Filmul horror "The Rite", în fruntea box office-ului nord-american.
scris de Victor Turșan 31 ianuarie 2011
Lungmetrajul horror "The Rite", in care actorul britanic Anthony Hopkins interpreteaza rolul unui preot exorcist, a debutat pe prima pozitie in box office-ul nord-american, informeaza AFP, citat de agentia Mediafax.
Lungmetrajul horror "The Rite", in care actorul britanic Anthony Hopkins interpreteaza rolul unui preot exorcist, a debutat pe prima pozitie in box office-ul nord-american, informeaza AFP, citat de agentia Mediafax.
Acest lungmetraj, regizat de Mikaël Hafstrom, are la baza fapte reale si a obtinut incasari de 15 milioane de dolari, potrivit cifrelor provizorii publicate duminica de societatea Exhibitor Relations.
Comedia romantica "Fara obligatii/ No Strings Attached", cu Natalie Portman si Ashton Kutcher in rolurile principale, liderul de saptamana trecuta, a coborat pe locul al doilea, cu incasari de 13,7 milioane de dolari.
Un alt film lansat la sfarsitul saptamanii trecute, "The Mechanic", un lungmetraj de actiune cu Jason Statham in rolul unui asasin profesionist, a debutat pe locul al treilea, cu incasari de 11,5 milioane de dolari, la egalitate cu thrillerul SF "The Green Hornet - Viespea verde", ce prezinta aventurile unui director de ziar, care, in timpul noptii, se transforma intr-un justitiar ce lupta impotriva criminalilor.
Filmul "The King's Speech", in care Colin Firth interpreteaza rolul lui George al VI-lea al Marii Britanii, care reuseste sa isi invinga problemele de vorbire si sa isi asume pe deplin rolul de rege al Angliei in timpul razboiului, a generat incasari de 11,1 milioane de dolari de vineri pana duminica si a coborat o pozitie, ajungand pe locul al cincilea in box office-ul nord-american.
Drama western "Adevaratul curaj/ True Grit", regizata de fratii Joel si Ethan Coen, a pierdut o pozitie si a coborat pe locul al saselea, cu incasari de 7,6 milioane de dolari. Acest thriller este un remake al western-ului "True Grit", regizat in 1969 de Henry Hathaway, cu John Wayne in rolul principal, in care o adolescenta angajeaza un serif alcoolic pentru a-l ucide pe asasinul tatalui ei.
Comedia "The Dilemma/ Cum s-o dai sa fie bine?", ce spune povestea a doi buni prieteni care lucreaza impreuna, iar unul dintre ei descopera ca sotia celuilalt isi inseala partenerul, a coborat patru pozitii si a ajuns pe locul al saptelea, cu incasari de 5,5 milioane de dolari.
Drama "Black Swan", care ii aduce impreuna pe Natalie Portman, Vincent Cassel si Winona Ryder, in cadrul intrigilor si tensiunilor din compania de dans New York City Ballet, a coborat pe pozitia a opta, cu incasari de 5,1 milioane de dolari.
Filmul "The Fighter", regizat de David O. Russell, cu Mark Wahlberg, Melissa Leo si Christian Bale in rolurile principale, a coborat doua locuri si a ajuns pe pozitia a noua, cu incasari de 4,1 milioane de dolari. Filmul spune povestea pugilistului Micky Ward, antrenat de fratele sau Dicky, el insusi un fost mare luptator.
Animatia "Yogi Bear", o pelicula care il aduce pe marele ecran pe celebrul ursulet din serialul de televiziune american omonim, incheie topul 10 al peliculelor cu cele mai mari incasari in America de Nord la sfarsitul saptamanii trecute, dupa ce a vandut bilete de 3,2 milioane de dolari.










