Filmul lui Calin Peter Netzer 'Pozitia copilului“ s-a intors de la Berlinala cu doua premii: cel al criticilor (FIPRESCI) si multravnitul Urs de Aur. Acest lucru dovedeste din nou ca cinematografia romaneasca din ultimii ani, de cand noul val de regizori a inceput sa se exprime din ce in ce mai apasat, este una de top.

Este de-a dreptul un paradox ca tocmai dintr-o tara in care in cele mai multe orase nu exista nici macar o singura sala de cinema, in care banii pentru noi productii sunt putini, iar modul in care se impart a declansat mereu scandaluri, in care scoala de film nu le ofera studentilor mare lucru sa iasa la iveala an de an, aproape fara intrerupere, capodopere.

Cum, de regula, romanii sunt primii cartitori, s-a spus ca e o chestie de moda ca la marile festivaluri sa fie premiate filme romanesti si ca, asa cum e cazul oricarei 'mode“, aceasta 'furie“ va trece. Iata insa ca sunt ani buni de cand tinerii nostri regizori iau premii peste premii. Nu este doar o moda, ci de-a dreptul un fenomen. Un fenomen cu care ne-am obisnuit. A inceput sa ni se para firesc acest lucru, ba chiar de la sine inteles (ne-am simtit cu totii frustrati si nedreptatiti cand Cristian Mungiu nu a fost nominalizat la Oscar), desi adevarul este ca sistemul nu incurajeaza cu prea multa convingere filmul romanesc, care, nesustinut, nu va putea supravietui doar din talentul creatorilor. Intr-o vreme, ni se parea la fel de normal ca de la Jocurile Olimpice gimnastele noastre sa se intoarca numai cu medalii de aur, acum lucrurile nu mai stau chiar asa.

Premii, premii, premii

Faptul ca filmul romanesc tanar, aproape in integralitatea lui, este unul de anvergura e dovedit prin numarul din ce in ce mai mare de regizori care se intorc de la marile festivaluri cu premii. Nu avem doar unul sau doi regizori de export, ci din ce in ce mai multi.

Anul trecut, Cristian Mungiu s-a intors de la Cannes cu premiul pentru cel mai bun scenariu si cu cel pentru interpretare feminina pentru filmul 'Dupa dealuri“. Tot el, in 2007, luase Palme d’Or si premiul FIPRESCI pentru '4 luni, 3 saptamani si 2 zile“, primind in acelasi an si distinctia de cel mai bun regizor european, acordata de Academia Europeana de Film.

Corneliu Porumboiu, in anul 2004, a castigat premiul II la sectiunea 'Cinéfondation“ la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul 'Calatorie la oras“, iar in 2006 a luat, tot la Cannes, premiul de debut, Caméra d’Or, pentru 'A fost sau n-a fost?“, pentru ca in 2009 'Politist, adjectiv“ sa se intoarca de pe Croazeta cu premiul FIPRESCI si cu cel al Juriului din sectiunea 'Un Certain Regard“.

Cristi Puiu s-a abonat la premii internationale inca de la primul sau film, 'Marfa si banii“, datat 2001. In 2004 a primit Ursul de Aur pentru scurtmetrajul 'Un cartus de Kent si-un pachet de cafea“, pentru a da lovitura, un an mai tarziu, cu 'Moartea domnului Lazarescu“, cu care a luat premiul 'Un Certain Regard“ la Cannes si premiul Juriului la Chicago.

Catalin Mitulescu a luat Palme d’Or pentru scurtmetrajul 'Trafic“ in 2004, iar actrita Dorotheea Petre din filmul sau 'Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii“ a primit, cativa ani mai tarziu, premiul de interpretare la Cannes in sectiunea 'Un Certain Regard“.

