Un teatru celebru aflat in pragul ruinei, si un actor renumit, aflat pe culmile gloriei, si-au unit destinele acum opt ani. Ce se intampla cand traditia britanica se impreuneaza cu energia americana?

Un mic rezumat al carierei - in film - a lui Kevin Spacey, nascut in 1959: 1986-1994 - 13 filme, dintre care unele chiar foarte bune, de care insa mai nimeni nu isi mai aduce aminte. 1995-1999 - alte 13 filme, in numai patru ani, care i-au adus doua Oscaruri (pentru The Usual Suspects si American Beauty), multe alte premii si nominalizari (pentru Seven, Outbreak si L.A. Confidential) si l-au propulsat in rangul unei vedete de categoria I. 2000-2010 - 22 de filme, dintre care doar putine au fost memorabile: din punct de vedere financiar, rolul lui Lex Luthor in Superman Returns, iar din punct de vedere artistic, Beyond the Sea - un biopic despre cantaretul Bobby Darin, scris, regizat, si produs de Spacey, care a intrepretat de altfel si rolul principal.

Si un mic rezumat al istoriei teatrului Old Vic, din Londra: infiintat in 1818, a avut pentru inceput rolul de a prezenta piese serioase unui public descris in 1824 de actorul Edmund Kean (unul dintre cei mai mari actori ai secolului 19) drept "o adunatura de brute ignorante". Dupa ce a trecut prin diverse maini si a indeplinit diverse functii (printre altele, sala de adunare a ligii prohibitioniste din Marea Britanie), in 1929 teatrul a primit o trupa proprie, condusa de legendarul Sir John Gielgud. Deteriorat de bombardamentele germane in al doilea razboi mondial, Old Vic a fost refacut la sfarsitul anilor '40, si cunoaste o perioada de glorie in anii '50, din trupa facand parte, printre altii, Laurence Olivier, Ralph Richardson, Richard Burton si Judi Dench. In 1963, Old Vic renunta la propria trupa si devine sediul trupei Teatrului National. In urmatorii 13 ani, pana cand Teatrul National se va muta intr-un nou sediu, actori ca Peter O'Toole, Albert Finney sau Anthony Hopkins vor juca pe scena sa. Activitatile teatrale continua pana in 1998, cand proprietarul decide sa il scoata la vanzare. Ofertele de cumparare venite din partea unor speculanti (se zvoneste ba ca teatrul va deveni un gigantic club de striptease, ba ca se va transforma intr-o sala de bingo sau un pub) trezesc indignarea londonezilor, si in cele din urma cladirea este achizitionata de fundatia Old Vic Theatre Trust. Pe fondul unor mari greutati financiare in administrarea teatrului, in 2003, Kevin Spacey este numit director.

De la vis la realitate

Aceasta intalnire a doua destine nu este atat de neasteptata pe cat pare la prima vedere; nu numai ca Spacey aparuse deja pe scena Old Vic-ului in repetate randuri, dar el isi dorise de mult sa conduca un teatru - intr-un interviu din 2006, actorul isi aminteste ca la varsta de 13 ani visa impreuna cu cel mai bun prieten al sau sa construiasca un teatru in locul casei acestuia, si chiar mai pastreaza si astazi schitele unui amfiteatru, desenate pe servetele de hartie.
Totusi, intre vis si realitate exista cateva diferente - si ele nu sunt neaparat mici. Dupa entuziasmul initial provocat de numirea lui Spacey in functie, care a generat o atentie sporita atat a mass-mediei cat si a spectatorilor, au urmat prima decizie importanta a lui Spacey, si anume stabilirea unui repertoriu. Daca la inceput criticii au privit cu oarecare ingaduinta alegerile lui Spacey (care, pentru inceput, au constat in general din piese moderne, nu din cale afara de apreciate de critica londoneza), in 2006 o parte din presa a lansat un atac dezlantuit impotriva sa. Motivul? The Ressurection Blues - un spectacol care, desi avea toate sansele sa devina un hit - regia avea sa fie semnata de Robert Altman si distributia ii includea pe Matthew Modine, Maximilian Schell si Neve Campbell - a fost scos din program dupa numai cateva reprezentatii, fiind un fiasco de proportii destul de mari pentru un teatru care avea oricum de luptat cu dificultati financiare. S-a cerut, bineinteles, capul lui Spacey (demisia sa, adica), dar acesta nu a marsat, avand de altfel un argument destul de bun, si anume faptul ca sub conducerea sa, teatrul si-a dublat numarul de spectatori fata de stagiunile anterioare.

