Filmul lui Cristian Mungiu, primul la cota de pariuri.

scris de Gabriela Lupu 20 mai 2012

Inspirat de cazul real al mortii unei tinere in urma unui ritual de exorcizare practicat la Manastirea Tanacu din judetul Vaslui, noul film al lui Cristian Mungiu aflat in competitia oficiala a Festivalului de la Cannes a suscitat un viu interes in randul publicului si al criticilor. Proiectia a avut parte de aplauze furtunoase, pe de o parte, si de huiduieli pe alta parte. Cert este ca filmul nu a lasat pe nimeni indiferent.

Moartea Irinei Cornici survenita in conditii dubioase la Tanacu a reprezentat la vremea ei un subiect de presa 'gras". Toate ziarele si toate televiziunile s-au grabit atunci sa arunce cu piatra in ceea ce numeau 'practicile medievale" ale manastirilor romanesti. Educata insa la scoala BBC-ului, a unei prese echidistante si fara umori, Tatiana Niculescu Bran a facut o cercetare serioasa la fata locului in urma careia au aparut doua romane documentare: 'Spovedania la Tanacu" si 'Cartea judecatorilor". 'Cazul Tanacu era deja celebru cand m-am apucat eu sa scriu despre el", a declarat mai tarziu autoarea romanelor non-fictionale amintite. 'Cumva, celebritatea aceasta prea usor castigata m-a facut sa ma gandesc ca lucrurile s-ar putea sa fie mai complicate decat pareau, mai putin spectaculoase decat erau descrise in ziare, dar cu atat mai serioase. Celebritatea era un efect al tabloidizarii, al isteriei si al unei frenezii anticlericale grozave care a intunecat multe minti. A fost o celebritate trista si profund deformatoare. In cele doua carti am mers contra ei, pentru ca asa m-au condus faptele reale."

Celebritatea cazului Tanacu, efect al tabloidizarii

Pe scurt, autoarea nu a dat verdicte si nu a emis judecati. Este exact ceea ce si-a propus si Cristian Mungiu sa faca in pelicula sa. In caietul de presa al filmului, Cristian Mungiu marturiseste: 'Ce am apreciat in primul rand la cartile Tatianei era tocmai ca nu dadeau sentinte, nu stabileau vinovatii, nu identificau responsabili - doar povesteau ce s-a intamplat, facand-o intr-o maniera frusta si echilibrata - bbc-ista, as zice. Iar mie personal mi s-a parut ca as putea face un film pe tema asta in momentul in care am simtit ca pot sa ma desprind de povestea reala.

In final, scenariul meu nu este despre ce s-a intamplat in 2005, iar personajele nu incarneaza defel pe acel parinte si pe acele maici. E o fictiune in care am incercat in mod deliberat sa nu tin cont si sa ma indepartez de povestea reala. Mi-am insusit insa spiritul cartilor, am incercat, la randul meu, sa nu comentez, sa nu judec si sa nu identific vinovati, ci sa povestesc, adaugand insa intamplari, incidente si motivatii care sa confere povestii acele semnificatii in plus pe care povestea din realitate mi se pare ca nu le avea. A ramas o poveste despre vina, insa a devenit, deopotriva, si una despre alegeri si despre diferite feluri de a intelege iubirea; despre ce fac oamenii in numele convingerilor lor si despre ce se intampla cand religia este interpretata literal, despre indiferenta si despre intoleranta, insa in primul rand este o poveste despre libertatea de a hotari".

Dupa propria marturisire, regizorul a exploatat si povestea de dragoste dintre cele doua fete, Alina si Voichita, in film, Irina si Chita, in realitate, care crescusera impreuna in orfelinat. In timp ce prima doreste sa recapete dragostea prietenei din copilarie, cea de-a doua si-a gasit refugiul in credinta. 'Si e foarte greu sa fii in competitie cu Dumnezeu", a spus Cristi Mungiu.

Pintilie, Serban si Mungiu,
atrasi de cazul Tanacu

'Potentialul" artistic al cazului Tanacu a suscitat interesul multor regizori. Lucian Pintilie si-a dorit sa faca un film pornind de la tragedia de la Tanacu si in acest sens a si trimis doua actrite in documentare. Ele s-au 'deghizat" in aspirante la statutul de maicute pentru a afla chiar din interior cum se desfasoara viata de zi cu zi intr-o manastire. Daca proiectul lui Lucian Pintilie a cazut, Andrei Serban, in schimb, a realizat un spectacol de teatru care a starnit un viu interes atat in Romania, cat si-n America, el fiind jucat si la New York, unde, de altfel, l-a vazut si Cristi Mungiu. Preotul Daniel Corogeanu, pe de alta parte, 'eroul" negativ al cazului Tanacu, a povestit ca el si-ar fi dorit ca filmul dupa acest caz sa fie facut de colegul lui Corneliu Porumboiu, cu care a jucat fotbal in timpul scolii. Porumboiu insa nu i-a implinit visul fostului sau coleg, nefiind atras de subiect.

'Dupa dealuri" a fost realizat in timp-record, lucru care a fost posibil pentru ca montajul s-a facut aproape in paralel cu filmarea. Filmarile s-au facut in aceasta iarna extrem de grea, la minus 15 grade, si ceea ce se 'tragea" ziua se monta noaptea. Distributia este si de aceasta data plina de moldoveni. Accentul moldovenesc a fost chiar o conditie de casting pentru ca actiunea are loc in aceasta zona. Intamplator sau nu, cele doua actrite din rolurile principale, Cosmina Stratan si Cristina Flutur, sunt din Iasi, orasul natal al regizorului. 'Abia mai tarziu am aflat ca sunt amandoua iesence ca si mine - ca majoritatea actorilor pe care i-am ales in final pentru film", se apara Mungiu de eventualele acuze de patriotism local. 'Bineinteles, nu din pricina asta i-am ales, insa banuiesc ca felul lor de a vorbi - care imi e familiar - se traduce cumva in capul meu drept natural, firesc."

Fiind un subiect extrem de delicat, care intra in contradictie cu convingerile religioase ale multor romani, el va fi cu siguranta amplu dezbatut in tara, ca si cazul care l-a inspirat. Decoamdata insa, presa din 'afara" il considera una dintre revelatiile competitiei de la Cannes, iar baietii destepti de la casele de pariuri i-au exploatat filmului potentialul de business, ridicandu-i cota pana la statutul de mare favorit.