Adrian Sitaru a luat in 2011 premiul de regie la Festivalul de la Locarno pentru filmul 'Din dragoste, cu cele mai bune intentii“, iar actorul sau, Bogdan Dumitrache, premiul de interpretare. Florin Serban a fost laureat cu Leul de Argint la Berlinala in 2010, pentru 'Eu cand vreau sa fluier, fluier“. Tudor Giurgiu a primit in 2012 din partea Academiei Europene de Film premiul pentru cel mai bun scurtmetraj ('Superman, Spiderman sau Batman“). Radu Jude a fost laureat, printre altele, la Sundance, pentru 'Lampa cu caciula“. Pana si filmul documentar romanesc a fost excelent reprezentat in lume prin Anca Damian. Filmul ei 'Crulic“, care inventeaza practic un nou gen, documentarul de animatie, a fost selectionat in peste 100 de festivaluri si a luat o multime de premii.

Calin Netzer

Lista premiilor si a premiantilor ar putea continua pe multe pagini, dar e cazul sa revenim la 'sarbatoritul“ zilei, Calin Peter Netzer, care nici el nu a aparut din neant. Calin Netzer are o poveste speciala, el emigrand cu parintii in Germania pe cand avea 8 ani. Dupa Revolutie, a revenit in tara pentru a urma Facultatea de film. De-a lungul timpului, el a dezvoltat o relatie de love&hate cu Romania, spiritul sau 'nemtesc“ fiind adesea nemultumit de modul in care se miscau lucrurile in patria noastra. In ultima vreme insa, considera ca nu ar mai putea trai in alta parte, ca stilul de viata occidental il 'plictiseste“ si ca in tara sa de adoptie, Germania, nu poate sta mai mult de o saptamana, simtindu-se acolo 'ca la sanatoriu“. 'Romania este o tara vie, in care mereu se intampla cate ceva, in care pana si un talk-show banal devine un spectacol; pe scurt, e o tara in care nu te poti plictisi niciodata“, spune Calin Netzer.

Inca de pe cand era student in anul III la UNATC, a cunoscut gustul dulce al succesului prin filmul sau de scurtmetraj 'Maria“, care mai tarziu avea sa ajunga lungmetraj. Pelicula sa de atunci a luat la Berlin, in 1997, premiul difuzarii si Prix Europa pentru cel mai bun film.

Lungmetrajul 'Maria“, creat pe un scenariu scris impreuna cu scenaristul lui Kusturica, Gordan Mihic, pe care Netzer l-a cunoscut ducandu-se pur si simplu sa-l intalneasca intr-o carciumioara din Bosnia, a fost premiat la Locarno, in 2003, cu Premiul Special al Juriului si cu Leopardul de Bronz la sectiunea 'cel mai bun actor“ pentru Serban Ionescu si 'cea mai buna actrita“ pentru Diana Dumbrava. Cel de-al doilea lungmetraj al sau, 'Medalia de onoare“, cu Victor Rebengiuc in rolul principal, film ce-l are ca special guest star pe fostul presedinte Ion Iliescu, s-a bucurat si el de un mare succes. Apoi a urmat 'Pozitia copilului“ – si acest fabulos Urs de Aur.

Mama castratoare si taica Freud

Filmul mai rastoarna un tabu legat de succesul cinematografiei romanesti. Se spunea – si, din pacate, au spus-o chiar si cineasti romani – ca europenii se dau in vant dupa peisajele gri din filmele cu actiunea plasata in perioada comunista, dupa minimalismul productiilor filmate intr-o camera de bloc (sau – dupa cum s-a exprimat candva Nae Caranfil – dupa filmele 'facute pe genunchi intr-o baie, filme care starnesc mila“) si dupa saracia lucie si mizerabilismul din perioada postdecembrista. Iata ca 'Pozitia copilului“ nu mai vorbeste nici despre cazuri sociale, precum Maria, mama a sapte copii, obligata sa se prostitueze, si nici nu se petrece in comunism (desi e, oricum, complet stupid sa spui 'm-am saturat de filme cu povesti din comunism“, asa cum nu poti spune 'm-am saturat de filme cu actiunea plasata in Roma antica sau in cel de-al doilea razboi mondial“; in definitiv, trebuie judecata opera de arta, si nu perioada istorica in care este plasata actiunea). Ba, mai mult, nu mai apar nici pensionari care nu au bani de intretinere (ca-n 'Medalia de onoare“), nici romani saraci lipiti, victime ale eternei tranzitii de la comunism la capitalism. Si, cu toate acestea, filmul a luat premiul cel mare la Berlin. Poate ca nu mai este cazul sa gasim explicatii premiilor pe care le ia cinematografia romaneasca in alta parte decat strict in valoarea creatiilor respective.

