Cannes 2013: Heli, Amat Escalante.
scris de Lucian Maier 19 mai 2013
Regizorul mexican Amat Escalante e pentru a doua oara la Cannes. In 2005, filmul sau de debut, Sangre, a rulat in sectiunea Un certain regard. Al treilea lungmetraj pe care il semneaza, Heli, un film coprodus de Carlos Reygadas, concureaza acum pentru Palme d’Or.
Regizorul mexican Amat Escalante e pentru a doua oara la Cannes. In 2005, filmul sau de debut, Sangre, a rulat in sectiunea Un certain regard. Al treilea lungmetraj pe care il semneaza, Heli, un film coprodus de Carlos Reygadas, concureaza acum pentru Palme d’Or.
Heli, sora sa pubera si Beto, iubitul surorii sale, sint rapiti de mercenarii unei grupari implicate in vinzarea drogurilor. Beto furase doua pachete de cocaina de la ei. Cei trei sint dusi in casa unuia dintre rapitori. Acolo erau prezenti mai multi tineri si copii. O femeie trebaluia in bucatarie, mama unuia dintre tineri, probabil. Cei mici rulau pe o consola actuala ceva joc simplu, care in banda sonora avea note procesate in midi, acel sunet nota cu nota specific jocurilor anilor 80 de pe GameBoy-urile de la Nintendo. Lasa jocul, dar muzica ramine in boxele televizorului. Celalti tineri asista. Beto (aproape de majorat ca virsta) are miinile legate deasupra capului, gura ii este prinsa cu banda si e lovit in mod repetat cu o bita de cricket. Parul pubian ii este aprins cu o bricheta si e lasat sa se zbata in voie. Pina si femeia vine din bucatarie sa vada ce se petrece, apoi se intoarce inapoi la treaba. Unul dintre copii e invitat sa lase maneta consolei si sa minuiasca bita. Se conformeaza.
Violenta pe care o infatiseaza Escalante cu un realism cutremurator este necontenit amendata din fundal de clipocitul sonor al jocurilor video abandonate de copii in favoarea spectacolului real. Jocul explicit al dealer-ilor de droguri (care par de virsta lui Heli, putin peste douazeci de ani) si privirile asistentei formeaza un arc al terorii pe care banda sonora il intinde si il relaxeaza prin gemetele pe care le emite cel lovit si prin sunetele jocului video, care varsa linii ironice in pantofii secventei. Escalante reuseste sa creeze acel parteneriat violenta-umor care frizeaza grotescul si care poate fi trait cu groaza in suflet (fiindca suferinta personajului e uriasa), dar care, la fel de bine, tocmai fiindca e atit de atent coregrafiat si atit de armonios scuturat din umbra de sunetele jocului video, poate smulge zimbete complice.
Continuarea pe Filmsens.eu










