino), The Ghost Writer (Roman Polanski) si Over Your Cities Grass Will Grow (Sophie Fiennes).
SIGHT & SOUND
BEST OF 2010
1. The Social Network - David Fincher
2. Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives - Apichatpong Weerasethakul
3. Another Year -Mike Leigh
4. Carlos - Olivier Assayas
5. The Arbor - Clio Barnard
6. Winter’s Bone - Debra Granik
6. I Am Love - Luca Guadagnino
8. Autobiografia lui Nicolae Ceausescu - Andrei Ujica
8. Film Socialisme - Jean-Luc Godard
8. Nostalgia de la Luz - Patricio Guzman
8. Poetry - Lee Chang-dong
8. Un prophete - Jacques Audiard










