O comedie populara despre tineri someri greci este un mare hit, dar ea se bazeaza pe o situatie reala serioasa. Jurnalistii "The Guardian" au pornit in a descoperi care este situatia reala a tinerilor din Grecia.

Esti un tanar european care nu reuseste sa obtina un loc de munca intr-o tara afectata de cea mai grea situatie economica din ultimele decenii. Dupa o zi intreaga de refuzuri si respingeri, cum te relaxezi? Ei bine, in Grecia ai ocazia sa urmaresti un film serial despre alti oameni de varsta ta aflati in aceeasi situatie.

Pentru telespectatorii de alta nationalitate, "Generatia 592 de euro" arata ca orice alt serial TV lucios si pretentios: editare rapida, actori cu statura atletica si un soundtrack rock comercial, acceptabil. Titlul este primul care il diferentiaza insa de alte filme pentru tineri: el face referire la salariul minim de 592 de Euro castigat de angajatii sub 25 de ani.

Exista chiar un trailer care transmite: "De unde stii ca esti parte din generatia celor 592 de Euro?" Un personaj raspunde imediat: "Daca stii deja pe toata lumea de la Agentia pentru ocuparea fortei de munca pe numele mic," sau "Cand ai studiat la Harvard, si, intors in Grecia, locul tau de munca inseamna sa servesti ceai celor care fac cafeaua," replica spusa de un alt tanar din film, care are rolul unui avocat cu studii in America.

Genul in care se inscrie comedia poate fi numit "situatii amuzante despre indicatori economici" si este din ce in ce mai des intalnit, dar tema constanta a serialului este lipsa unei surse de venit permenanente: cand personajele merg intr-un bar, este evident ca-si vor permite doar un suc. Mai mult, un calculator este prezent in permanenta pe ecran, inregistrand cat cheltuie tinerii pana ajung la ultimul banut.
Nici alte intamplari mai romantice - caracteristice sitcomurilor- nu scapa de problema lipsei de fonduri. "A gasi un job este la fel de greu ca a-ti gasi o relatie", ofteaza o tanara din film. "Le dai tot ce e mai bun si tot nu te suna inapoi," adauga ea.

Show-ul a fost lansat in octombrie anul trecut si a inregistrat audiente foarte mari, fiind considerat un hit, mai ales pentru distributia integrala cu actori necunoscuti. Publicul intre 14 si 24 de ani este cel care a privit cu cel mai mare interes serialul, mai mult de 60% dintre telespectatorii cu aceasta varsta urmarindu-i constant episoadele.

Aflat la primul sau loc de munca in televiziune, scenaristul Lambros Fisfis a preferat un subiect foarte cunoscut lui: "Am vrut sa scriu despre generatia noastra, iar acest subiect se apropia cel mai mult de realitate fara a apela la drama sau tragedie", a declarat tanarul de 28 de ani.

Seria s-a terminat cu un final incert: toate personajele au parasit Grecia, fie pentru Anglia ori Cipru, fie doar pentru a calatori in jurul lumii. Scenaristul Fisfis povesteste amuzat ca titlul initial al filmului a fost "700 de Euro", pentru ca acesta era salariul mediu oficial la vremea respectiva. Apoi, "cu trei, patru saptamani inainte de a incepe difuzarea", Guvernul a diminuat valoarea acestuia, pentru a oferi totusi o sansa tinerilor sa patrunda pe piata locurilor de munca cu salarii mai usor de oferit de catre angajatori. Echipa s-a gandit chiar sa ruleze un trailer transmitand : "Poate ca luna viitoare va fi numita Generatia celor 300 de Euro".

Media exagereaza adesea situatiile reale, dar Fisfis sustine ca a reusit contrariul: a conturat principalul aspect al tineretii intr-o tara in care aproape 40% din populatia situata intre 16 si 24 de ani este somera.
Care este samburele de adevar al serialului?

Vizitand Exarchia, varianta elena a Camden Town (un district londonez dezvoltat economic), devine evident ca scenaristul comediei are dreptate.

La etajul superior al unui bar sunt patru barbati din clasa sociala mijlocie, toti absolventi de universitate, toti vorbind fluent engleza - si toti incercand sa gasesca locuri de munca adaptate educatiei lor.

Dimitris este cel mai ghinionist dintre ei: este un tanar de 27 de ani, absolvent al unui masterat in management si care da dovada de o politete instinctiva. Si-a finalizat studiile in 2009 - primul an al crizei economice grecesti - si dupa abia doi ani a obtinut un job. In ultimii trei ani a lucrat sase ore pe zi intr-un call-center, incercand sa convinga oamenii pe care ii suna sa-si schimbe switch-ul pentru Internet.

El spune ca job-ul sau are trei mari hibe: e la trei ore distanta de casa, transportul costa 30 de Euro pe zi iar contractul de munca trebuie semnat in fiecare luna.

Exista chiar si o a patra problema: e supra-calificat. Inca o treime dintre colegii sai din call-center au cel putin o diploma de licenta.