Din fericire, dupa esecul cu Ressurection Blues, teatrul a avut parte de o serie de succese, astfel incat aceiasi critici care, in 2006, ii cerusera lui Spacey "sa-si ia catrafusele si sa se care din oras" (acestea sunt chiar cuvintele actorului), au laudat munca sa cu numai doi ani mai tarziu, numind stagiunea 2008 "una dintre cele mai bune din toate timpurile" si acordandu-i lui Spacey un premiu special pentru activitatea sa ca director artistic.

Oricum, faptul ca in numai opt ani (dintr-un contract de zece ani, pe care actorul a anuntat ca il va prelungi probabil cu cel putin alti doi) Kevin Spacey a reusit sa faca dintr-un teatru aflat in pragul ruinei o institutie stabila din punct de vedere financiar si incununata de succes artistic, spune multe despre calitatile manageriale ale americanului. Nu in ultimul rand, la acest succes au contribuit si numele grele care s-au perindat pe scena Old Vic-ului in ultimii ani: Ethan Hawke, Richard Dreyfuss, Mary Stuart Masterson, Ian McKellen, Jeff Goldblum si, desigur, Kevin Spacey, sunt numai cateva dintre ele. De asemenea, Spacey a adus in Old Vic si multi regizori de prima mana, printre care Sam Mendes (regizorul britanic si-a inceput cariera in teatru, insa este cunoscut publicului international mai ales pentru lungmetrajele American Beauty si Revolutionary Road), Richard Eyre si Trevor Nunn, doi dintre cei mai importanti regizori britanici contemporani. Succesul la public i-a dat dreptate lui Spacey si din punctul de vedere al optiunilor sale artistice; "cand mi-am luat in primire postul", spune Spacey, "m-am uitat la ce s-a intamplat in acest teatru inaintea mea si am decis sa nu incep cu clasicii - ceea ce mi-a atras furia criticilor. Insa conduc un teatru comercial, si cred ca daca am fi inceput cu Ibsen, Shakespeare, Shaw si Cehov, nu am fi avut o audienta prea larga".

Cand ai nevoie de bani, cere!

In cei opt ani de cand conduce Old Vic-ul, Spacey a reusit sa ramana indiferent atat la criticile proaste cat si la cele bune - si asta pentru ca ii face pur si simplu prea multa placere sa conduca acest teatru, si rezultatele sunt prea multumitoare pentru el, ca sa il intereseze ce crede altcineva. De altfel, criticile le primeste in general pentru directia artistica a teatrului, insa putini observa realizarile sale in celelalte domenii. De exemplu, in 2009, la premiera spectacolului Inherit the Wind, Spacey a preferat sa vorbeasca despre acoperisul deteriorat, care necesita reparatii, si despre noile scaune de la parter: "iubesc partea asta a muncii mele, si acesta continua sa fie cel mai provocant si satisfacator job pe care l-am facut vreodata", a declarat actorul. Iar cum un acoperis nu se repara singur, Spacey s-a lansat in cel mai pur stil american intr-o campanie de strans bani: "In ultimele sase luni am adunat mai mult decat in ultimii doi ani", spunea actorul intr-un interviu. "Si ajuta sa fii Kevin Spacey, vedeta de la Hollywood, pentru ca asa pot sa fac oamenii cu bani sa stea de vorba cu mine". Un alt atu al sau, spune Spacey, este faptul ca este american si ca nu se sfieste sa ceara bani: "N-am nici o problema sa spun cuiva "Vreau sa semnezi un cec. Vorbim de sapte luni despre asta, si am luat de cinci ori masa impreuna. De-ajuns, acum vreau banii". Si", adauga Spacey, "pot sa fac asta pentru ca ani de zile am vazut tot felul de politicieni facand exact acelasi lucru".
Acesti bani nu sunt insa folositi numai pentru reconstructia teatrului; Spacey a pus pe picioare si proiectul Old Vic New Voices, care sustine financiar tineri actori, regizori si dramaturgi si investeste in programe scolare pentru a apropia teatrul de publicul tanar. De asemenea, Old Vic incearca sa fie un reper cultural atat pentru cei care traiesc in Lambeth, cartierul londonez in care se afla teatrul, oferindu-le acestora bilete la o treime din costul normal, cat si pentru tinerii in varsta de sub 26 de ani, care platesc pentru bilet numai 12 lire sterline (in conditiile in care pretul normal este aproape de patru ori mai mare). Faptul ca Spacey a reusit sa tina in viata acest program, in conditiile in care teatrul nu primeste nici un fel de subventie de la stat, ci se finanteaza strict din vanzarea de bilete, sponsorizari si donatii (Spacey insusi a renuntat in 2006 la salariul de director, care insuma 100.000 de lire sterline), este un argument in plus in favoarea calitatilor sale manageriale.