'Pozitia copilului“ este o drama psihologica, cu personaje din asa-zisa 'lume buna“. Aceasta pentru ca, dupa spusele regizorului, o astfel de relatie patologica mama-fiu se poate dezvolta mai cu seama in familii care nu au grija zilei de maine, familii 'rezolvate“, in care lucrurile marunte pot deveni obsesii tocmai in lipsa problemelor materiale. (Asa cum le explica, de pilda, Dem Radulescu studentilor sai tristetea personajelor lui Cehov: 'Stii, draga, de ce sunt aia din piesele lui Cehov cu totii nefericiti? Pentru ca nu are nici unul serviciu“.) Desigur ca intre orice mama si orice fiu pot exista legaturi mai mult sau mai putin oedipiene. De altfel, Calin Netzer a declarat ca atunci cand a scris scenariul impreuna cu Razvan Radulescu nu a putut evita o analiza a propriei relatii cu mama sa. Si Bogdan Dumitrache – actorul care, nu mai departe de anul trecut, lua premiul de interpretare la Locarno pentru rolul unui fiu care nu taiase complet cordonul ombilical – a marturisit ca a fost 'inspirat“ in conturarea personajului din 'Pozitia copilului“ de mama lui. Un subiect pe cat de vechi (de la Oedip citire), pe atat de modern, mai ales intr-o lume care pare sa aiba nevoie mai mult ca oricand de psihoterapie.

Filmul romanesc isi face datoria, acum ar fi timpul ca si publicul, dar si autoritatile asa-zis 'competente“, care si-au dat pana acum masura incompetentei, sa rasplateasca cinematografia pe masura realizarilor ei. 'Noi am tot luat premii in ultimii ani, dar asta nu a adus publicul in sali“, remarca trist Bogdan Dumitrache. Si intr-adevar, romanii nu s-au inghesuit in salile de cinema sa vada film romanesc poate si pentru ca, din pacate, nu au sali unde sa mearga. Din cele cateva sute de foste cinematografe retrocedate primariilor, doar 6 au ramas, conform legii, sali de cinema. Restul sunt inchise sau functioneaza ca discoteci, sali de jocuri de noroc, ori saloane de nunti si de pomeni.

Pentru ca spectatorii din intreaga tara sa-i vada filmele premiate, Cristian Mungiu a pornit, dintr-o initiativa privata, intr-o caravana cinematografica. Absolut laudabil, intr-adevar, dar nu ar trebui sa fie 'jobul“ regizorului sa-si duca filmul la public.

Filmul lui Calin Netzer a fost sustinut la Berlinala de marii nostri sportivi medaliati la Jocurile Olimpice. Poate ca nu e doar o miscare de marketing, ci o similitudine evidenta. Si sportivii, si artistii au adus premii tarii noastre nu pentru ca li s-ar fi creat conditii propice, ci in ciuda faptului ca nu au avut mai deloc sustinere. Am avut campioni olimpici la inot si la polo fara sa avem bazine si am avut Palme d’Or si Ursul de Aur cu bugete minuscule acordate cinematografiei. Nimic din ceea ce au facut autoritatile in cultura si-n sport nu justifica aceste premii. Pentru ca minunile sunt de competenta lui Dumnezeu. Un Dumnezeu, din fericire, cinefil.