Claudia Martins si Rafael Carriço sunt direc­tori si coregrafi ai companiei de dans portugheze Vortice. Absolventi ai Escola Superior de Dança din Lisabona si ai Hoggenschool Dansacademie Tilburg din Olanda, cei doi artisti s-au dedicat cu trup si suflet dansului contemporan.

Vortice Dance Company va prezenta, in cadrul celei de a 14-a editii a Intalnirilor JTI, doua spectacole diferite, 'Dracula“ si 'Soliloquy“, pe 16 si 19 septembrie, la Opera Nationala din Bucuresti. Cei doi coregrafi si dansatori au acordat cu prilejul venirii lor in Romania un interviu in exclusivitate pentru Romania libera.

Exista in momentul de fata un clivaj intre dansul clasic si cel contemporan?

Rafael Carriço: Nu exista nici o lupta intre cele doua tipuri de dans. Lumea dansului e un univers artistic care inglobeaza limbaje complet diferite, pornind de la eruditia dansului clasic pana la dansul contemporan, cu toate limbajele emergente nascute din munca de cercetare a coregrafilor si a companiilor de dans din intreaga lume. Uneori, aceste “ecosisteme ale dansului' se intersecteaza intre ele pentru ca, de multe ori, coregrafii contemporani lucreaza avand ca baza tehnici clasice cu dansatori clasici, reinventand linii de miscare si incorporand dinamici noi, noi sensuri ale deplasarii si ale timpului. 'Dracula“ este un bun exemplu, fiind rezultatul coproductiei dintre Compania de Dans Vortice si Opera si Baletul din Macedonia. In ceea ce priveste orientarea noastra catre dansul contemporan, cred ca nu este vorba propriu-zis despre o alegere. Este vorba mai degraba despre o sensibilitate naturala care se confrunta cu contextul de viata- locul in care ne-am nascut, pregatirea academica si felul in care, in mod natural, pretindem ca inventam un mod artistic de comunicare. In timp, ne-am identificat cu acest mod de comunicare.

Care sunt cele mai importante calitati ale unui dansator?

Rafael Carriço: Versatilitatea, tehnica solida, pasiunea si perseverenta.

Dar ale unui coregraf?

Claudia Martins: Autenticitate, tenacitate, dar nu una obsesiva, si un bun spirit de observatie.

Cum a aparut compania Vortice?

Rafael Carriço: A aparut in 2001, iar regizori artistici am fost amandoi. In 2001 am castigat un important premiu international, si anume Marele Premiu de Coregrafie, acordat de UNESCO, care ne-a fost inmanat de doamna Tarja Halonen, la Opera Nationala din Helsinki, si poate ca acest lucru a reprezentat un impuls.

Am continuat sa ne prezentam lucrarile coregrafice si in alte tari, iar piesele prezentate au fost distinse cu premii importante.

Ce ne puteti spune despre cele doua spectacole prezentate in Romania?

Rafael Carriço: A vorbi despre Dracula unui public atat de cunoscator al acestui subiect cum este publicul din Romania ar fi fost foarte dificil, daca nu am fi adus nimic nou acestei istorii. Va fi o reprezentatie foarte speciala. Cred ca spiritul vampirului va fi acolo cu noi toti. In acea seara, cu siguranta, fiecare va avea indoieli cu privire la acest mit, pentru ca totul va parea foarte real!

Care v-au fost sursele de inspiratie pentru 'Dracula“?

Claudia Martins: Pentru punerea in scena a montarii dedicate lui Dracula, ne-am inspirat dintr-o mare varietate de resurse, pe langa capodopera literara omonima scrisa de Bram Stoker, la sfarsit de secol, in ultima perioada a Angliei victoriene. Personaje nou-create si alte figuri precum baroana Bathory, mai multe povesti legendare, mituri si frici care inca ne bantuie si in prezent, toate acestea ne-au servit drept motto-uri. Toate acestea sunt parte a aceluiasi fir tesut cu maiestrie, care conduce spectatorii in lumea enigmatica a ororii.

Spectacolul debuteaza cu idei foarte sugestive preluate din firul actiunii originale din roman, combinate cu idei noi. Prin explorarea unor limbaje noi, creeaza o atmosfera mistica presarata cu suferinta, halucinatie, furie si pierdere.

Pe masura ce piesa avanseaza, Dracula devine un personaj variat, luand forme diferite, schimbandu-si infatisarea, transformandu-se in diverse animale si forme de corpuri diferite, care se regasesc totusi in lumea de azi.

