Cristian Mungiu are 44 de ani, sase scurtmetraje si sase lung metraje regizate si a devenit in cinci ani unul dintre cei mai cunoscuti si mai premiati oameni din industria cinematografica romaneasca. Maine, chiar de ziua nationala a Romaniei, Mungiu ar putea sa devina cel mai bun scenarist al Europei in 2012 in cadrul galei decernarii premiilor Academiei Europene de Film.

In anul 2007, ieseanul Cristian Mungiu, de care prea putini romani auzisera pana in acel moment, isi lansa primul film de lung metraj: '4 luni, 3 saptamani si 2 zile" (pe scurt, '432"). Filmul spunea o poveste cunoscuta pentru majoritatea romanilor care a trait macar o parte din tinerete in comunism: implicatiile si costurile realizarii unui avort intr-o era in care acesta era ilegal, prin lege. La o prima vedere poate parea o poveste banala, dar Mungiu a facut, prin imagini simple si printr-o curgere destul de inceata a evenimentelor (poate prea inceta pentru unii din spectatorii nostri pasionati de filmele de actiune americane!), o radiografie a societatii romanesti comuniste, a felului in care 'presiunea" pusa de la 'centru" ii face pe oameni sa se transforme in personaje mai egoiste, mai lipsite de scrupule, mai brutale uneori. Nu are rost sa continui sa fac acum o cronica a filmului, cert este ca a fost una dintre peliculele care a iscat o polemica de care cinematografia romaneasca avea nevoie. Se facuse un film care ne impingea spre dezbatere si reflexie, iar asta era important.

Unii spuneau ca este un film foarte bun, ca cei din spatele camerei au fost atenti la fiecare detaliu in parte, ca nu s-au grabit in compunerea cadrelor, ca actorii s-au transpus excelent in pielea personajelor - de la grosolanul si lipsitul de scrupule 'Domnu' Bebe" (interpretat de Vlad Ivanov), pana la, mereu tematoarea, Laura (fata cu 'problema", interpretata de Gabriela Dragut); cat despre Otilia (Anamaria Marinca) toata lumea a fost de acord ca pendula cu maiestrie intre starile de 'greata" pe care i le provoca 'Domnu' Bebe" si cele de prietenie pe care i le impunea relatia cu Otilia.

Altii, insa, s-au limitat la a comenta dez-gustati: 'cum naiba sa arati un fetus la cinema". Negand sau nu realitatea, acestia au trecut indiferenti - sau poate nu - pe langa filmul lui Cristian Mungiu. Chiar daca in Romania nu toata lumea l-a laudat, peste hotare pelicula s-a bucurat de un real succes, fiind nominalizata la peste 24 de festivaluri si strangand un portofoliu de, nici mai mult, nici mai putin, 33 de premii.

Urmasul lui Gopo

Vi-l amintiti pe omuletul creat de Ion Popescu-Gopo, acel personaj nud si schitat din cateva linii, dar care interpreteaza complex problemele contemporane? Cu siguranta ca da, acesta fiind unul dintre cele mai cunoscute personaje ale filmului romanesc. Ei bine, cu acest personaj si cu un scurt metraj avandu-l pe acesta protagonist, romanul Gopo castiga in anul 1957 cea mai mare distinctie a Festivalului International de Film de la Cannes - Palme d'Or pentru scurt metraj.

In cei 40 de ani care au urmat acestui eveniment un singur film romanesc a mai castigat aceasta distinctie ('Cantecele Renasterii" al regizorului Mirel Iliesiu), in ciuda faptului ca pelicule precum 'Senatorul melcilor" (1995), 'Prea tarziu" (1996) sau 'Moartea domnului Lazarescu" (2005) au participat in competitie. De mentionat totusi ca ultimul din lista de mai sus, in regia lui Cristi Puiu, a
luat, tot la Cannes, un premiu important - Un Certain Regard - dedicat recunoasterii tinerilor talente. Acelasi premiu l-a mai luat si 'California Dreamin'" (2007) al regretatului regizor Cristian Nemescu.

