Gary Moore: Ultimul blues.
scris de Daniela Istrate 07 februarie 2011
Legendarul chitarist blues Gary Moore a murit, duminicã, la varsta de 58 de ani. Ieri, anuntul i-a luat prin surprindere pe membrii familiei chitaristului, pe fanii si prietenii acestuia si pe artistii cu care a colaborat de-a lungul timpului.
Legendarul chitarist blues Gary Moore a murit, duminicã, la varsta de 58 de ani. Ieri, anuntul i-a luat prin surprindere pe membrii familiei chitaristului, pe fanii si prietenii acestuia si pe artistii cu care a colaborat de-a lungul timpului.
"Cu profunda tristete si regret va anuntam ca Gary Moore a decedat azi-noapte, in timp ce se afla in vacanta in Spania. Suntem alaturi de copiii sai, de familie si de prietenii lui in aceste momente triste", sta scris pe site-ul oficial al chitaristului.
Faptul ca Gary Moore a murit in somn, la cateva ore dupa ce s-a cazat la hotelul de lux Kempinski din Estepona, a fost confirmat de managerul chitaristului, Adam Parsons.
Autopsia va fi realizata azi in Malaga, potrivit ziarului Irish Times. Pe corpul cantaretului nu au fost gasite urme de violenta.
Gary Moore a ajuns la hotelul din Estepona insotit de o femeie, potrivit Daily Mail. Cei doi vroiau sa petreaca sase zile pe litoralul spaniol.
"Vroiau sa mearga la restaurantul hotelului, dupa ce s-au cazat, dar era inchis asa ca au mancat un hamburger si un sandvis la bar, apoi au baut sampanie. Dupa aceea s-au dus sa se plimbe pe plaja si cand s-au intors la bar Gary a mai baut cateva pahare de brandy. A fost recunoscut de un fan si au vorbit despre muzica, iar el (n.r Gary) a fost foarte vorbaret si prietenos. Parea ca se simte bine cand a plecat in jurul orei 23", declara un martor din hotel, citat de tabloidul britanic.
Medicii l-au gasit fara suflare, in pat, doar in lenjerie intima. Partenera lui Moore a refuzat sa faca declaratii, plangand in hohote. In camera de hotel, chitara cantaretului se afla langa pat.
Ce spun artistii despre moartea lui Gary Moore?
Brian Downey, membru fondator al trupei Thin Lizzy, din care Gary Moore a facut parte in anii '70, declara ca a fost bulversat de vestea mortii legendarului chitarist.
"Sunt socat. Va fi mereu in gandurile si rugaciunile mele si nu-mi vine sa cred ca a murit", precizeaza Downey, citat de Daily Mail.
"Nu-mi vine sa cred. Era robust, un tip sanatos. A fost un chitarist excelent si un muzician pasionat", a declarat Eric Bell, chitaristul formatiei Thin Lizzy, citat de BBC.
"A fost unul dintre cei mai mari chitaristi de blues din toate timpurile. Van Morrison, Rory Gallagher si Gary Moore-trio-ul glorios al cantaretilor de blues irlandezi", a declarat Bob Geldof, citat de The Sun.
Cariera
Gary Moore s-a nascut in Belfast pe 4 aprilie 1952. Si-a inceput cariera muzicala in 1969 alaturi de trupa Skid Row.
A fost influentat de artisti ca Albert King, Elvis Presley, Jimi Hendrix, John Mayall, Peter Green, etc.
Spre sfarsitul anului 1973, Gary Moore s-a alaturat trupei Thin Lizzy, dupa plecarea lui Eric Bell. Nu a rezistat in trupa decat pana in aprilie 1974, timp in care a inregistrat trei piese, printre care si "Still in Love With You". Moore a parasit trupa, dar s-a intors in iulie 1978 si a mai rezistat un an.
Piese precum "Parisienne Walkways", "Out in the Fields", "Empty Rooms", "Over the Hills and Far Away", "Wild Frontier", "Friday on My Mind", "After the War", "Still Got the Blues (For You)", "Cold Day in Hell" sau "Story of the Blues" au facut istorie in interpretarea lui Gary Moore.
De-a lungul timpului a colaborat cu George Harrison, Albert Collins, Ozzy Osbourne, The Beach Boys, Ginger Baker, etc.
Romanii l-au putut vedea pe chitarist in luna iulie a anului trecut intr-un concert la Bucuresti.










