Copiii din Cluj îşi vor crea propriile lor filme la TIFF.
scris de Claudiu Padurean 27 mai 2013
Cineastii care au fondat Festivalul International de Film Transilvania au grija de noile generatii de creatori din domeniul cinematorgrafiei, inca de la varsta la care viitorii regizori, scenaristi, producatori sau actori se afla pe bancilor scolii.
Cineastii care au fondat Festivalul International de Film Transilvania au grija de noile generatii de creatori din domeniul cinematorgrafiei, inca de la varsta la care viitorii regizori, scenaristi, producatori sau actori se afla pe bancilor scolii.
Copiii si adolescentii pasionati de cinema au ocazia sa deprinda tainele celei de-a saptea arta in cadrul celor mai renumite ateliere de creatie cinematografica, EducaTIFF, care vor avea loc in cadrul festivalului de film de la Cluj-Napoca. 'Proiectii speciale, ateliere de film, seminarii de cultura cinematografica si competitii – toate acestea ii asteapta pe copii la cea de-a cincea editie a programului de educatie cinematografica pentru elevi EducaTIFF, organizata in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) in perioada 31 mai – 9 iunie. In avanpremiera programului, cinema Victoria a gazduit proiectii de film pentru copii in perioada 20-22 mai. EducaTIFF este primul program de educatie media si cinematografica, ce a debutat in 2009 cu scopul de a (re)aprinde pasiunea publicului tanar si foarte tanar pentru magia artei cinematografice si de a influenta primii pasii catre o agenda solida si coerenta de programe scolare de educatie media. Pe parcursul celor patru editii anterioare, EducaTIFF a devenit o importanta platforma educationala, ce s-a extins in 2012 in afara Festivalului de Film Transilvania, dar si in afara municipiului Cluj-Napoca, organizatorii desfasurand activitati si in Sibiu si Bucuresti. Astfel, peste 2.700 de participanti din cele trei orase s-au bucurat de proiectiile, ateliere de film si seminariile din programul EducaTIFF 2012', spun organizatorii TIFF.
Ce evenimente sunt programate pentru editia curenta
Editia din acest an a EducaTIFF va aduce o serie de evenimente in nota celor care au facut deja celebre in toata tara aceste ateliere ale TIFF. 'Pentru editia cu numarul cinci, organizatorii au pregatit o serie de activitati menite sa dezvolte educatia cinematografica a elevilor. In perioada 31 mai – 4 iunie, publicul EducaTIFF este invitat la cinci filme special alese pe categorii de varsta, care au participat la festivaluri internationale de renume. Pentru trei dintre acestea, Micul corb (Olanda, 2012), Ce mica e lumea! (Spania, 2012) si Marussia (Franta-Rusia, 2013), elevii participanti la vizionare vor primi materiale didactice si vor putea realiza cronici de film pe care sa le inscrie in Competitia Tineri Critici de Film. De asemenea, dupa proiectie, copiii vor putea participa la Lectia de cinema cu regizoarea Eva Pervolovici (in 2 iunie, de la ora 12.00) si la doua seminarii de critica de film, desfasurate la Muzeul de Arta in 3 si 4 iunie, de la ora 12.00', spun reprezentantii TIFF care se vor ocupa de organizarea acestor ateliere de creatie pentru copii.
Activitati speciale
Organizatorii EducaTIFF au programat si pentru aceasta editie o serie de ateliere de film. In perioada 5- 9 iunie, elevii din clasele I-VIII sunt invitati la Muzeul de Arta la ateliere de animatie, intre orele 10.00 si 15.00. Pe parcursul fiecarui atelier, participantii (adica maxim 25 de elevi/ atelier) vor primi notiunile necesare pentru realizarea unui scurt filmulet de animatie, vor lucra in echipe si vor construi povesti si personaje, vor filma si vor edita materialul, pentru a realiza propriul lor film. Atelierele vor fi sustinute de Joseph Samuel Deif Shahata animator, artist multimedia, cu experienta de 15 ani in programe de educatie prin intermediul artei, in cursuri de film si fotografie, precum si ateliere de animatie pentru copii si tineri.