Astfel, dupa Gopo si Iliesiu, a urmat Mungiu, cu al sau '432". In acelasi an, filmul lui Mungiu era nominalizat de Academia Europeana de Film, pentru premiile pe care aceasta le decerneaza anual, la trei categorii: cel mai bun film al anului, regizorul anului si cel mai bun scenariu. Daca pe ultimul l-a ratat, pe celelalte doua si le-a insusit, ceea ce l-a adus si mai mult in atentia publicului european si nu numai. In 2009 Academia Europeana de Film il numea pe Mungiu 'Ambasador al Filmului European". Pe site-ul Academiei, Cristian Mungiu este descris ca fiind 'o importanta descoperire romaneasca pentru publicul international prin prisma peliculei '432" cu care a castigat Palme d'Or-ul si premiile de cel mai bun film european". Anul acesta, Mungiu figureaza din nou pe listele cu nominalizati ai Academiei Europene de Film - dar, de data aceasta doar la categoria cel mai bun scenariu, pentru pelicula 'Dupa dealuri".

Premiile de 'dupa dealuri"

Noua pelicula a regizorului roman este inca una care a starnit controverse, dezbateri si, evident, i-a impartit pe spectatori in doua tabere - pro si contra. Cand am spus ca mi-a placut filmul, unii mi-au aruncat niste priviri incruntate, iar altii m-au intrebat retoric 'ce ti-a placut?".

Din pacate, ca si in cazul lui '432" anumiti spectatori prefera sa nege realitate (sindrom din comunism, poate?) si, asemenea maicii starete din film - care are o replica memorabila, 'Dar noi n-am vrut sa facem rau nimanui" -, se refugiaza in spatele unei 'cortine umile" (sau mai bine spus a ignorantei completata de un asa zis scop nobil). Filmul spune povestea celebrului caz al exorcizarii unei maicute de la manastirea Tanacu, poveste care sta la baza cartii 'Spovedanie la Tanacu" a Tatianei Niculescu Bran, carte pe care este construit si scenariul lui Mungiu.

4Din nou - daca nu ati vazut deja filmul - nu va asteptati la un film de actiune, ci la unul in care totul se misca incet - la fel ca timpul si viata maicutelor de la manastirea uitata de lume, Dealul Nou. In ciuda faptului ca filmul e lung - doua ore si jumatate - si firul actiunii este unul lent, filmul abunda in imagini puternice chiar daca regizorul nu foloseste imagini violente. Linistea de la manastire e mai apasatoare decat va puteti imagina, iar fapta neagra care este savarsita intre zidurile lacasului de cult - culmea, de niste oameni care vor 'binele" ignorand totusi realitatea faptei lor - il face pe cel din fata ecranului sa aiba fiori. Insa, din nou, Mungiu nu vorbeste despre cazul Tanacu neaparat, ci face, din imagini clare, o noua radiografie a societatii romanesti - la fel de lipsita de vlaga, de vointa si de curajul de a iesi din mocirla in care se afla.

Filmul nu face decat sa ne atraga atentia ca sociatatea romaneasca, ca un tot general, ar putea fi inca in comunism, desi ne batem cu pumnii in piept ca traim de 23 de ani visul capitalist. Se pare ca suntem in continuare fricosi, egoisti si ipocriti cand vine vorba de a face bine altora (desi, la nivel declarativ toti vrem asta).

La Cannes, anul acesta multi s-au plans de lentoarea filmului, care - combinata cu lungimea sa - risca sa-l plictiseasca pe spectator. Alti critici de film nu au inteles prea bine actiunea si cronicile lor au fost scrise ca atare. Dar, cu toate acestea, Mungiu a ajuns din nou pe lista nominalizatilor la Palme d'Or si chiar daca nu a luat marele premiu, s-a putut bucura de castigarea celui pentru interpretare feminina - Cosmina Stratan si Cristina Flutur (cele doua interprete ale rolurilor principale, care, se pare, ca nu au putut fi departajate de juriu - pe buna dreptate!) - si de propriul trofeu pentru cel mai bun scenariu.

Ramane de vazut daca sambata, 1 decembrie, Mungiu va deveni si cel mai bun scenarist al Europei in 2012. Gala Premiilor Academiei Europene de Film incepe la ora 21:00, ora Romaniei, si va fi transmisa in regim de live text pe romanialibera.ro.