Astfel, esenta acelei fiinte diabolice, impreuna cu cea a multor altor personaje, este adusa in realitatea contemporana, portretizandu-se modurile multiple prin care latura intunecata, sinistra si latura sinelui pervertit in mod voluptuos, sau chiar dragostea pura, transformata in tragedie, pot ajunge sa ne copleseasca dramatic.

Substanta noastra este carnea invadata brutal de sange si hranita prin esenta fiecaruia dintre noi. Nu suntem nici suflete pure, nici facatori de bine in fiecare zi. Carnea este parte a naturii noastre, dar si cea mai mare slabiciune. Macinati de teama, cedam in fata tentatiei, adesea mult prea usor.

Cel de-al doilea spectacol prezentat la Bucuresti ce teme va aborda?

Rafael Carrico: 'Solilocviu, despre tara minunilor' prezinta situatii din viata de zi cu zi. O metamorfoza care poate fi vazuta drept o terapie, o alternativa la deceptie si la incapacitatea de a depasi de unul singur singuratatea din lumea intreaga. Dar, intotdeauna exista speranta, o lumina care ramane aprinsa chiar si sub ploaia abundenta.

Ce va place sa faceti atunci cand nu dansati?

Claudia Martins: Dansul si coregrafia sunt in vietile noastre zi de zi, uneori zi si noapte. Cand am timp liber, imi place sa fiu cu familia si cu cainii nostri Sissa si Bilico. E ca un fel de terapie anti-stres. Si ne mai place sa calatorim. Lui Rafael il place sa mearga pe plaja si sa faca surfing, atunci cand inca mai are putere dupa turnee obositoare.

Portugalia si Romania sunt tari latine. Credeti ca publicul din cele doua tari are asteptari similare?

Rafael Carriço: Dracula e o tema foarte populara, iar in Portugalia au fost multe asteptari legate de piesa si de noua interpretare prezentata de coregrafi contemporani. Dar, da, cred ca publicul roman are asteptari mari. Dracula e un subiect foarte familiar. Despre 'Solilocviu…' pot spune ca e o piesa uimitoare, cu imagini puternice, care cred ca va placea publicului. Spune povesti despre vietile noastre si discursuri pe care am vrea sa le rostim, insa ne limitam la a le pastra in mintile noastre.

Care este crezul dumneavoastra artistic?

Claudia Martins: Este foarte usor sa gasesti inspiratie si sa construiesti o piesa in jurul unei teme. Ceea ce este, insa, dificil e sa-i surprinzi pe ceilalti, pentru ca totul a fost deja abordat si explorat dintr-o perspectiva artistica. Crezul meu este 'autenticitatea'. Pentru un artist care este in acelasi timp un creator, provocarea consta in a atinge noi orizonturi. Pentru mine, nu are nici un sens sa am un idol. Daca as avea un idol, as fi blocata si atasata unei estetici. Dar exista, bineinteles, oameni a caror munca o admir mult.

Daca nu ati fi fost dansatoare, ce ati fi fost?

Claudia Martins: Nu stiu. Poate scriitoare, sau un avocat frustrat. Rafael a facut doi ani la facultatea de inginerie, dar pasiunea pentru dans a fost mult mai puternica. Insa cunostintele de inginerie au fost utile pentru crearea scenografiilor.

Ati mai fost in Bucuresti. Cum vi se pare orasul?

Claudia Martins: Este a treia mea vizita la Bucuresti si iubesc orasul. Imi place mult arhitectura cu elemente de art nouveau. Stiu si ca in perioada interbelica Bucurestiul era denumit Parisul Orientului, datorita elegantei si arhitecturii orasului. Nu am avut ocazia sa descopar zona montana, despre care toata lumea spune ca e uimitoare. Poate voi reusi de aceasta data, dupa cele doua spectacole, pe care le vom prezenta la Opera Nationala. Despre publicul roman pot spune, din experientele anterioare, ca este un public entuziast, precum cel din Portugalia sau Spania.

De ce ati ales dansul ca mijloc de expresie?

Claudia Martins: Cred ca Dansul m-a ales pe mine de cand m-am nascut. E un fel de fascinatie pe care nu o pot explica.

Care va sunt planurile de viitor?

Rafael Carriço: Sa continuam sa traim facand ceea ce ne place. Sa dansam.