FOTO Filmul "Wild Carpathia", difuzat în peste 120 de ţări.
scris de Gabriela Dinulescu 04 aprilie 2012
"Wild Carpathia" este un documentar de o ora despre muntii spectaculosi (Carpatii Occidentali - Muntii Apuseni) si padurile seculare ale Transilvaniei, o coproductie Almond Films, Travel Channel si The European Nature Trust, comentariul fiind asigurat de prezentatorul si vocea BBC, Charlie Ottley.
Filmarile au avut loc pe parcursul a doua saptamani, in luna mai a anului trecut, in zone precum Muntii Retezat, Muntii Zarandului, Muntii Apuseni, Negreasa si Valea Zalanului. De la lansarea documentarului "Wild Carpathia", in octombrie 2011, filmul a fost tradus in 20 de limbi si difuzat in peste 120 de tari. Numarul vizualizarilor pe Youtube a documentarului Wild Carpathia a trecut de 200.000, bucurandu-se de numeroase aprecieri.
Fondatorul organizatiei The European Nature Trust, indragostit de Romania
Catalogat de presa si publicul larg drept unul dintre cele mai frumoase filme despre Romania, "Wild Carpathia" prezinta, in viziunea unui grup de britanici, frumusetea Muntilor Carpati din Romania, in incercarea de a arata strainilor minunata diversitate a faunei si florei din zona. De asemenea, documentarul are un scop educational si atrage atentia romanilor asupra comoarei nepretuite de care se bucura si pe care trebuie sa o conserve pentru generatiile viitoare. 'Romania si Transilvania, in particular, au exercitat o fascinatie profunda asupra mea inca de prima data cand am ajuns acolo, la mijlocul anilor ‘80. Ceea ce am vrut sa arat in acest film este ca acea parte maiestuoasa a acestei tari este cunoscuta nu prea multor oameni si prea putin chiar romanilor insisi!", sustine Paul Lister, fondatorul organizatiei The European Nature Trust.
Mostenitorul coroanei britanice promoveaza in intreaga lume zonele rurale romanesti
Prezentatorul si vocea BBC, Charlie Ottley, amfitrionul calatoriei prin Romania, afirma ca mostenitorul coroanei britanice este indragostit de tara noastra de peste 10 ani si ca acesta incearca sa faca tot ceea ce ii sta in putinta pentru a promova in intreaga lume zonele rurale romanesti. De altfel, documentarul include si un scurt interviu cu Printul Charles de Wales, care vorbeste cu pasiune despre nevoia de a proteja giuvaerul coroanei Europei - Romania.
Producatorii ducumentarului "Wild Carpathia", care va transmis astazi, pe TVR1, de la ora 22.40, intentioneaza sa continue acest proiect cu alte filmari, care sa se bazeze pe zona Maramuresului si a Deltei Dunarii.
Gabriela Dinulescu