Viitorul, intre arta si bani.

Ideile lui Spacey pentru viitorul teatrului - dar si pentru cel personal - sunt la fel de ambitioase ca cele de pana acum. Anul 2011 a debutat cu un proiect numit Platform, o performanta care a combinat atat actori profesionisti cat si amatori - in total, 120 de persoane, si care a incercat sa creeze un fel de tablou al Londrei si a locuitorilor sai, de toate varstele, sexele, clasele sociale si culturile. Bazata pe povesti adevarate din vietile londonezilor, performanta a avut loc in subteranele din apropierea statiei de metrou Waterloo, care se afla acum sub managementul Old Vic-ului, si este a treia de acest gen produsa de teatrul londonez. Iar in 2012, Spacey va interpreta rolul lui Richard al III-lea in piesa cu acelasi nume a lui William Shakespeare, intr-o montare care va purta semnatura lui Sam Mendes si care va fi jucata timp de patru luni la New York si apoi, timp de alte cinci luni, in Old Vic. In putinul timp liber care ii mai ramane pe langa activitatile teatrale, Spacey incearca sa ii convinga pe politicienii britanici sa schimbe legislatia impozitelor, astfel incat activitatile filantropice si sponsorizarile culturale sa nu mai fie impozitate, si sa redirectioneze, din 2012, castigurile din loteria britanica (pana atunci directionate intr-o proportie foarte mare catre organizarea jocurilor olimpice de la Londra) catre arte, teatre si fundatii culturale. In plus, desi cinematografia a trecut pentru Spacey in plan secundar, actorul are patru filme care vor aparea in acest an, si a fost producatorul executiv al mult-premiatului The Social Network, regizat de prietenul sau David Fincher. Anuntul lui Spacey ca nu va mai fi prezent atat de des pe scena Old Vic-ului a fost vazut de unii critici ca un semn ca americanul incepe sa isi piarda interesul pentru teatru, insa contraargumentul lui Spacey este unul simplu: "acest teatru nu poate si nu trebuie sa supravietuiasca numai prin prezenta mea, care oricum a cam incetat sa fie o noutate", spune el.

Un tip obisnuit

Spacey, care traieste la Londra din 2003, pare sa fie departe de a se fi plictisit; mai curand dimpotriva. Si probabil ca nu se poate spune cu exactitate cine a avut mai mult de profitat din aceasta relatie, teatrul sau directorul; pe de o parte, fara renumele si energia lui Spacey, poate ca Old Vic ar fi acum intr-adevar un local de striptease. Pe de alta parte, Spacey declara ca nu a mai fost niciodata atat de fericit: "traiesc o viata normala, vin la lucru in fiecare zi si sunt aici ca sa construiesc ceva mai mare decat propria mea cariera. Vreau ca acest teatru sa existe mult, mult, mult timp dupa ce eu nu voi mai fi. In rest, ce imi place in Marea Britanie este ca lumea ma lasa in pace. Cand port palarie, arat ca un bancher. Sunt un tip obisnuit".