"Cand eram inca la facultate, obisnuiam sa glumim: "O sa fie bine. O sa devenim functionari bancari. Nu e ideal, dar o sa castigam 20.000 de Euro pe an."", isi amintesc tinerii. Fratele lui Dimitris, Andreas, completeaza: "In 2009 insa, toate aceste posturi au disparut".

Proaspat intors de la un interviu pentru firma de contabilitate PWC, Andreas este cel mai norocos din intregul grup si o stie foarte bine: "Au fost 2.800 de aplicanti pentru 28 de joburi". Insa chiar si norocul sau este limitat: dupa plata taxelor, salariul sau ajunge la 14.000 de Euro, ceea ce-i lasa 150 de Euro pentru distractie. Aceasta insumeaza "doua cafele cu prietenii, doua cu iubita si cateva tigari". Cu siguranta nu poate fi vorba despre o locuinta proprie. Cu varste apropiate de 30 de ani, fratii Andreas si Dimitri locuiesc inca intr-o singura camera, acasa.

Apoi in grup mai e si Marios, care a studiat economia, dar se pregateste sa inceapa un master in contabilitate. "La 27 de ani, nu mai vreau sa mai studiez. Vreau sa-mi incep viata corespunzator," spune el. Chiar si atunci cand aceste diplome fac rost de un loc de munca, ele nu pot asigura si salariul. Marios a lucrat timp de sapte luni la biroul unui contabil si nu a primit niciun euro.

Neintelegerea s-a incheiat cu replica angajatorului catre Marios: "Mergi si angajeaza-te in alta parte. O alta companie poate are bani sa te plateasca".

In timp ce-si beau cafelele cu gheata si fumeaza tigari rulate chiar de ei, pentru ca "sunt mai ieftine decat tigarile gata facute", tinerii vorbesc despre toate locurile unde s-au gandit sa plece. Marios mentioneaza ofertele primite de la universitatile din Leichester, Surrey si Cardiff.

Panos e recent intors din Suedia. "Migratiile astea nu fac familiile fericite", spune Andreas, adaugand ca "Familiile sunt separate definitiv". Apoi Dimitris, de la call-center, riposteaza: "Mie mi-ar placea sa plec".

Lois Labrianidis nu pare surprins de scena. Angajat ca geograf economist la Universitatea din Macedonia, spune ca Grecia livreaza pe piata de munca mai multi absolventi de facultate decat media europeana. Iar in unele domenii, cifrele sunt inca si mai ingrijoratoare: proportional cu numarul total al populatiei interne, in Grecia absolva in fiecare an al doilea cel mai mare numar de medici din lume.

"Este un numar mare de absolventi pentru un sector privat ineficient", spune el. "Majoritatea firmelor si antreprenorilor se comporta ca si cum ar fi intr-o tara emergenta si ar putea angaja mana de lucru relativ ieftina", adauga profesorul macedonean.

Grecia a trimis pentru mult timp foarte multa forta de munca activa in afara tarii. Dar, daca in anii 1960-1970 se exporta mai ales personal necalificat, acum, intr-un trend acutizat de criza economica, emigreaza mai ales absolventii de studii superioare.

Ce analizeaza Lios Labrianidis este un contract social - tu iei note mari, noi iti oferim locul de munca - ce nu mai functioneaza. Raspunsul tineretului grec este parasirea tarii sau greva.

Tineri supra scoliti, subcalificati si razbunatori- acestea sunt trasaturile protestatarilor de vara aceasta din Syntagma Square ateniana si din alte mari orase ale tarii.

In Marea Britanie unii dintre ei s-au coalizat sub numele de "UK Uncut", in Spania isi spun "Indignados", iar in Grecia s-au declarat "Aganaktismenoi" sau Frustratii. In fiecare situatie este vorba despre aceeasi clasa - tinerii simtindu-se mintiti cu un viitor decent - alaturi de functionari publici confruntandu-se cu disponibilizari, reduceri de pensii si salarii, reunind astfel cea mai puternica forta politica a tarii.

Mergi in Syntagma Square acum si ai sa observi ca singura activitate umana este formata din imigranti care vand genti de umar. Dar contestatarii au pregatita o noua iesire in strada pe 3 septembrie si fac deja propaganda.

Mancand souvlaki, in apropiere de piata ateniana Monistiraki, George, Dimitris si Foula povestesc ce si-au propus. Tinerii sunt contrariati de actualitatea politica a tarii si citeaza din sloganul gruparii Aganaktismenoi: "nu vrem ca deciziile pentru noi sa fie luate fara noi". Par a fi mai mult adepti ai platformei politice de stanga, decat aspiranti la emigrare: citeaza din Bakunin si se contrazic pe seama subiectului Naomi Klein. Ceea ce ii uneste este sentimentul ca sunt inchisi in afara vietilor lor.

Aratand catre alti greci aflati din incapere, Dimitris spune: "Acestea sunt cele mai inteligente persoane ale generatiei noastre, dar pun benzina si servesc cafele". Si jura ca va lupta sa schimbe aceasta situatie. Cateva minute mai tarziu, se intreaba unde ar trebui sa studieze: Preston sau Sheffield.