Cel mai aprig aparator al folclorului autentic, Grigore Lese, va colinda in a doua zi de Craciun la Ateneul Roman. El va interpreta colinde de gazda, profesionale, de june, de fata, de petit, de dragoste, familiale, satirice, de razboi si prizonierat, cosmogonice si tot soiul de alte 'corinde“ ce vestesc nasterea Mantuitorului.

Muzicianul are pe langa 'corinde“ si o multime de povesti legate de marea sarbatoare a Craciunului. 'Eu merg la colindat si acum. Colind de cand ma stiu“, a marturisit Grigore Lese. 'Cand eram mic, inainte de Craciun, toata lumea postea, iar eu asteptam cu nerabdare Nasterea Mantuitorului pentru a merge la colindat si a putea gusta din bunatati. Pe atunci aveam parte de bunatati numai la Pasti si la Craciun. In celelalte zile mancam malai copt pe vatra, pita era pe cartela. Cand am crescut, lucrurile s-au complicat si mai mult. Mi s-a intamplat de cateva ori sa raman singur in fata ferestrei colindand... sau sa notez texte precum «Du-te pasare si zboara/ In Rusia te coboara/ Deasupra de lagare /Unde dorm catanele» pe foaia de hartie ninsa si cu mainile inghetate. In toata perioada comunista am suferit in fiecare iarna ori de cate ori auzeam colindele noastre la radio sau televizor cu textele schimbate, transformate in cantece de viata noua. Acum e si mai rau, lucrurile s-au amestecat intr-atat incat cu greu mai auzi o corinda adevarata.“

Ajunul Craciunului in Lapus

Venind din Maramures, locul unde parca si timpul a incremenit, fiind un pic mai bland cu oamenii, Grigore Lese povesteste despre cum se pregatesc crestinii cu frica lui Dumnezeu sa intampine Nasterea Domnului.

'Ajunul Craciunului reprezinta practic ultima zi de post. Treburile din gospodarie sunt aproape gata, bucatele facute, casa curata, hainele de sarbatoare pregatite. Este si ziua in care trece preotul cu icoana pentru a sfinti casa si masa de Ajun. Acesta trebuie sa se aseze la masa in casele cu fete de maritat ca «sa le stea petitorii», iar ele presara boabe de grau pe locul pe care urmeaza sa stea preotul pentru a le folosi la descantece de maritat. Tot ele pun un ac de par sub pragul peste care trece popa, convinse fiind ca daca il poarta in acea noapte isi vor visa ursitul. Se mai povesteste ca in Noaptea de Ajun se deschid cerurile pentru cei buni si credinciosi, singurii care pot vedea minunea si asculta cantecele ingeresti. Atunci se va auzi toaca din cer, iar orice dorinta iti vei pune iti va fi indeplinita. In Lapus primii vestitori ai Marii Sarbatori sunt copiii, care umbla incepand cu data de 23 pana in 24. Este prima procesiune. Ei spun «Buna ziua lui Ajun», adica lui «Al Jun», dupa ei urmeaza cetele de feciori, din seara de 24 pana pe 26, iar corinda se implineste o data cu venirea batranilor in zorii zilei. Prin corindat batranii asigura trecerea prin varstele neamului si ale anotimpurilor.“

Refacerea timpului primordial

'Decembrie nu inseamna doar sfarsitul unui anumit interval de timp si inceputul unui alt interval, ci anularea trecutului si a pacatului individual sau colectiv printr-o purificare rituala“, mai spune Grigore Lese. 'Se spune ca de sarbatori, de la Craciun si pana la Boboteaza, cerurile sunt deschise. Este o perioada a impacarii cu tine si cu cei din jur. Oamenii devin mai buni, mai evlaviosi, mai cumpatati si traiesc cu frica lui Dumnezeu. Chiar daca este vorba de intervalul de timp cel mai important din punct de vedere al concentrarii de sacralitate, nu trebuie neglijat faptul ca acesta coincide cu practicarea unor ceremoniale ocazionate de moartea si renasterea simbolica a Noului An ce duc la refacerea timpului primordial, a timpului pur. Decembrie sta sub semnul celor doi sfinti-mosi: Mos Andrei si Mos Nicolae. In amintirea Sfantului Andrei, sarbatorit pe 30 noiembrie, lunii decembrie i se mai spune Andrea, Indrea si Undrea, iar in calendarul popular apare sub denumirea de Ningau sau Neios, prevestind ninsoare si zapezi strasnice. La inceput de decembrie Sfantul Nicolae aduce daruri si ninsori de poveste pentru ca se stie dintotdeauna ca 'atunci cand isi scutura Mos Nicolae barba sa cea alba si lunga, ninge negresit'.

Este un sfant batran, ca si anul care se apropie de sfarsit, protector al copiilor, al orfanilor si al vaduvelor, al corabierilor si al soldatilor, fiind totodata aducator de bogatie si noroc. De nu cade zapada intr-un an si ramane pamantul negru, se zice ca a intinerit Sfantul Neculai. In colinde apare intotdeauna stand la masa imparateasca langa Dumnezeu si se spune ca atunci cand se deschid cerurile in noaptea de Craciun poate fi vazut astfel. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul sarbatorilor dedicate lupului, iar strigoii si spiritele malefice, ce incepusera sa capete forta din cauza imbatranirii anului si a degradarii timpului calendaristic, incep sa bata in retragere o data cu intrarea in drepturi a cetelor de colindatori, care se organizeaza incepand cu aceasta zi.

Odinioara tinerele fete adunau in fiecare zi a postului cate o surcica de lemn, iar in Ajunul Craciunului faceau cu ele un foc mare la care fierbeau crupe fara sare si le puneau apoi pe masa pentru ca noaptea, cand urma sa vina umbra ursitului lor pe
cahla, sa aiba ce ospata.

Si despre Sfantul Ignat circula multe povesti, majoritatea dintre acestea motivand denumirea sarbatorii din calendarul popular: Ignatul Porcilor. Porcul, simbol stravechi al fertilitatii si norocului, este sacrificat pe 20 decembrie. Sacrificarea sangeroasa a acestui animal asociat in antichitate divinitatilor vegetatiei, precum si ritualul de dupa injunghiere, parlitul, procedeu ce mimeaza incinerarea, spalatul si acoperitul corpului, folosirea scarii de lemn drept targa funerara, semnele facute pe frunte, ceafa, spate, prepararea unor alimente ceremoniale si pomana porcului, sunt reminiscentele unei practici preistorice stramutata de la echinoctiul de primavara la solstitiul de iarna. La fel ca in cazul butucului, este sacrificat de fapt, prin substitutie, zeul care moare si renaste anual, o data cu timpul. Un alt substitut, de data aceasta al spiritului graului, este colacul copt pe vatra si transformat astfel in aliment ritual oferit colindatorilor.

Chiar daca reminiscentele serbarilor antice marcate de ospete, jertfe animaliere, rituri de purificare si practici oraculare au ajuns pana la noi, crestinii respecta intocmai restrictiile alimentare, ceremoniale si de comportament impuse de post pentru a intampina cum se cuvine marele praznic al Nasterii Mantuitorului, cea mai fastuoasa si mai iubita sarbatoare a romanilor.